Suntem un mic nimic în fața Ta ! - Silvia Urlih

 

Pandemie, viruși, covid, vaccinuri, ploi, ploi și iar ploi, frig, ninsoare, tornade și furtuni în iunie, vijelii, inundații, morți și iar morți, boli, stări de neexplicat, anxietate, oboseală inexplicabilă, depresii... etc.

De ce toate astea ? Pentru că oamenii nu mai știu să iubească sincer și dezinteresat, pentru că oamenii au învățat, sau au fost învățați, lecția urii.

Unde-i iubirea din voi, oameni buni ??? Unde e ???

Oare nu vedeți că natura nu mai poate suporta ura din voi ???

Unde-i IUBIREA din voi ??? Unde este compasiunea ? V-ați înrăit dragilor !!! V-AȚI ÎNRĂIT și ați uitat să vă respectați, să vă prețuiți, să vă acceptați și să vă iubiți.

Ați uitat să vă iubiți pe voi, să vă iubiți aproapele și ce-i mai grav, ați uitat să-l iubiți pe DUMNEZEU !!

DOAMNE, IARTĂ-NE că suntem un mic nimic în fața TA !

 

PLÂNGE CERUL

Se-aruncă din înalt,

furtuni ce plâng prin nori,

se-adună în nămol

sticloasele dureri,

natura plânge-a jeale,

se-nneacă în dureri,

natruta-i fără vină,

noi,

fără de puteri.

Văzând cât de hain

s-a transformat tot omul,

aruncă tot năduful

ce i s-a strâns

pe tâmplă,

ar vrea să-ngroape răul

ce a ciuntit pământul,

natura e plăpândă,

o doare

ce se-ntâmplă.

 

Vin plângeri din înalt,

dar omul

nu-nțelege,

vin din înalt de cer,

c-o doare nedreptatea,

multe a suportat

şi multe a-ndurat ,

în zile s-angropat

ca să ascundă

noaptea.

E răzvrătirea zării,

pedeapsa dintre ceruri,

s-a spart oglinda noastră,

durerea din pământuri,

natura-i umilită

și strigă

din din adâncuri:

Mi-am revărsat curatul

ca să vă spăl păcatul.

 

Plânge cerul din înalturi

și încearcă-a ne spăla

plânge cerul cu furtuni

plânge pentru noi cu lacrimi

lacrimi cu taifun, cu fulger

și cu lacrimile-n frunze

plânge pentru noi cu soare

și cu zări ascunse-n hăuri.

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih 

 

 

SUNTEM DOAR CĂLĂTORI - Silvia Urlih

 

Azi, încă sunt

o floare în câmpie,

azi încă sunt un zbor

spre infinit,

azi încă sunt un suflet

care scrie

și merge-ncet,

spășit,

spre cel sfârșit.

 

Azi încă scriu de-aici,

de pe pământ,

scriu despre ieri

și despre azi

și despre mâine,

îmi pun în rime sufletul și cânt,

cânt despre voi

și despre El

și despre mine.

 

Poate că vă voi scrie

de dincolo de nori,

poate că voi trăi

prin scrierile mele,

poate mă veți simți

prin raze

sau prin ploi,

dar sigur voi trăi

și dincolo de stele.

 

Eu știu că moartea mi-i binecuvântare,

că sufletul îmi va trăi și dincolo de nori,

eu știu că lumânarea când se va stinge, doare,

însă mai știu că-n viață, suntem călători.

Silvia Urlih - 16.06.2021

Privesc cu mândrie spre viitor ! - Silvia Urlih

 

Ce mândră sunt de ridurile mele ! Ce mândră sunt de ghioceii de la tâmple și de părul meu cărunt!

Ce mândră sunt de mine și de realizările mele!

Ce împăcată sunt cu mine  atunci când simt că nu mai pot face ceea ce cu ani în urmă făceam ! Ce mândră sunt!

Asta trebuiue să vă spuneți zilnic, voi cei trecuți de anii 50 sau 60.

Dragii mei, anii trec, noi „îmbătrânim” și mulți dintre noi se simt inutili. E o mare minciună pe care v-o activați. Pănâ deună-zi ați trăit prin și pentru copiii voștri, sau nepoții voștri. Copiii au crescut, sunt la casele lor, iar voi, bieții de voi, care ați trăit doar pentru ei și nu pentru voi, vă simțiți acum, la pensionare, inutili.

Scoateți-vă din cap această percepție. A venit și vremea voastră. E timpul să trăiți pentru și prin voi. Găsiți-vă noi preocupări gen : pictură, lucru manual, scrieți, grădinăriți, călătoriți. Schimbați-vă percepția față de viață.

             Niciodată nu e prea târziu să iei viața de la zero. Când erați copii, a fost un segment de viață. Când erați adolescenți era un alt sergment de viață. Când ați devenit părinte, a fost un alt segment de viață. Acum când sunteți la vârsta a doua sau a treia, e un alt segment de viață. Mereu a fost un nou început. De fiecare dată ați luat viața de la zero.        Luați iar viața de la zero, dar cu alte percepte vis-à-vis de viața voastră.

                 Conștientizați și acceptați că ați fost copii, ați fost adolescenți, ați fost maturi, iar acum … acum sunteți suflete care se îndreaptă spre nemurire.

                 Mie și ridurile și căruntul îmi arată că nu am trecut degeaba prin viața asta.

                Sunt mândră când mă uit în urma mea, sunt mândră când mă văd în prezent.

                Privesc cu mândrie la viitor.

 

ȘI CE DACĂ ?!

Și ce dacă ridul

îți brăzdează chipul

și ce dacă viața

ți-a arat prin suflet

și ce dacă

te-ai întrecut cu timpul

și ce dacă

te-ai ascuns adeseori

în plânset.

Și ce dacă muntele

ți-a fost ades zăgaz

și ce dacă râul

ți-a fost în van ocean

și ce dacă o clipă

nu ți-a mai dat răgaz

să îți mai numeri

viața

din an în an.

Și ce dacă viața

te-a tot îngenunchiat

și ce dacă lumea

te-a împroșcat

cu piatră

și ce dacă trupul

nu ți-este franjurat

iar sufletul îți este

încă străvechea vatră.

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih 

A doua șansă ? - Silvia Urlih

Câte șanse poți da unui om pentru a vă fi bine ? Oare, „lupu-și schimbă părul, ori ba”? Greu de răspuns. Uneori, oamenii învață din greșeli, alteori NU. Uneori oamenii conștientizează că au greșit și se schimbă, alteori, NU.

Doamne, ce frumos a început totul ! O poveste de dragoste frumoasă, idilică. Totul a fost frumos, până la un moment când ceva s-a schimbat. De regulă, schimbarea vine când apare în familie un copil. Femeia își dedică tot timpul micuțului, soțul se simte neglijat.

Am spus de regulă, dar… schimbarea partenerului poate veni și din alte motive. Una e să te vezi ocazional și alta e să conviețuiești 24 de ore. Abia atunci începi să vezi anumite chestii care parcă nu îți plac. Parcă intervine blazarea sau obișnuința, sau tabieturile la cere trebuie să renunți.

Timpul trece și începi să-ți pui întrebări dacă ai făcut alegerea corectă, apoi iei decizia că nu e bine ce-ai ales, apoi, alegi să pui punct relației.

Ai ales să pui punct, dar parcă nu ție bine. După ceva timp, începi să ai dubii și să-ți pui întrebări dacă ai procedat bine punând punct relației. Parcă îți lipsește inclusiv faptul că te-ai lpsat manipulat cu bunăștiințăTe-ai obișnuit cu el sau cu ea și parcă nu-ți găsești locul de unul singur, parcă totul este cu susul în jos. Poate că v-ați făcut planuri împreună sau ai proiectat deja un viitor în mintea ta și îți este greu să renunți la investiția ta emoțională.

Ce urmează ? Te gândești la o împăcare. Începi să te învinovățești, să-ți cauți greșeli făcute sau nefăcute. Chiar te întrebi dacă nu cumva ai exagerat . Ajungi să crezi că lucrurile neplăcute sau chiar grave care te-au determinat să pui punct, nu-ți mai par acum chiar atât de grave. Nooo… și ce dacă a urlat la mine… și ce dacă m-a bătut de eram vânătă toată… Poate că eu am exagerat cu doleanțele mele, poate că eu sunt vinovată…

Ți-ai dori ca totul să fie ca la început, când era numai lapte și miere, însă nu știi dacă să-i oferi partenerului tău o nouă șansă, chiar dacă speri și îți dorești ca de data aceasta să fie altfel.

Și, ce alegi ? Alegi să-i mai dai partenerului o nouă șansă, nerealizând că de fapt e a nu știu câta șansă pe care i-o dai.

Este foarte important, când iei decizia să-i mai acorzi o nouă șansă, să analizezi dacă așteptările tale „că o să fie bine” sunt realiste sau nu. Pe ce te bazezi că el sau ea se va schimba ori că relația va fi altfel? Sau poate că este nevoie ca și tu să faci anumite schimbări la tine. Ești dispus să faci asta?

În general, o relație poate fi salvată dacă are deja o fundație solidă. Însă, dacă încă de la început au fost probleme,cum ar fi lipsă de comunicare, de compatibilitate sau lipsă de respect, orice încercare de salvare pare, deja sortită eșecului. Aceste probleme despre care vorbeam pot exista încă de la început, însă pot rămâne ascunse o anumită perioadă de timp, așteptând doar momentul oportun să izbucnească.

Dacă în relație există abuz (fie că este vorba despre abuz fizic, psihic sau emoțional), dacă nu există compatibilitate, dacă nu puteți ajunge la un consens, dacă vă doriți lucruri diferite de la viață, dar și unul de la celălalt, dacă nu mai există dragoste, dacă vă învinovățiți reciproc și nu vă asumați partea voastră de responsabilitate, dacă aveți mai degrabă resentimente decât sentimente frumoase unul față de celălalt, pe ce se poate fundamenta reînnodarea relației voastre? Poate că este mult mai bine ca fiecare să-și continue viața pe cont propriu.

Pentru ca o a doua șansă să funcționeze, este necesar ca ambii parteneri să fie dispuși să-și asume partea lor de responsabilitate sau de vină, să recunoască ce și unde au greșit (nu există un singur „vinovat”) și să își dorească să se implice activ în a face relația să funcționeze.

Dacă îți dorești o împăcare, gândește-te foarte bine care este adevăratul motiv pentru care dorești asta. Este vorba despre iubire oarbă, despre obișnuință, atașament, dependență, orgoliu, despre teama de singurătate, sau despre alte frici și nevoi de-ale tale?

Dacă partenerul tău ți-a spus și chiar ți-a demonstrat că nu mai dorește împăcarea, acceptă că relația s-a încheiat și mergi cu demnitate înainte.

Într-o relație se presupune că partenerul îți aduce un plus în viața ta și că te completează. Nimeni nu trebuie să-i fie slugă celuilalt, nimeni nu trebuie să facă compromisuri pentru anumite avantaje  Învață să-ți privești viața și realitatea exact așa cum este ea. Nu trăi în iluzii și autoamăgire.

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih  

 

„Cine mă place, mă ia așa cum sunt” – o falsă percepție față de tine. - Silvia Urlih

 

Când vezi și simți că devii din ce în ce mai singur, când vezi că nu mai ești acceptat în anumite familii, când vezi că ești chiar expulzat, fără să-ți dai seama, din cercurile de prieteni în care o vreme ai activat, nu ți se pare corect să-ți pui întrebarea „oare de ce”?  

Când vezi și simți că partenerul își schimbă atitudinea față de tine de la o zi la alta, nu e firesc să te întrebi : „ De ce”?

De foarte multe ori auzim, ba chiar ne spunem : „Și ce dacă am promis că nu mai fac, dar am repetat aceeași greșeală, cine mă place, mă place așa cum sunt." . „Și ce dacă sunt grasă, cine mă place, mă place și așa”. „ Și ce dacă sunt gelos și posesiv, așa sunt eu, deci trebuie să fiu acceptat așa cum sunt”. Și ce dacă îmi ies ușor din fire și mă enervez repede, sunt coleric, deci, cine mă place să mă placă așa cum sunt”.

De cele mai multe ori,  acest „și ce dacă”, marchează și maschează refuzul persoanei în cauză de a face schimbări în viața sa și de a lucra cu sine în acest sens. Acea persoană refuză în mod conștient și voluntar să se analizeze pe sine însăși, pentru a-și îmbunătăți acele puncte slabe care o împiedică, în primul rând pe ea, să trăiască o viață împlinită și armonioasă.

Când o persoană îți întoarce spatele, nu-i bai, dar când o fac zece persoane, ar trebui să te întrebi și să te analizazi. Ar trebui să înțelegi că undeva greșești și că nu oricine poate trece cu vederea la infinit peste idea pe care ți-o promovezi : „Cine mă place, mă place și așa”. Uite că ajungi să constați că nu te mai place NIMENI.

Toți oamenii își doresc să fie acceptați așa cum sunt, să fie prețuiți și valorizați de cei din jurul lor. Problema apare atunci când ne raportăm greșit la această acceptare, când ne așteptăm ca cei apropiați să ne accepte comportamentele toxice, când nu facem nimic pentru a ne rezolva problemele, dar punem presiune pe cei din jur să ni le accepte și să ne înțeleagă la nesfârșit.

Trebuie să conștientizezi că, a înțelege și a accepta la nesfârșit comportamentele toxice ale celuilalt nu reprezintă o dovadă de iubire sau de respect, așa cum unii oameni consideră, ci o lipsă de respect și prețuire față de tine și de cei din jur.

Aș spune mai degrabă că, dacă iubim pe cineva, nu îi încurajăm manifestările negative, ci îl încurajăm să-și vindece rănile și să-și soluționeze problemele.

Răbdarea are și ea o limită, iar calmul și înțelegerea la fel. Nu poți trece cu vederea ani de zile peste accesele de furie, de gelozie, de scandal sau de mahalagism.

Ideea cum că, „cine mă place mă place așa cum sunt”, este din punctual meu de vedere o eroare de percepție. Poate că ești acceptat o vreme, dar, mai devreme sau mai târziu, te trezești SINGUR.

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih

ÎNVIERE ȘI ÎNĂLȚARE - Silvia Urlih

Tu- ai înviat

și-apoi te-ai înălțat

doar pentru noi,

Tu ți-ai dat viața

pentru-a ne fi toiag

și îndrumare,

Tu ai văzut că rătăceam prin mlaștini

și gunoi,

ai vrut să te găsim

pentru-a ne fi din moarte

noua zare.

 

Doamne,

când ai ales să mori

prin răstignire,

poate știai,

sau bănuiai,

ce neguri lași în urmă,

poate că nu vroiai să crezi

că vom muri-n murire

fără să înțelegem că-n mers

ne-am rătăcit

de a Ta turmă.

 

Iisuse, când ai ales să mori prin înălțare,

știai că prin iubire ne vom izbăvi

știai că viața noastră se va clădi-n iertare

și că prin Tine, o viață-ntreagă vom trăi.

Silvia Urlih - 09.06.2021