ÎNGERUL IUBIRII - Silvia Urlih

Iubite,

îți dăruiesc o aripă de înger,

să-ți fie-n palmă aripă

și zbor,

îți dăruiesc câte un înger

pentru fiecare zbatere

a sufletului tău,

îți  dăruiesc un înger,

ca să te îmbrace

în curcubeu de lumină,

îți dăruiesc un înger,

să-ți fie-n viață apa de izvor.

Iubite,

și îți mai dăruiesc un înger

să-ți fie-n cale

înger păzitor,

îi pun în aripi raze calde

de iubire

pentru fiecare lacrimă vărsată,

îți dăruiesc o armată de îngeri

să-ți ocrotească

sufletul răvășit,

îți dăruiesc îngerul iubirii

ca să-ți șoptească-n noapte,

te iubesc.

Silvia Urlih - 26.04.2019

DE ÎȚI CITEȘTI ADÂNC TRECUTUL - Silvia Urlih

În lume toate sunt deșarte,

căci în deșert tot rătăcești,

nu vezi lumina ce te-așteaptă

în depărat lăcaș

din suflet,

nu vezi nimic,

căci în trecut,

tot cu trecutul te zidești,

în lume,

toate-ți sunt deșarte,

căci rătăcirea

ți-e în umblet.

Sunt întrebări ce n-au răspuns,

dar

în răspunsuri te tot  cauți,

sunt întrebără fără-orizont,

dar orizontul

ți-e aproape,

te-ascunzi în tine,

te fereteci,

fără să știi trupul să-ți cuteți,

sunt întrebări ce au răspuns,

dacă accepți

să nu-ți fii ghimpe.

Răspunsul nu ți-e clar acum,

dar

de-ți citești adânc trecutul,

vei ști că n-ai greșit în viață

și că doar viața

ți-a fost ghid,

vei înțelege că îți ești

și adormirea ,

dar și scutul,

vei înțelege că-ți ești soare,

că-ți ești plutire,

dar și zid.

Silvia Urlih - 14.04.2019

UMBRE DE TRISTEȚE - Silvia Urlih

Umbre de tristeţe

ţin trena corpului,

le doare pulsul interrupt

de singurătate,

le doare

bătăile încropite

din jumătăţi de timp,

se-nvârt precum cocorii

în înaltul cerului,

se strigă pierdute de șir

şi se vor iar

un cârd unit.

Trupuri fără suflet

merg alături

până la capăt de drum ,

umbriți de umbre moarte ,

trăiesc doar ca jumătăţi de cerc,

oftează-o viaţă,

drumul le e calvar,

dar,

continuă să-și pășesscă alături

cu picioare de lemn.

Jumătăți de trupuri

stau alături fără să-și simtă sufletele,

jumătăți de ceruri își sunt,

dar nu-și sunt,

și, nu-și dau seama de asta,

jumătăți de oameni continuă să trăiască

în compromisuri.

Sunt doar jumătăți

care nu au știut niciodată

că pot fi un întreg,

umbre de tristețe

s-au născut să-și fie doar umbre,

umbre de tristețe

se chinuie să-și întregească umbra

sub soarele vieții.

Silvia Urlih - 05.04.2019

SUFLETE CE-NCET SE RUP - Silvia Urlih

SUFLETE CE-NCET SE RUP

Sunt doar două jumătăţi

ce se caută-n eter,

trup ciuntit de când se naşte,

suflet nul

și neștiut,

înspre capătul de drum,

se acoperă-n mister,

nu-şi găseşte întregirea,

rămâne

cum s-a născut.

Ești

o inimă ce bate în tic-tac-ul

din chitară ,

îți lipseşte întregirea,

ești o cheie

fără uşă,

ai deschide să priveşte către lumea de afară ,

dar

nu-i uşa pentru cheie ,

îți ești zid,

îți ești țepușă.

Sunt pe talpa de pământ

urme

care-și știu rutina,

se-ameţesc în regăsirea jumătăţii lor de trup,

se învârt

precum pământul

care-și caută lumina,

sunt

doar trupuri fără suflet,

suflete

ce-ncet se rup.

Silvia Urlih - 02.04.2019

MĂ COS IARĂ DE SOARTĂ - Silvia Urlih

Când noapte-n dimineață

se-așează peste flori,

mă prind în hora vieții

zi-n ziuă

mă prefac,

mă încălzesc luceferi ce-au adormit

în zori,

mă cos iară de soartă

cu un minuscul

ac.

Când plouă-n frunză raiuri

și-n raiuri mă trezesc,

simt cum renasc din noapte

și mă trezesc iar

floare,

mă văd din nou copacul

cu sânge femeiesc,

mă văd din nou oglindă,

oglindă

cu valoare.

Când noaptea se trezește

cu mine-n dimineață,

mă prind cu aripi albe

și-n zbor

iar mă pornesc,

e azi o altă zi ,

o zi,

fără de ceață,

ce-o fi cu ziua asta,

oare îmbătânesc,

sau poate-ntineresc ?

Silvia Urlih - 02.04.2019