Ieri,
cineva
mi-a bătut ușor
la ușa
sufletului.
Mi-a
spus :
sunt
discul apusului de soare,
umbrelă
sunt
la ochii-ți
obosiţi.
Te
doare roşul apusului din soarele tău ?
Să nu
te mai doară.
Eu am
venit
să-ți
fac din asfințit
un
răsărit.
Ieri,
cineva s-a coborât
ca șoapta în malul tăcut al lumii
și mi-a scris cu răsăritul,
curcubeul ce l-am visat.
Mi-a spus în cuvinte mute
că am ajuns
la malul vremii de mult visate.
Candela cuvintelor moarte
s-a stins,
dar s-au aprins,
literă cu literă,
în mâlul gândului meu,
candele de speranță nesperată.
Silvia Urlih - 20.01.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu