Dragă
Moş Crăciun,
Nu
ţi-am mai scris de atâta timp…oare de
când ?! Să fie oare din copilărie, să fie din adolescență ?! Poate că nu am mai
crezut în tine de când aveam 10 ani ? De atunci când am văzut că tu nu ești un
Moș, ci ești tatăl meu ? Poate că nu ți-am mai scris de când am găsit ciocolată
și bomboane în dulap apoi le-am văzut în bradul pe care cică tu mi l-ai adus ?
Sau nu ți-am mai scris de când am avut prima dezamăgire înj viață?!
Poate că am căutat o scuză să nu-ți mai scriu, deși în
străfundul sufletului eu știam și încă știu că miracole există și, deci, și tu
exisști ?
Mă
amuză şi mă întristează în acelaşi timp misterul tău. De cele mai multe ori
te-am confundat cu tatăl meu
(încă nu-mi dau seama ce aveaţi comun, dar pe undeva, există o conexiune) şi de
câteva ori am crezut că știi
foarte bine să mă păcălești, dar, nu am înțeles niciodată, cum de tu ai știut
mereu( în anii copilăriei) să-mi dăruiești exact ceea ce-mi doream. Da… nu-mi doream
mare lucru. Pe vremea aceea îmi doream ciocolată, bomboane, portocale și… să
ningă, să fie zăpadă, să pot face un om de zăpadă și să mă dau cu sania pe care
tatăl meu mi-a făcut-o. Tu, mereu în anii copilăriei îmi aduceai ciocolată,
dulciuri și multă zăpadă.
Deşi eu nu ţi-am mai scris, de zeci de ani, tu te-ai ocupat de mine și mi-ai dăruit
mereu ce mi-am dorit. Tu știi că eu nu mi-am dorit mare lucru. Mereu mi-am
dorit să-mi pot permite (financiar) să pot dărui celor dragi mie ceea ce ei își
doresc.
Acum
mi-am dat seama că tu nu mă vizitezi doar de sărbători. Te-am simţit în toate
lunile anului… iar tu, întotdeauna ai ştiut ce îmi doresc şi mi-ai adus. Pentru
mine, cadourile cele mai frumoase au fost oamenii cu care m-ai binecuvântat
trimițându-mi-I în viață pentru a învăța să evoluez. Pentru asta îți sunt
profund recunoscătoare.
Mă
întreb dacă acum mă
priveşti altfel faţă de cum o făceai cândva, în copilărie. Oare m-am schimbat mult
? Oare s-a schimbat lumea din jurul
meu și m-au determinat și pe mine să mă transform într-o stâncă ? Oare
gesturile noastre au devenit atât de mecanice încât uităm să ne mai ascultăm şi sufletul?
Da,
ştiu ce cadou îmi doresc anul acesta: mi-ar
plăcea să ne ajuţi pe noi, oamenii, să ne putem privim în ochi cu sinceritate. Mi-ar plăcea să-i înveți pe oameni
cum să se vindece de ură, invidie și răzbunare. Dacă vei face asta, ştiu că se
vor întâmpla minuni.
Acum când m-am
înțelepțit, cred că realizez de
ce îţi scriu oamenii. Poate din dorința de a simți că sunt şi ei
ascultaţi de cineva …
Dar,
cei care au uitat sau nu vor să-ţi
scrie? De ce nu o fac ?! Poate
că și ei îţi vorbesc dar nu vor să-și
recunoască asta .
Ca de fiecare dată, tot copiii sunt cei care
dau o lecţie adulţilor. Ei cred în existenţa ta tocmai pentru că sunt deschişi
să te primească. Ei încă mai cred în
miracole , în minuni. Ei încă nu știu ce-i aceea minciună, trădare, dezamăgire,
ură.
Din nefericire, copiii au fost educați să creadă în
mirajul Moșului, dar nu și în al sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Ştii
ceva, Moş Crăciun ? Toată
lumea îți cere câte ceva. Toată lumea, de la copil la adult, vrea ceva
material, vrea un brad cât mai plin de globuri și sub el cutii cu un ceva
palpabil. Puțini sunt însă cei ce-și doresc sănătate, fericire. De ce ?! Pentru
că tu ești Moș Crăciun, cel care dăruiește. Dar noi, noi, oamenii, ce îţi oferim în schimb? Nimic. Din nefericire, așa am fost educați… să primim
fără a da nimic la schimb.
Mulți dintre noi uită, sau confundă sărbătoarea bradului
cu Nașterea Sfântului nostru Iisus.
Am uitat de noi, am uitat de Tine, am uitat de cei dragi ce
nu ne mai sunt alături.
Am uitat, sau poate că nu am știut niciodată că bunătatea
și dărnicia ta, tot din credința în divinitate vine. Am uitat că de fapt în seara
de Crăciun s-a născut mântuitorul nostru, cel care s-a născut, pentru a se sacrifica
pentru noi.
Mulţumesc,
Moş Crăciun !
Mulțumesc cu plecăciune, Sfinte al meu Iisus!
IERTAREA !
În tristețea mea nătângă,
Cer un pic de ajutor...
Ochii mei doresc să plângă,
Până seac-al lor izvor.
Cer lumina Ta , Iisuse
Mila și iubirea ta…
Doar tu vezi cele ascunse
Și-mi descoperi inima.
Spune-mi Doamne, ce-i tristețea ?
Dorul tot Tu l-ai creat ?
Care-i leacul când, adesea ,
Te simți singur, disperat ?
Uite, viața noastră toată
E un plâns necontenit.
Te-as ruga - sper să se poată-
Iartă-mă, căci am greșit.
Toți avem un drum, se pare
Dar al meu parcă-i prea lung -
Poate.... e doar nerăbdare,
Mai spre tine să ajung ?!
MĂ ROG LA TINE SFÂNT AL MEU IISUS
Plec iară capul,
știu
că-mi asculți oftatul,
mă rog
să fiu iertată
dacă îmi e permis,
căci
sufletul mi-e greu
și
greu îmi e păcatul…
iar azi mă rog la Tine,…
bunul meu Iisus !
Stau
astăzi la icoană,
cu lacrimi te privesc,
mă rog
să-mi uiți păcatul,
mă ia cu Tine-n vis,
du-mă cu Tine-n ceruri,
vreau
să mă odihnesc,
mă rog de Tine iar,
bun al meu Iisus !
Țin
lumânarea-aprinsă,
să-mi dăruiești
lumină,
știu
că la Tine-Acasă
flacăra nu s-a stins,
nu vreau averi,
onoruri,
doar
dragoste divină,
vreau să îmi fii cărare,
bun al meu Iisus !
Mi-e candela văpaie,
o țin
lângă icoană
mă rog Doamne la Tine ,
nu vreau
nici un
răspuns,
mă iartă de păcate,
aștept a da dojană,
îngenunghez și-ți mulțumesc
sfânt al meu
Iisus !
SE-AUDE
GLASUL
Sub
raza ce jelește
acum
în
miez de noapte,
vuiește
sunt gongul
trezirilor
din
somn,
toaca
ne fierbe trupul ,
răsună
printre fapte
să
ne trezească leșul
să-L
regăsim
pe
Domn.
Se-aude
până-n suflet,
străbate
gând
cu
sânge,
tâmpla
se zbate-n horă,
buzele
se-mpreună,
în
inimă-i cutremur,
de
temeri
iar
se strânge
să
nu-l străpungă
glasu-I
,
sufletul
să n-apună.
Se-aude
până-n suflet
glasul
trezirii
Sfinte,
simțim
căldură-n oase,
trupu-i
pârjol
în
foc,
crucea
ne luminează cu-aducerile-aminte
că
El,
Iisus
al nostru
ni-i
pavăză
nu-i
troc.
IISUS
Vin iară sărbătorile.
Îți bat în ușă și te-antreabă:
Ești pregătit ?
Ce ai făcut un an întreg ?
Cauți pe cineva să-i dai pomană.
E luna când se naște…
Se naște… cine ?!
Tu, te-ai născut.
Ți-ai început renașterea ?
Să fim mai buni…
De două ori pe an tot auzim acest îndemn.
Să fim mai buni…
de două ori pe an…
de Paști și de Crăciun.
Ce ai făcut de-atâtea zile?
De ce s-aștepți o sărbătoare,
dacă nu întelegi ce-nseamnă să fii bun ?
Iisus o dată s-a născut și tot o dată… a plecat…
dar, zilnic se topește,cu sufletul strivit de uri și
de sudalme,
sub greutatea urii noastre de mii de ani stă aplecat,
îl ard spinii pe frunte , îl dor piroanele din palme.
Alergi pe stradă să găsești un cerșetor bolnav,
îi dai pomeni cât să-i ajungă o zi… că-i de
sărbătoare…
Chiar nu ți-e sufletul strivit ? nu vezi că îți ești
sclav?
Ești sclavul tău și-al zilelor, iar asta doare… doare.
Cu Magii nu te întâlnești, Lumina nu o vezi,
în întuneric tot alergi poate zărești o oază.
Oprește-te omule bun, vezi cum te izolezi ?
Te pui în glastră și aștepți… dar ești un spin în
vază.
Am stat de vorbă cu Iisus și l-am rugat să-nchidă
sărbătorile,
i-am spus să nu ne lase să-L mai cinstim de două ori
pe an,
l-am mai rugat să ne citească rând după rând
scrisorile,
scrisori ce scriem zilnic, dar, ne-nchinăm… în van.
UN CUI, O VIAȚĂ, O POVARĂ
Pe umărul stâng,
mi-a crescut o inimă
cu pliu,
pe umărul drept,
mi-a crescut o floare
nisipie,
în palma stângă
mi-a crescut un cui ..
e încă viu,
prin palma dreaptă
curg răuri cu apă sângerie.
Prin pliul inimii se scurg spre oameni,
munți,
munți fără stânci,
cu pietre dantelate,
din cuiul încă viu,
alunecă spre lume…
punți,
leg punțile-ntre ele
și le pictez
icoane
ne-nrămate.
Pe umărul meu stâng,
plânge o salcie
pletoasă,
pe umărul meu drept,
cântă în taină
o vioară,
umerii mei,
duc tronul iernii ce vine nemiloasă,
umerii mei ,
palmele mele,
un cui,
o viață,
o povară.
SĂRBĂTORI FĂRĂ VOI
Sărbătorile-s aproape,
eu,
cu gându-s tot la voi,
voi,
cei ce-ați plecat departe,
în izvorul din pământuri,
v-am condus cu-nlăcrimări,
peste ochi v-am pus marame,
la picioare v-am pus cruci,
să vă fie ușurare.
V-am condus iubiții mei,
mamă,
tată
și tu frate,
v-am pus flori de busuioc
an de an,
și-o lumânare,
sărbătorile-s sărace fără voi,
dar,
le duc toate,
depărtarea ni-i aproape,
voi veni,
chiar dacă doare.
Sărbătorile-s aproape, și mi-e sufletul cu voi,
lângă brad, în loc de globuri,
voi aprinde lumânări,
ați plecat în lumea bună și
lipsită de nevoi,
vă mai caut printre stele,
rătăcită-s pe cărări.
Plânge lumânarea-a ceară,
plâng și eu
că-mi este dor,
dor
imaginile-n care-l așteptam pe Moș Crăciun,
tremuram cu-nfrigurare,
pitulați
lângă cuptor,
azi,
mă doare depărtarea,
lacrimile
mi le-adun.
