Când gândul
se iubește cu-nserarea,
iar cerul plânge cu lacrimi
ce se frâng,
fântâna sapă între gânduri sarea
ce curge cu gândul vieților
din crâng.
Când ninge
peste gânduri cu suspine,
iar flori de liliac
se-nfruptă din pământ,
crește din miezul gândului de mâine,
un gând
ce pleacă-n mână
cu alt gând.
Când ploaia
s-a oprit din cântec,
iar gândul de-alte gânduri s-a spălat,
un gând
se naște din al sorții pântec,
să-i fie gândului
un cântec neumblat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu