Dragă Măș Crăciun - Silvia Urlih

Dragă Moş Crăciun,

Nu ţi-am mai scris de atâta timp…oare de când ?! Să fie oare din copilărie, să fie din adolescență ?! Poate că nu am mai crezut în tine de când aveam 10 ani ? De atunci când am văzut că tu nu ești un Moș, ci ești tatăl meu ? Poate că nu ți-am mai scris de când am găsit ciocolată și bomboane în dulap apoi le-am văzut în bradul pe care cică tu mi l-ai adus ? Sau nu ți-am mai scris de când am avut prima dezamăgire înj viață?!

Poate că am căutat o scuză să nu-ți mai scriu, deși în străfundul sufletului eu știam și încă știu că miracole există și, deci, și tu exisști ?

Mă amuză şi mă întristează în acelaşi timp misterul tău. De cele mai multe ori te-am confundat cu tatăl meu (încă nu-mi dau seama ce aveaţi comun, dar pe undeva, există o conexiune) şi de câteva ori am crezut că știi foarte bine să mă păcălești, dar, nu am înțeles niciodată, cum de tu ai știut mereu( în anii copilăriei) să-mi dăruiești exact ceea ce-mi doream. Da… nu-mi doream mare lucru. Pe vremea aceea îmi doream ciocolată, bomboane, portocale și… să ningă, să fie zăpadă, să pot face un om de zăpadă și să mă dau cu sania pe care tatăl meu mi-a făcut-o. Tu, mereu în anii copilăriei îmi aduceai ciocolată, dulciuri și multă zăpadă.

Deşi eu nu ţi-am mai scris, de zeci de ani, tu te-ai ocupat de mine și mi-ai dăruit mereu ce mi-am dorit. Tu știi că eu nu mi-am dorit mare lucru. Mereu mi-am dorit să-mi pot permite (financiar) să pot dărui celor dragi mie ceea ce ei își doresc.

Acum mi-am dat seama că tu nu mă vizitezi doar de sărbători. Te-am simţit în toate lunile anului… iar tu, întotdeauna ai ştiut ce îmi doresc şi mi-ai adus. Pentru mine, cadourile cele mai frumoase au fost oamenii cu care m-ai binecuvântat trimițându-mi-I în viață pentru a învăța să evoluez. Pentru asta îți sunt profund recunoscătoare.

Mă întreb dacă acum mă priveşti altfel faţă de cum o făceai cândva, în copilărie. Oare m-am schimbat mult ? Oare s-a schimbat lumea din jurul meu și m-au determinat și pe mine să mă transform într-o stâncă ? Oare gesturile noastre au devenit atât de mecanice încât uităm să ne mai ascultăm şi sufletul?

Da, ştiu ce cadou îmi doresc anul acesta: mi-ar plăcea să ne ajuţi pe noi, oamenii, să ne putem privim în ochi cu sinceritate. Mi-ar plăcea să-i înveți pe oameni cum să se vindece de ură, invidie și răzbunare. Dacă vei face asta, ştiu că se vor întâmpla minuni.

Acum când m-am înțelepțit, cred că realizez de ce îţi scriu oamenii. Poate din dorința de a simți că sunt şi ei ascultaţi de cineva …

Dar, cei care au uitat sau nu vor să-ţi scrie? De ce nu o fac ?! Poate că și ei îţi vorbesc dar nu vor să-și recunoască asta .

Ca de fiecare dată, tot copiii sunt cei care dau o lecţie adulţilor. Ei cred în existenţa ta tocmai pentru că sunt deschişi să te primească. Ei încă mai cred în miracole , în minuni. Ei încă nu știu ce-i aceea minciună, trădare, dezamăgire, ură.

Din nefericire, copiii au fost educați să creadă în mirajul Moșului, dar nu și în al sărbătorii Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.

Ştii ceva, Moş Crăciun ? Toată lumea îți cere câte ceva. Toată lumea, de la copil la adult, vrea ceva material, vrea un brad cât mai plin de globuri și sub el cutii cu un ceva palpabil. Puțini sunt însă cei ce-și doresc sănătate, fericire. De ce ?! Pentru că tu ești Moș Crăciun, cel care dăruiește. Dar noi, noi, oamenii, ce îţi oferim în schimb? Nimic. Din nefericire, așa am fost educați… să primim fără a da nimic la schimb.

Mulți dintre noi uită, sau confundă sărbătoarea bradului cu Nașterea Sfântului nostru Iisus.

Am uitat de noi, am uitat de Tine, am uitat de cei dragi ce nu ne mai sunt alături.

Am uitat, sau poate că nu am știut niciodată că bunătatea și dărnicia ta, tot din credința în divinitate vine. Am uitat că de fapt în seara de Crăciun s-a născut mântuitorul nostru, cel care s-a născut, pentru a se sacrifica pentru noi.

Mulţumesc, Moş Crăciun !

Mulțumesc cu plecăciune, Sfinte al meu Iisus!

IERTAREA !

În tristețea mea nătângă,

Cer un pic de ajutor...

Ochii mei doresc să plângă,

Până seac-al lor izvor.

Cer lumina Ta , Iisuse

Mila și iubirea ta…

Doar tu vezi cele ascunse

Și-mi descoperi inima.

Spune-mi Doamne, ce-i tristețea ?

Dorul tot Tu l-ai creat ?

Care-i leacul când, adesea ,

Te simți singur, disperat ?

Uite, viața noastră toată

E un plâns necontenit.

Te-as ruga - sper să se poată-

Iartă-mă, căci am greșit.

Toți avem un drum, se pare

Dar al meu parcă-i prea lung -

Poate.... e doar nerăbdare,

Mai spre tine să ajung ?!

MĂ ROG LA TINE SFÂNT AL MEU IISUS

Plec iară capul,

știu

că-mi asculți oftatul,

mă rog

să fiu iertată

dacă îmi e permis,

căci

sufletul mi-e greu

și

greu îmi e păcatul…

iar azi mă rog la Tine,…

bunul meu Iisus !

Stau

astăzi la icoană,

cu lacrimi te privesc,

mă rog

să-mi uiți păcatul,

mă ia cu Tine-n vis,

du-mă cu Tine-n ceruri,

vreau

să mă odihnesc,

mă rog de Tine iar,

bun al meu Iisus !

Țin

lumânarea-aprinsă,

să-mi dăruiești

lumină,

știu

că la Tine-Acasă

flacăra nu s-a stins,

nu vreau averi,

onoruri,

doar

dragoste divină,

vreau să îmi fii cărare,

bun al meu Iisus !

Mi-e candela văpaie,

o țin

lângă icoană

mă rog Doamne la Tine ,

nu vreau

nici un  răspuns,

mă iartă de păcate,

aștept a da dojană,

îngenunghez și-ți mulțumesc

sfânt al meu

Iisus !

SE-AUDE GLASUL

Sub raza ce jelește

acum

în miez de noapte,

vuiește sunt gongul

trezirilor

din somn,

toaca ne fierbe trupul ,

răsună printre fapte

să ne trezească leșul

să-L regăsim

pe Domn.

Se-aude până-n suflet,

străbate gând

cu sânge,

tâmpla se zbate-n horă,

buzele se-mpreună,

în inimă-i cutremur,

de temeri

iar se strânge

să nu-l străpungă

glasu-I ,

sufletul să n-apună.

Se-aude până-n suflet

glasul

trezirii Sfinte,

simțim căldură-n oase,

trupu-i pârjol

în foc,

crucea ne luminează cu-aducerile-aminte

că El,

Iisus al nostru

ni-i pavăză

nu-i troc.

IISUS

Vin iară sărbătorile.

Îți bat în ușă și te-antreabă:

Ești pregătit ?

Ce ai făcut un an întreg ?

Cauți pe cineva să-i dai pomană.

E luna când se naște…

Se naște… cine ?!

Tu, te-ai născut.

Ți-ai început renașterea ?

Să fim mai buni…

De două ori pe an tot auzim acest îndemn.

Să fim mai buni…

de două ori pe an…

de Paști și de Crăciun.

Ce ai făcut de-atâtea zile?

De ce s-aștepți o sărbătoare,

dacă nu întelegi ce-nseamnă să fii bun ?

Iisus o dată s-a născut și tot o dată… a plecat…

dar, zilnic se topește,cu sufletul strivit de uri și de sudalme,

sub greutatea urii noastre de mii de ani stă aplecat,

îl ard spinii pe frunte , îl dor piroanele din palme.

Alergi pe stradă să găsești un cerșetor bolnav,

îi dai pomeni cât să-i ajungă o zi… că-i de sărbătoare…

Chiar nu ți-e sufletul strivit ? nu vezi că îți ești sclav?

Ești sclavul tău și-al zilelor, iar asta doare… doare.

Cu Magii nu te întâlnești, Lumina nu o vezi,

în întuneric tot alergi poate zărești o oază.

Oprește-te omule bun, vezi cum te izolezi ?

Te pui în glastră și aștepți… dar ești un spin în vază.

Am stat de vorbă cu Iisus și l-am rugat să-nchidă sărbătorile,

i-am spus să nu ne lase să-L mai cinstim de două ori pe an,

l-am mai rugat să ne citească rând după rând scrisorile,

scrisori ce scriem zilnic, dar, ne-nchinăm… în van.

UN CUI, O VIAȚĂ, O POVARĂ

Pe umărul stâng,

mi-a crescut o inimă

cu pliu,

pe umărul drept,

mi-a crescut o floare

nisipie,

în palma stângă

mi-a crescut un cui ..

e încă viu,

prin palma dreaptă

curg răuri cu apă sângerie.

Prin pliul inimii se scurg spre oameni,

munți,

munți fără stânci,

cu pietre dantelate,

din cuiul încă viu,

alunecă spre lume…

punți,

leg punțile-ntre ele

și le pictez

icoane

ne-nrămate.

Pe umărul meu stâng,

plânge o salcie

pletoasă,

pe umărul meu drept,

cântă în taină

o vioară,

umerii mei,

duc tronul iernii ce vine nemiloasă,

umerii mei ,

palmele mele,

un cui,

o viață,

o povară.

SĂRBĂTORI FĂRĂ VOI

Sărbătorile-s aproape,

eu,

cu gându-s tot la voi,

voi,

cei ce-ați plecat departe,

în izvorul din pământuri,

v-am condus cu-nlăcrimări,

peste ochi v-am pus marame,

la picioare v-am pus cruci,

să vă fie ușurare.

V-am condus iubiții mei,

mamă,

tată

și tu frate,

v-am pus flori de busuioc

an de an,

și-o lumânare,

sărbătorile-s sărace fără voi,

dar,

le duc toate,

depărtarea ni-i aproape,

voi veni,

chiar dacă doare.

Sărbătorile-s aproape, și mi-e sufletul cu voi,

lângă brad, în loc de globuri, voi aprinde lumânări,

ați plecat în lumea bună și lipsită de nevoi,

vă mai caut printre stele, rătăcită-s pe cărări.

Plânge lumânarea-a ceară,

plâng și eu

că-mi este dor,

dor

imaginile-n care-l așteptam pe Moș Crăciun,

tremuram cu-nfrigurare,

pitulați

lângă cuptor,

azi,

mă doare depărtarea,

lacrimile

mi le-adun.

fragment din cartea Cine sunt eu - Silvia Urlih

07.12.2018