Când noapte-n
dimineață
se-așează
peste flori,
mă prind
în hora vieții
zi-n
ziuă
mă
prefac,
mă încălzesc
luceferi ce-au adormit
în zori,
mă cos
iară de soartă
cu un minuscul
ac.
Când plouă-n
frunză raiuri
și-n
raiuri mă trezesc,
simt cum
renasc din noapte
și mă
trezesc iar
floare,
mă văd
din nou copacul
cu
sânge femeiesc,
mă văd din
nou oglindă,
oglindă
cu
valoare.
Când noaptea
se trezește
cu
mine-n dimineață,
mă prind
cu aripi albe
și-n
zbor
iar mă
pornesc,
e azi o
altă zi ,
o zi,
fără de
ceață,
ce-o fi
cu ziua asta,
oare îmbătânesc,
sau poate-ntineresc
?
Silvia Urlih - 02.04.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu