Doamne,
Tu ne
știi durerea, ne cunoști de când eram,
eram
fruct fără sămânță,
eram
sensul fără sens,
eram fruct
necopt în ceruri,
eram
frunză fără ram,
doar Tu
știi cum am crescut,
fructul,
cum ni l-am
cules.
Doamne,
Tu ne
știi aleanul,
Tu ne
știi plânsul din gene,
Tu ne
aperi de greșeli și de ruperea de gând,
doar tu
știi pe care drum ,
drumul, ne va fi alene,
doar Tu
știi care-i venirea
vieții
noastre
pe
pământ.
Doamne,
doar
Tu-mi știi menirea,
doar
Tu-mi ești călăzuire,
Tu îmi
ești în alinare și-n alean îmi ești stâlp treaz,
Tu îmi
ești în suflet scară
și în
viață-mi ești trezire,
râu îmi
ești,
îmi
ești pădure
și-n
iernire-mi ești răgaz.
Silvia Urlih - 23.12.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu