Se strâng și se adună
în mii de ani
lumină,
iubiri ce
ne-au legat
cu maci
însângerați,
iubirile din
noi
ne cheamă
și ne-adună,
ne strigă în
tăcere
că prea ne-am
fost plecați.
Iubirea iar ne
cheamă
să fim din nou
câmpie,
să răsădim cu
flori
aratul
plin de spini,
ne cheamă să
ne spună
că soare-o să
ne fie,
ne cheamă să scăpăm
câmpia de
ciulini.
Ne-am fost și
ne suntem,
un lan
însângerat,
ne-am fost,
dar ne suntem
copaci în
plină toamnă,
ne-am fost,
dar ne suntem
grâul nesecerat,
în toamna mea târzie,
iubirea ta mă cheamă.
Silvia Urlih - 17.08.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu