Privesc spre mine- acum cu greață,
C-am vrut să fug din astă viață.
Am vrut să fug spre infinit,
Dar Domnul meu nu m-a primit.
Mi-a spus cu glas domol și blând:
„Mai stai fetiță….stai râzând….
Zâmbește-i vieții așa cum e
Plutind pe-al toamnei ardere”
Mă rog la tine Domn al meu,
“Ajută-mă ! mi-e frică și mi-e greu…..”
Mă rog la toamna mea și spun:
„Iertați-mă!, ….zâmbesc și mă supun.”
De Silvia Bya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu