miercuri, 25 ianuarie 2012

MULȚUMESCU-ȚI DOAMNE !

Dumnezeu îmi cere
Să privesc spre viață,
Lacrimi de plăcere
Șiruri curg pe față.

Dumnezeu mă prinde
Cu dulce surîs,
Zbor cu El pe unde
Spre cer necuprins.

Am crezut în tine,
Bune Domn al meu
Și ai fost cu mine
Alături mereu.

Când am fost căzută,
Tu m-ai ridicat
Lumea nevăzută,
Tu mi-ai arătat.

Mulțumescu-ți Doamne
Că m-ai îndrumat!
Mulțumescu-ți Doamne,
Lumină că mi-ai dat !
de Silvia Bya

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

AM TRĂIT…DAR AM ȘTIUT ?


Mai ții minte copilăria? Mai ții minte cum percepeai atunci lumea ? Mai ții minte ce înseamnă să fii copil ? Înseamnă să crezi în dragoste, să crezi în frumusețe, înseamnă să crezi în îngerii și să-i lași să te ocrotească,înseamnă să spui o rugăciune cu pălmuțele unite și priviea îndreptată spre cer,  înseamnă să transformi bostanii în calești, josnicia în noblețe , urâțenia în frumos și nimicul în ceva important , căci orice copil poartă o zână în sufletul lui. Anii trec, copilul crește și uităm să mai păstrăm și să mai iubim copilul din noi. Schilodind inocența copilului, uităm să fim noi înșine, uităm să ne respectăm și să respectăm.
Am avut tristețile mele în copilărie , în adolescență, în tinerețe , lucruri care m-au marcat dar care m-au întărit in final. Am reușit cumva să mă detașez de ele , să le privesc ca pe o etapă , o treaptă , o experientă care m-a ajutat la un moment dat să mă descopăr , să mă afirm , să mă definesc. Nu le lăsa , oricât de neplăcute ar fi fost , să-ți umbrească viața mai departe. Nu le poți uita , știu asta , au fost prea dureroase , dar nu le mai lăsa să te acapareze .
Rupe-te de trecut , păstrează-l doar în măsura în care te ajută , ca pe o experiență plăcută sau nu , dar doar o experientă care te face mai bun , mai puternic , mai înțelegător, mai iubitor de viață. Nu lăsa tristetea să te copleșească. Arunc-o departe de tine. N-o mai lăsa să te amărască. Zâmbește-i vieții ! Ești o ființă minunată . E păcat să lași trecutul să te afecteze în continuare.
Trăiște acum, trăiește în prezent. Lasă trecutul. Nu-l uita, nici n-ai putea , este al tău dar nu-l mai lăsa să te rănească.Vorbe, cuvinte, gesturi necugetate , rănesc . Rănesc și lasă urme adânci, dar nu lăsa rana să se adâncească. Unge rana cu balsamul bunătății și las-o să se vindece, să se cicatrizeze.
Ai trecut poate prin experiențe nedorite, dureroase, oribile chiar. Pe moment ți s-a părut ca e nedrept ce ți se întâmplă… dar după un timp, poate zile, poate ani, după ce ai reflectat îndelung asupra celor întâmplate, ai început să realizezi că fără a trece acele obstacole n-ai fi putut să-ți cunosti adevaratul potențial, forța și puterea inimii tale…
Toate acele experiențe care te-au zguduit în străfundurile ființei tale au fost asemeni unui catalizator. Nu erai conștient de forțele latente care zăceau în tine… ar fi putut rămane dormitând în tine, fără ca tu să bănuiești existența lor, fără să le scoți la iveală și să te minunezi de puterea lor…Toate aceste experiențe te-au întărit….și poate nu ți-ai dat seama ?
Viața nu e pictată în culori vii . Mai tot timpul are mari pete gri. Așa că nu spera să trăiești toată viața în zona de confort, pentru că nu vei ajunge să-ți cunosti adevarata valoare. Nu-ți plânge de milă… nu de întreba de ce mie?” , “de ce eu ?”Vei continua să crezi că esti rățușca cea urâtă, fără să bănui măcar că ești de fapt o lebădă în devenire. Bucură-te de orice provocare! E o oportunitate de a-ți testa limitele. Nimeni nu se naște învățat, înțelept. Învață din experiențele tale…și din cele bune, dar mai ales din cele rele.Cele bune împărtășește-le și celorlalți, pe cele rele nu le mai repeta.
Ți-e frică de ce a fost în trecut ? Ți-e frică de prezent ? Dar mai ales, ți-e frică de viitor ? Frica te oprește din evoluție. Suntem ceea ce gândim. Gândește pozitiv. Nu lăsa frica să te macine, să te sufoce.
Ai devenit un om puternic… cei din jur de percep ca pe un om puternic… iar tu poate nu-ți dai seama de transformarea ta.Conștientizează cât de mult te-au schimbat experiențele. Respectă-te ! Fii înțelept !
de Silvia Bya

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

TRĂIESC !



Astăzi ,
am învățat să privesc.
M-am trezit
și învăț din nou să trăiesc.
Am trăit un coșmar,
din care ies
și merg alene spre altar.

Ce frumoasă ești viață,
 în această blândă dimineață!
Ce frumos mi-este zborul !
Ce dulce-aromat mi-e fiorul!
Am dormit mii de ani,
la rădăcina
umbroșilor castani.

Ce frumoasă ești noapte,
în amurgul vieții șoapte.
Ce frumoasă ești
și ce lin vii plutind către toamnă….
Anii tăi vor fi …
o ,dulce și suavă doamnă…!
un nesecat izvor de bucurii.
De Silvia Bya

ZÂMBIND EU MĂ SUPUN




Privesc spre mine- acum cu greață,
C-am vrut să fug din astă viață.
Am vrut să fug spre infinit,
Dar Domnul meu nu m-a primit.

Mi-a spus cu glas domol și blând:
„Mai stai fetiță….stai râzând….
Zâmbește-i vieții așa cum e
Plutind pe-al toamnei ardere”

Mă rog la tine Domn al meu,
Ajută-mă ! mi-e frică și mi-e greu…..”
Mă rog la toamna mea și spun:
„Iertați-mă!, ….zâmbesc și mă supun.”
De Silvia Bya

CE FOST-AM EU….


Ce fost-a viața mea ?
...Un vals,
un vis,
o baladă,
am plutit
ca un fulg de nea
adumbrit în umbră fadă.

Ce fost-a sufletul meu ?
...O flacără
ce-a ars
în tăcere,
am rătăcit
mereu
prin ascunse unghere.

Ce fost-a privirea mea ?
…O lacrimă
aprinsă
de gene,
am mângâiat-o
cu o albăstrea
de vise , adesea perene.

Ce fost-am eu aici,printre noi?
…..O trestie
o umbră prelungă,
o umbră scrisă pe trifoi,
cu slove de uitare,
de rugă.

 Silvia Urlih

luni, 2 ianuarie 2012

AGONIE....



Când mă atingi,
Mă arde apropierea ta.
Când îmi vorbești,
Mă dor cuvintele tale.
Când mă privești,
Mă acoperi cu gheață.
Când ești lângă mine,
Nu te mai pot privi în față
Mă arzi, mă doare, mi-e groază,
Privirea ta mă abrutizează,
Mi-e frică de tine, de mine, de noi,
Mi-e frică să mai dansăm în doi.
Când îmi ești aproape,
Mi-e frică, mă pierd, mă arde.
de Silvia Bya

DE-AI ȘTI TU ÎNGERE !


  

De-ai ști
tu înger al meu,
câte gânduri mă poartă….
câte doruri mă ard
și mă-ncearcă…
De-ai ști,
sufletul meu cum aleargă,
cum se zbate,
cum plânge,
cum de Tine mă leagă.

De-ai ști,
câte râuri vărsat-am pictate cu sânge….
De-ai ști,
c-am  fost lașă,
că lacrima
și acum de mine mă strânge
De-ai ști
că trupul am vrut să mi-l dau
lui satan ……
speram să ajung lângă Tine,
iar
pe viață
nu dădeam nici un ban…

De-ai ști,
câte arderi îmi spală privirea
și vreau să mă-ntâlnească adormirea……
De-ai ști, tu îngere al meu……
Dacă
ai ști……
Silvia Urlih

ADIO AN VECHI, BUN VENIT AN NOU !



De două zile am pășit într-un nou an. Pășesc cu încredere , zi după zi. Încerc să fac o recenzie a anului ce tocmai l-am petrecut…. Un an ca toți ceilalți care au zburat pe lângă mine. I-am deschis poarta și i-am spus “ADIO”. Nu mă voi mai întâlni niciodată cu el. A plecat, zâmbindu-mi printre lacrimi. Nu i-au plăcut în totalitate gândurile și faptele mele. Am făcut, ca și în alți ani, greșeli. Îl întreb , tot zâmbind printre lacrimi : unde am greșit ? Mi-a răspuns cu drăgălășenie și blîndețe : privește în sufletul tău . Ești singura care îti poți da un răspuns.
Și mi-am privit sufletul…. E ca o pânză înrămată. Încerc să repar cu pensula amalgamul de culori . Culorile sunt amestecare …… mult prea amestecate… Pensula nu mă ascultă… vreau să pun culorile în așa fel încât să pot înțelege ceva… vreau să schimb , dar pensula nu mă ascultă. Atunci încerc cu o pană. O plimb delicat peste combinația de culori…. Încep să spun rugăciunea, o rugăciune simplă, pe care doar eu o știu și o pot spune… Lacrimile mă ajută și ele. Amestecul de lacrimi și culoare au desenat pe pânză un curcubeu: rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet.  Abia acum pot spune că încep să citesc tabloul anului ce tocmai s-a dus. ROȘU….am fost activă, am luat decizii, dar uneori au fost pripite. ORANGE : am fost energică , optimistă , plină de curaj, am avut încredere în forțele proprii .GALBEN: am fost spontană , originală , creativă , veselă dar mai ales optimistă .VERDE: am fost tenace și perseverentă, am sperat în viitor.ALBASTRU :mi-am dat seama că sunt un om împlinit și în armonie cu familia și prietenii adevărați. INDIGO și VIOLET….. Da, aici spre marginea de jos a tabloului , m-am amețit… nu mai disting …. Sunt mult prea multe greșeli… M-am regăsit și m-am speriat de ceea ce am vazut în trecutul foarte îndepărtat…. Am dat încredere cui nu a meritat…. Am fost dezamăgită și umilită de cei ce nu m-au meritat…. Am vărsat lacrimi pentru cine nu a meritat…. Am oferit zâmbete și iubire celor ce au interpretat greșit altruismul meu….. Mă voi vindeca oare vreodată de altruism ? Voi învăța oare să fac doar ceea ce-mi dictează sufletul ? Voi învăța oare vreodată să nu mai dau circumstanțe atenuante cui nu merită ? Voi învăța oare vreodată să nu mai fiu sclava gîndirii raționale ? Mereu mi-am spus…:  cine sunt eu să judec ? cine sunt eu să arunc cu piatra ? Lasă-l săracu , este și el om…. Să-i dau o mână de ajutor…. să-l ajut să revină la credință….doar Dumnezeu e cel ce ne poate judeca…. M-am înșelat însă… amarnic m-am înșelat. Am vrut să șlefuiesc o rocă vulcanică, și s-a declanșat erupția… Binele pe care l-am vrut s-a transformat într-un râu de vorbe și fapte care m-au ars…. M-au ars pe dinafară, dar mi-au ars mai ales sufletul….inima.
M-am transformat într-o statuie grotescă cu zâmbet hidos pe față. Privesc spre mine și nu mă recunosc. Mă uit în oglindă și văd doar lacrimi …. Două cristale mari prin care se întrevede un suflet candid de copil inocent. Unde-mi sunt ochii ? Unde mi-e privirea ? Unde mi-e zâmbetul ? Unde mi-e sufletul ? De ce mi-ați ucis inocența sufletului , oameni buni ? De ce m-am lăsat descoperită în fața voastră ? De ce m-am lăsat guvernată de bunătate ? De ce ați confundat bunătatea cu prostia și ați profitat de ea până la maxim ? De ce m-ați dezamăgit iar și iar ?
Ce să fac acum ? Să ies, sau să mai rămân încuiată în lacrimile de cristal ? Cine mă poate ajuta să ies iar la lumină ? În cine să mai am încredere ? Merită cineva încrederea și bunătatea sufletului meu ?? Am alergat împreună prin lanul imens de flori , și m-am împiedicat de ciulinii rău înțepători. Mă ajută cineva să curăț acest frumos și serafic lan de flori ? Știu că puterea divină e cu mine….. dar ce facem cu ciulinii , cu știrul care se întinde încet, dar sigur printre flori sugrumându-le și ofilindu-le? Cine va inventa un erbicid care să stârpească răutatea, invidia, minciuna , grotescul din oameni ? Lanul cu flori e mare… nu-l pot erbicida singură.
Am acum în față o nouă ramă a unui viitor tablou. Cum îl voi finaliza la sfârșitul acestui an ? Voi vedea. Am pensula și culorile frumos așezate pe șevaletul cuvintelor. O să schițez o melodie pe care vreau să plutesc anul acesta , ce tocmai se pornește cu pași grăbiți. I-am deschis poarta inimii și l-am poftit cu zâmbete și iubire să locuiască în sufletul meu 365 de zile.
Îmi propun, ca și în fiecare sfârșit de an, să nu mai repet greșelile trecute….. dar nu mă lecuiesc….. nu mă voi lecui niciodată să dăruiesc . M-am născut să nu creez suferință celor din jurul meu….M-am născut să dăruiesc bucurii.
Doamne, dă-le minte și luminează-le sufletul celor ce nu știu ce fac !
de Silvia Bya

TE CAUT…



Te caut orbecăind în tăcere,
Te caut și dorul meu te cere.
Sufletul mi-e zdrobit, mă doare
Urcă încet, pe o stea căzătoare.

Lacrima a rămas mută pe gene
A tăcut, nu mai cântă catrene.
Stau ascunsă într-un colț de durere
Nu vreau să ies, nu mi-o mai cere….

Te caut de mult, de milenii
Zbor dezlânată în lungi bejenii.
Sufletul mi-e zdrobit, mă cuprinde
Un dor nespus de –a te prinde.
de Silvia Bya

ACUM VISEZ ….



visez …..
privind spre infinitul neatins,
plutind pe verdele oceanului întins,
visez să zbor spre cerul necuprins.
visez….
să fiu lacrima din scoica de cleștar,
să fiu o stea primită-n dar
visez și totul îmi pare- așa neclar
visez ….
să –mi caut un colțisor ascuns
să te găsesc, să am răspuns.
visez….
cuvintele mă dor, și m-au răpus.
de Silvia Bya