Când vezi și simți că devii din ce în ce mai singur, când
vezi că nu mai ești acceptat în anumite familii, când vezi că ești chiar expulzat,
fără să-ți dai seama, din cercurile de prieteni în care o vreme ai activat, nu
ți se pare corect să-ți pui întrebarea „oare de ce”?
Când vezi și simți că partenerul își schimbă atitudinea
față de tine de la o zi la alta, nu e firesc să te întrebi : „ De ce”?
De foarte multe ori auzim, ba chiar ne spunem : „Și ce dacă
am promis că nu mai fac, dar am repetat aceeași greșeală, cine mă place, mă
place așa cum sunt." . „Și ce dacă sunt grasă, cine mă place, mă place și
așa”. „ Și ce dacă sunt gelos și posesiv, așa sunt eu, deci trebuie să fiu
acceptat așa cum sunt”. Și ce dacă îmi ies ușor din fire și mă enervez repede,
sunt coleric, deci, cine mă place să mă placă așa cum sunt”.
De cele mai multe ori, acest „și ce dacă”, marchează
și maschează refuzul persoanei în cauză de a face schimbări în viața sa și de a
lucra cu sine în acest sens. Acea persoană refuză în mod conștient și voluntar să
se analizeze pe sine însăși, pentru a-și îmbunătăți acele puncte slabe care o
împiedică, în primul rând pe ea, să trăiască o viață împlinită și armonioasă.
Când o persoană îți întoarce spatele, nu-i bai, dar când o
fac zece persoane, ar trebui să te întrebi și să te analizazi. Ar trebui să
înțelegi că undeva greșești și că nu oricine poate trece cu vederea la infinit
peste idea pe care ți-o promovezi : „Cine mă place, mă place și așa”. Uite că
ajungi să constați că nu te mai place NIMENI.
Toți oamenii își doresc să fie acceptați așa cum sunt, să
fie prețuiți și valorizați de cei din jurul lor. Problema apare atunci când ne
raportăm greșit la această acceptare, când ne așteptăm ca cei apropiați să ne
accepte comportamentele toxice, când nu facem nimic pentru a ne rezolva
problemele, dar punem presiune pe cei din jur să ni le accepte și să ne
înțeleagă la nesfârșit.
Trebuie să conștientizezi că, a înțelege și a accepta la
nesfârșit comportamentele toxice ale celuilalt nu reprezintă o dovadă de iubire
sau de respect, așa cum unii oameni consideră, ci o lipsă de respect și
prețuire față de tine și de cei din jur.
Aș spune mai degrabă că, dacă iubim pe cineva, nu îi
încurajăm manifestările negative, ci îl încurajăm să-și vindece rănile și să-și
soluționeze problemele.
Răbdarea are și ea o limită, iar calmul și înțelegerea la
fel. Nu poți trece cu vederea ani de zile peste accesele de furie, de gelozie,
de scandal sau de mahalagism.
Ideea cum că, „cine mă place mă place așa cum sunt”, este
din punctual meu de vedere o eroare de percepție. Poate că ești acceptat o
vreme, dar, mai devreme sau mai târziu, te trezești SINGUR.
fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu