NORI - Silvia Urlih

Nor alb, nor negru , nor violet

adună povești

dintre veacuri,

povești ce-au rămas

amanet

timpului rătăcit

printre lacuri.

Nori albi,nori negri,nori luminoși ,

dansează

pe luna captivă,

își scriu povestea

pe munții stâncoși,

scriu… 

scriu amintiri,

pe soarele-n derivă.

Prin albul norilor

cu aminitiri trecute,

un zâmbet

rătăcește printre aștri…

se-oprește o clipă

din dans să își asculte,

sufletul…

care-i zâmbește

prin ochii ei albaștri.

Silvia Urlih 07.12.2012

OGLINDA DIN ADÂNCURI - Silvia Urlih

Am săpat

în adâncul pământului,

cu palmele sângerânde

am săpat,

cu iubire

am străbătut lumea gândului,

dar mi-am găsit sufletul

dezlegat.

Mi-am căutat

sufletul nenăscut,

mi-am căutat

oglinda în adânci izvoare,

eram acolo…

iar oglinda mi-era scut

vroiam… 

vroiam să uit

de vremea trecătoare.

Cu mere verzi

am desenat pământul,

lumina-n rădăcini am pus-o

să dospească ,

sufletul l-am legat din nou

cu vântul

și i-am dat voie gândului

iar să vorbească.

Am udat la rădăcină oglinda

din adâncuri,

cu spiritul am desenat

al vieții umbre,

scutul

s-a-mprăștiat în mii de rânduri

scrise–n petale

peste focuri sumbre.

Silvia Urlih - 06.12.2012

COPACUL SUFLETULUI - Silvia Urlih

Se plimbă sufletul

pe-o aripă de iarnă,

cu gândul scutură

ciorchini de primăvară,

întinse ceruri de curcubeu

vrea să aștearnă

peste copacul sufletului 

iară...

Din fulguieli pictate în culori

de iarnă,

sufletul și-a croit

perechi de rădăcini

și a pornit prin viață ca să cearnă,

în alte suflete

icoane îmbrăcate-n flori de crini.

Un suflet și o iarnă

au înflorit peste zăpezi

mugur de îngeri vii

au aninat pe ramuri

zâmbet de ghiocei

pictat-au în amiezi

cu flori de gheață

pe la geamuri.

În zborul lui

pe aripi albe de zăpadă,

sufletul

s-a îmbrăcat cu anii dimineții

și a pășit

prin poarta lumii ca să vadă,

o altă viață peste corola de cristal

a vieții.

Silvia Urlih 06.12.2012

PLOUĂ CU TOAMNĂ - Silvia Urlih

Și plouă

și plouă…

plouă cu toamnă,
plouă

plouând dorul din nori,
plouă cu flori,

norul mă-ndeamnă
cu toamna să fim

două surori.

Plouă cu lacrimi,

cu suflet de toamnă,

plouă cu zâmbet de sori

peste noi,

plouă,

iar ploaia căzând

mă îndeamnă

muzica vieți

s-o cânt iar în doi.

Plouă

cu florile vieții

și-i ceață,

plouă

cu frunzele toamnei din ploi,

soarele pică prin ramuri

verdeață,

curăță gândul

de noaptea din noi.

Silvia Urlih 06.12.2012

CE–I POEZIA ?! - Silvia Urlih

O fi al sufletului cântec

îmbălsămat cu dor

ce scrie cuvinte pastelate-n șoapte,

o fi un susur de izvor

ce curge

cu stelele din soare

în însorita noapte.

Poate o fi un stol de greieri

care strigă

din miez de floare

că vor să iasă către cer,

sau plânsul care vrea la piept să strângă

sufletul

ce se ascunde singur

și stingher.

Poate un vis ce scrie

peste visuri

că a trecut printre secunde

obosit

și a găsit

prin nevăzutele înscrisuri

vremea din suflet,

de suflet rătăcit.

O fi ursitul

din vioara  lunii-n ploaie

cu soarele ce vrea să fie

în unire

sau poate trestia

ce mlădios se-ndoaie

sub greutatea plânsului

de fericire.

Silvia  Urlih 02.12.2012

I-AȘ SPUNE SUFLETULUI - Silvia Urlih

Dacă în palma ta

mi-ai ține dorul

iar sufletul

l-ai face poezie,

m-aș face soră cu izvorul

și aș uita de toamna mea

târzie.

Dacă privirea

mi-ai lua-o-n palmă

și-ai înveli-o-n sărutări

de foc,

i-aș spune gândului

să nu mai doarmă

și aș urca spre cupa

cu noroc.

Și dacă timpului i-ai spune

să mai stea

în trupul meu

să își clădească templu,

aș mai trăi

pe margine de stea

și aș rămâne timpul

să contemplu.

Și dacă gândului

i-ai spune ca să tacă

și mi l-ai lua cu tine,

bună soartă,

mi-aș pune sufletul

icoană lângă toacă

s-audă ruga

 ce-mi stă

strajă la poartă.

 Silvia Urlih 02.12.2012

FĂRĂ IUBIRE ?! - Silvia Urlih

Fără iubire,

sufletul aleargă printre șoapte,

să-și caute alt timp

printre secunde,

stă zdrențuit pe crengi

uscate-n noapte

și cade-aproape mort

fără să știe unde.

Cum să trăiești fără iubire

în zilele cu soare ?

Cum să respiri al zilei

diafan ?

Fără iubire,

sufletul iar moare,

se pierde în cenușa

vieții trăite-n van .

Fără iubire,

viața s-ar pierde-n univers,

s-ar zvârcoli în neguri

printre vise,

s-ar căuta printre cuvintele

ce-au șters

iubirea veșniciei

din viețile prescrise.

Fără iubire,

zâmbetul s-ar ofili pe cer,

s-ar rătăci

prin dealul nemișcării,

cu viață fără viață

ar hoinări stingher

și ar striga la viață

din negura uitării.

Silvia Urlih 01.12.2012

FELII DE TIMP - Silvia Urlih

Ne fie timpul peste timp

grânarul sorții

și din al spicurilor grău

să facem pâine,

să plămădin din timp al vieții porții,

cu el să scriem

zilele de mâine.

Să punem timpul nemâncat pe masă,

cuțitul vremii

să îl taie în felii,

să ne hrănim cu timpul

și-a lui casă,

să facem clipele din timp

să fie veșnic vii.

Să punem lumânări din clipe

peste timp,

prin ale sorții căi fie lumină,

să desenăm cu ruga

altar în anotimp,

ca să ne fie timp

în timpul ce-o să vină.

Silvia Urlih 01.12.2012

GÂND- Silvia Urlih

Când gândul

se iubește cu-nserarea,

iar cerul plânge cu lacrimi

ce se frâng,

fântâna sapă între gânduri sarea

ce curge cu gândul vieților

din crâng.

Când ninge

peste gânduri cu suspine,

iar flori de liliac

se-nfruptă din pământ,

crește din miezul gândului de mâine,

un gând

ce pleacă-n mână

cu alt gând.

Când ploaia

s-a oprit din cântec,

iar gândul de-alte gânduri s-a spălat,

un gând

se naște din al sorții pântec,

să-i fie gândului

un cântec neumblat.

 Silvia Urlih 30.11.2012