De două zile am pășit într-un nou an. Pășesc cu încredere , zi după zi. Încerc să fac o recenzie a anului ce tocmai l-am petrecut…. Un an ca toți ceilalți care au zburat pe lângă mine. I-am deschis poarta și i-am spus “ADIO”. Nu mă voi mai întâlni niciodată cu el. A plecat, zâmbindu-mi printre lacrimi. Nu i-au plăcut în totalitate gândurile și faptele mele. Am făcut, ca și în alți ani, greșeli. Îl întreb , tot zâmbind printre lacrimi : unde am greșit ? Mi-a răspuns cu drăgălășenie și blîndețe : privește în sufletul tău . Ești singura care îti poți da un răspuns.
Și mi-am privit sufletul…. E ca o pânză înrămată. Încerc să repar cu pensula amalgamul de culori . Culorile sunt amestecare …… mult prea amestecate… Pensula nu mă ascultă… vreau să pun culorile în așa fel încât să pot înțelege ceva… vreau să schimb , dar pensula nu mă ascultă. Atunci încerc cu o pană. O plimb delicat peste combinația de culori…. Încep să spun rugăciunea, o rugăciune simplă, pe care doar eu o știu și o pot spune… Lacrimile mă ajută și ele. Amestecul de lacrimi și culoare au desenat pe pânză un curcubeu: rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet. Abia acum pot spune că încep să citesc tabloul anului ce tocmai s-a dus. ROȘU….am fost activă, am luat decizii, dar uneori au fost pripite. ORANGE : am fost energică , optimistă , plină de curaj, am avut încredere în forțele proprii .GALBEN: am fost spontană , originală , creativă , veselă dar mai ales optimistă .VERDE: am fost tenace și perseverentă, am sperat în viitor.ALBASTRU :mi-am dat seama că sunt un om împlinit și în armonie cu familia și prietenii adevărați. INDIGO și VIOLET….. Da, aici spre marginea de jos a tabloului , m-am amețit… nu mai disting …. Sunt mult prea multe greșeli… M-am regăsit și m-am speriat de ceea ce am vazut în trecutul foarte îndepărtat…. Am dat încredere cui nu a meritat…. Am fost dezamăgită și umilită de cei ce nu m-au meritat…. Am vărsat lacrimi pentru cine nu a meritat…. Am oferit zâmbete și iubire celor ce au interpretat greșit altruismul meu….. Mă voi vindeca oare vreodată de altruism ? Voi învăța oare să fac doar ceea ce-mi dictează sufletul ? Voi învăța oare vreodată să nu mai dau circumstanțe atenuante cui nu merită ? Voi învăța oare vreodată să nu mai fiu sclava gîndirii raționale ? Mereu mi-am spus…: cine sunt eu să judec ? cine sunt eu să arunc cu piatra ? Lasă-l săracu , este și el om…. Să-i dau o mână de ajutor…. să-l ajut să revină la credință….doar Dumnezeu e cel ce ne poate judeca…. M-am înșelat însă… amarnic m-am înșelat. Am vrut să șlefuiesc o rocă vulcanică, și s-a declanșat erupția… Binele pe care l-am vrut s-a transformat într-un râu de vorbe și fapte care m-au ars…. M-au ars pe dinafară, dar mi-au ars mai ales sufletul….inima.
M-am transformat într-o statuie grotescă cu zâmbet hidos pe față. Privesc spre mine și nu mă recunosc. Mă uit în oglindă și văd doar lacrimi …. Două cristale mari prin care se întrevede un suflet candid de copil inocent. Unde-mi sunt ochii ? Unde mi-e privirea ? Unde mi-e zâmbetul ? Unde mi-e sufletul ? De ce mi-ați ucis inocența sufletului , oameni buni ? De ce m-am lăsat descoperită în fața voastră ? De ce m-am lăsat guvernată de bunătate ? De ce ați confundat bunătatea cu prostia și ați profitat de ea până la maxim ? De ce m-ați dezamăgit iar și iar ?
Ce să fac acum ? Să ies, sau să mai rămân încuiată în lacrimile de cristal ? Cine mă poate ajuta să ies iar la lumină ? În cine să mai am încredere ? Merită cineva încrederea și bunătatea sufletului meu ?? Am alergat împreună prin lanul imens de flori , și m-am împiedicat de ciulinii rău înțepători. Mă ajută cineva să curăț acest frumos și serafic lan de flori ? Știu că puterea divină e cu mine….. dar ce facem cu ciulinii , cu știrul care se întinde încet, dar sigur printre flori sugrumându-le și ofilindu-le? Cine va inventa un erbicid care să stârpească răutatea, invidia, minciuna , grotescul din oameni ? Lanul cu flori e mare… nu-l pot erbicida singură.
Am acum în față o nouă ramă a unui viitor tablou. Cum îl voi finaliza la sfârșitul acestui an ? Voi vedea. Am pensula și culorile frumos așezate pe șevaletul cuvintelor. O să schițez o melodie pe care vreau să plutesc anul acesta , ce tocmai se pornește cu pași grăbiți. I-am deschis poarta inimii și l-am poftit cu zâmbete și iubire să locuiască în sufletul meu 365 de zile.
Îmi propun, ca și în fiecare sfârșit de an, să nu mai repet greșelile trecute….. dar nu mă lecuiesc….. nu mă voi lecui niciodată să dăruiesc . M-am născut să nu creez suferință celor din jurul meu….M-am născut să dăruiesc bucurii.
Doamne, dă-le minte și luminează-le sufletul celor ce nu știu ce fac !
de Silvia Bya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu