Dacă n-aș fi fost în boală,
nu aș ști ce-i sănătate,
dacă El n-ar fi spus scolă,
nu aș fi-n realitate.
Dacă n-aș fi fost rănită,
nu aș fi știut ce-i rana,
dacă n-aș fi fost căzută,
nu m-aș fi iubit iar iarna.
Dacă n-aș fi fost căzută,
nu aș ști ce-i înălțare,
însă viața e făcută,
să revii pe-a ta cărare.
Dacă nu aș fi știut că durerea-i înălțare,
poate că și azi, m-aș ruga la vechi altare.
ninge cu frunze pe sub fereastra mea,
mă uit pe geam, privesc , zâmbesc și tac,
e toamnă... adaug în viața mea încă o stea.
Revine iar o toamnă peste mine,
veni-va iar o iarnă peste noi,
speranța din mine cu mine mă va ține,
ce dacă vin zăpezi și nori și ploi.
Așa e viața, cu primăveri și ierni,
cu veri și toamne-mbelșugate,
rămâi în iarnă cu-atele primăveri,
rămâi cu anii tăi și fericește-te cu toate.
Silvia Urlih - 17.11.2024
MĂ-NTREB
Mă-ntreb de ce mi-e frig,
de ce nu mi-e a soare,
mă-ntreb de ce cu toamna
nu mă-mprietenesc
mă-ntreb de ce mă-ntreb,
de ce sufletul doare,
căci viața mea mi-e soare
mi-e tot ce-i omenesc.
Răspunsul l-am aflat,
mă dor toamnele voastre,
mă doare ne-mplinirea
pe care o trăiți,
mă doare căutarea
ce-o căutați prin astre,
mă dor cuvintele
pe care le grăiți.
Mă-ntreb de ce voi care
venita-ți pe pământ,
n-ați înțeles
că viața-i fericire,
de ce v-aglomerați
cu gândurile-n gâd,
de ce n-ați înțeles ,
că viața e iubire.
Silvia Urlih - 16.11.2024
Doamne,
dacă Tu mi-ai cere
să te scriu în două vorbe
nu aș ști cum să Te scriu,
n-aș găsi cele cuvinte,
poate că ți-aș spune soare,
pentru vederile oarbe,
poate că te-aș căuta
printre oseminte sfinte.
Doamne,
dacă Tu mi-ai cere
ca să trec marea înnot,
știu că îmi vei fi alături
și la greu nu m-ai lăsa,
știu că dacă spun „nu pot”
Tu-mi vei spune că eu pot,
știu că îmi vei fi alături
până-ajung în palma Ta.
Doamne, tot ce îmi vei cere,
știu că Tu îmi dai putere.
Silvia Urlih - 15.11.2024
Am scris pe-o frunză că mi-e dor de mine.
Atunci eram în zori de primăveri,
mi-a spus atunci că viața m-o susține
să trec toamne prin veri dar și prin ierni.
Am scris pe-o frunză că vreau doar sănătate,
ea mi-a răspuns că nu este de-ajuns,
viața mi-a dat și bune și rele și de toate
și tot gunoiul ce sub preș mi l-am ascuns.
Am scris pe-o frunză când eram copil,
că vreau s-ajung acolo undeva
și am ajuns, deși mergeam tiptil,
mi-am depășit viața de mucava.
Am scris că vreau să-mbătrânesc frumos.
Și ce să vezi ? Deja-s în toamna vieții,
am învățat că-n viață toate au un rost,
iar eu, sunt iară în vara dimineții.
Silvia Urlih - 12.11.2024
Pământul meu și-al tău și-al nostru,
urlă sub greutatea răului,
aș vrea să țin toți caii sub căpăstru,
dar, lumea nu-i a mea, este a hăului.
Aș vrea să pot schimba ceva în lume,
aș vrea ca omului să-i fie bine,
dar, omul nu mai vrea să-și aibă nume
și uită zilnic de-ofrandele divine.
Pământul se scufundă sub pași negri,
lumina luptă pentru supremație,
degeaba câte unii vor să-și fie integri,
sunt mult prea mulți ce nu vor să-și mai fie.
Pământul moare sub mult prea multă ură,
ne îngropăm fără să știm de ce-i așa,
nu înțelegem că totu-i o-ntreagă murătură,
o murătură acră, căci totu-i tot așa.
Silvia Urlih - 07.11.2024
Miroase-n jurul meu a toamnă,
mă-mbie la visare să acced,
bne-ai venit iubită doamnă,
să mă îndrumi spre ceea ce eu cred.
Îți mulțumesc toamnă a mea,
că mă îndrumi frumos spre a mea iarnă,
știu, în curând pe cer voi fi o stea,
dar, te implor, nu accepta ca fulgii să mă cearnă.
Îmi e a toamnă, e toamna mea din viață,
îmi e a toamnă plină și bogată,
dar, încă-mi e a dimineață,
îmi e a toamnă, a toamnă-mbelșugată.
Silvia Urlih - 26.10.2024
De-aș fi rămas cu iarna-n mine,
și primăvara mi-aș da-o amanet,
n-aș fi știut cât viața mă va ține
în amalgamul ei de cabaret.
De-aș fi rămas în veșnicul trecut,
n-aș fi știut că pot și eu trăi,
n-aș fi aflat că mult m-am întrecut
și că, cu viața nu m-aș fi întâlni.
De-aș fi știut că viața e frumoasă,
n-aș fi căzut prin râpi de neumblat,
dar, am aflat că viața e mărinimioasă
și-mi dăruiește ce încă n-am aflat.
pe amurginea timpului
și am simțit
că timpul meu
mă doare,
dar m-am trezi în iarba vere-a câmpului
și m-am văzut
învăluită-n soare.
Am colindat prin ploi
d-am poposit în strugur,
am poposit din când în când
în lan de grâu,
când am simțit
că viața mi-este mugur,
m-am revărsat
în vechiul meu pârâu.
Pârâul a crescut
și-a revărsat în mare,
acolo ,
valul m-a urcat spre cer.
am înțeles
că timpul nu mai doare,
am înțeles
că nu-mi mai sunt
stingher.
Silvia Urlih - 15.10.2924
Ne-am întâlnit pe-un colț de rai,
eram și eu și tu pietre ciobite,
vedeam în tine ce încă mai erai,
vedeam în tine clipele pierdute.
Eram și eu și tu doi bieți atoli,
pierduți prin mările
adânci și negre,
eram și eu și tu asemeni a doi poli,
dar ne doream să traversăm eternele tenebre.
Eram, dar suntem pietre șlefuite,
ne-a încrusta povestea în poveste,
eram în cărți, file încă nescrise,
eram, dar azi, suntem o nouă veste.
Silvia Urlih - 03.10.2024
