ISUS E VIAȚĂ

Iisus e pe pămînt,

El e în faptă , e în gînd,

E-n jurul meu, și-al tău și-al lui,

a fost aici, și-acuma nu-i.

E ca un personaj ciudat,

ce stă  de-o floare rezemat.

Stă în casa Domnului,

așteptînd mila omului.

Trecătorii merg grăbiți,

de multe griji amețiți.

Unul dăruiește,

altul se fălește,

însă spre El nu privește.

Orbiți și surzi vom alerga,

spre casa Lui, spre casa ta .

 Încet vom merge-n asfințit,

Cu pas domol spre infinit.

de Silvia Bya

Undeva, se află o persoană mai necăjită decît tine….

Undeva, un om se roagă pentru viața lui.... undeva unui om îi e foame.... undeva un om suferă... undeva un om plânge... undeva un om a pierdut un suflet drag..... undeva un om se află într-un scaun cu rotile.... undeva..... undeva un om și-a învins neputința și a reușit în viață.

TU ?? mulțumește-i lui Dumnezeu pentru ceea ce ești azi....

În  tinerețe am fost bolnavă….foarte bolnavă, până în momentul în care l-am întâlnit pe Dumnezeu . Atunci, mi-a întins mâna lui miloasă, și m-am ridicat. Am crezut în forţa Lui şi L-am rugat să-mi redea sănătatea pierdută. A făcut o minune şi acum sunt o persoană perfect normală. Handicapul meu fizic a dispărut. Nu însă şi dorinţa de a-i ajuta pe cei cu care am împărţit mult timp lacrimi, suferinţă,durere,vise.

Am înţeles atunci un lucru esenţial : persoanele cu handicap fizic nu trebuie tratate cu indiferență. Nu-i priviți ca pe niște ciudați….au suflet de aur, au vise, au speranțe. Ei , unii dintre ei, nu au vrut să se nască aşa. Ei , unii dintre ei, nu au vrut ca soarta să li se schimbe la un moment dat , în urma unui stupid accident. Persoanele cu handicap psihic sunt de fapt niște ființe care plutesc intre două dimensiuni : cea reală și cea diafană. Așa au ales ei… să evadeze din realitatea aceasta, dar să nu-și vândă sufletul diavolului. Nu-i judecați, nu arunca cu piatra, s-ar putea ca ea , piatra, să-și schimbe traiectoria și să te lovească pe tine.

Nu doresc nimănui să trăiască suferinţa neputinţei de a nu putea face unele gesturi şi mișcări , mișcări ce mie , și ție ni se par normale şi fireşti.

Mulţumesc celor ce sunt alături  de  persoanele  aflate în neputinţă .

Bucuraţi-vă pentru tot ceea ce vă dă Dumnezeu , bucuraţi-vă că puteţi gândi raţional, bucuraţi-vă că puteţi merge,bucuraţi-vă  că puteţi duce lingura la gură. Sătulul nu l-a crezut niciodată pe flămând.

Fiţi cumpătaţi în tot ceea ce faceți .

Deschideţi-vă inima în faţa celor aflaţi în neputinţă.

Nu uitaţi nici o clipă ca oricând puteţi ajunge ca ei.

Nu uitaţi zicala “  DĂRUIEŞTE DIN PUŢINUL TĂU SI VEI PRIMI  ÎNZECIT ÎNAPOI”

NU FIȚI INDIFERENȚI IN FATA SUFERINȚEI CELOR DORNICI DE SĂNĂTATE  SAU BĂTRÂNI.. ȘI EI DORESC SA FIE UTILI , ŞI EI DORESC SĂ DĂRUIASCĂ!!

Doamne, fă o minune și vindecă-i, fă o minune și înmoaie inimile semenilor mei !

CUVINTE FLĂMÂNDE

Râul

mă leagă

de gânduri banale,

vântul

îmi strigă

să nu mă opresc

căci viața-i făcută

din sfere egale…

cu una cobori,

cu alta urci

spre cer îngeresc.

Sufletul

urlă

sub pietre arzânde,

vântul

mă-mpinge

spre raza luminii…

acolo m-așteaptă

cuvinte flămânde

să rupă din mine

ciulinii

și spinii.

Lumina-și deschide

brațele pline,

mă-nvăluie-n rugă

pe jarul uitării,

cu mine în mine

m-aleargă,

mă ține…

mă-nvață să urc

pe crucea

iertării.

Fragment din cartea „Biserica sufletului meu” Silvia Urlih

IAR TOAMNĂ

Se-ntoarce toamna iarăși pe alei,

Cu plete dalbe, minunate,castanii

Dăruindu-mi din splendoarea ei,

Mii de priveliști minunate, arămii.

Natura plînge, cu lacrimi de tristețe,

Trezește doruri, gînduri, amintiri,

Și-un sentiment ciudat de batrînețe.

Pe chipul cald,și trist de amăgiri.

Cu picături de aur și argint astupă

Tot ce a fost senin, și alb și cald,

Copaci-s triști și iarba este udă,

Și florile s-au ofilit sub verdele smarald.

Viața….o axiomă

                       În viață am învățat că nu primesc de prea multe ori ceea ce mi-am dorit.

În viață am învățat că ceea ce am realizat nu a fost de loc ușor. În viață nu am realizat nimic fără să fi muncit , fără să fi pus mult suflet. Am luptat pentru orice lucru uneori banal alteori de mare interes pentru mine.  În viață am învațat să mă bucur de orice realizare….. mai mică sau mai mare. De multe ori aş vrea să renunţ. Habar n-am cum să fac asta. Ceva în mine m-a oprit mereu din renunţarea asta. Ceva din mine îmi spunea că am o misiune. Că nu pot abandona lupta când ea e abia la început.

Eu ştiu de ce am pierdut ce am pierdut și  de ce am cîștigat ce am cîștigat ,de-a lungul timpului. Cînd am pierdut , mi-am spus mereu….. „asta e, așa trebuia să fie” sau „alții o duc mai rău ’’ ,sau ’’Ferească Dumnezeu de mai rău’’sau ’’Viaţa merge mai departe”…..

Viaţa merge mai departe. E o axioma. Dar cum merge? Ce am câştigat şi ce am pierdut? Sunt mai bun sau mai rău? Am învățat sau nu de la eșecuri, dar de la reușite ?

Viața mi-a arătat totusi că nu e numai roz. Mi-e drag și vreau să învăţ doar din victorii, din reușite.Îmi doresc să nu am eșecuri.Dacă îmi doresc să am doar reușite, voi reuși. Trebuie să gândesc doar pozitiv. Doar așa voi reuși, doar așa am reușit tot ce mi-am propus.

Viața își vede de cursul ei firsc…..cu bune și cu mai puțin bune......poate e scris în stele, poate e destinul ….Dar vreau și trebuie să învăț din victorii.

Repetabila povară de Adrian Păunescu

Cine are părinti, pe pământ nu în gând
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminti,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinti.
                Ce părinti? Niste oameni ce nu mai au loc
                 De atâtia copii si de-atât nenoroc
                 Niste cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
                 Sunt părintii acestia ce oftează mereu.
Ce părinti? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, si ce chin, cât nesomn!
                Chiar acuma, când scriu, ca si când as urla,
                Eu îi stiu si îi simt, pătimind undeva.
                Ne-amintim, si de ei, după lungi săptămâni
                Fii bătrâni ce suntem, cu părintii bătrâni
                Dacă lemne si-au luat, dacă oasele-i dor,
                Dacă nu au murit tristi în casele lor...
                Între ei si copii e-o prăsilă de câini,
                Si e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinti, pe pământ nu în gând,
Mai aude si-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinti, ci părinte de fii.

 Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
               Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
               Mai avem noi părinti? Mai au dânsii copii?
               Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
Într-un biet orăsel, într-o zare de sat,
Mai asteaptă si-acum, semne de la strămosi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.
               Cine are părinti, încă nu e pierdut,
               Cine are părinti are încă trecut.
               Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
               Unde-avem si noi însine ai nostri copii.
               Enervanti pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
               Si în genere sunt si nitel pisălogi.
               Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pasii prea mici,
               Ba-i nevoie prea mult să le spui si explici,
               Cocosati, cocârjati, într-un ritm infernal,
               Te întreabă de stii pe vre-un sef de spital.
               Nu-i asa că te-apucă o milă de tot,
                Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
               Că povară îi simti si ei stiu că-i asa
               Si se uită la tine ca si când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe constiintă povara acestui apus
Si pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au si ne cer.

Iar când vom începe si noi a simti
Că povară suntem, pentru-ai nostri copii,
Si abia într-un trist si departe târziu,
Când vom sti disperati vesti, ce azi nu se stiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Si nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Si de ce încă nu e potop pe cuprins,
Desi plouă mereu, desi pururi a nins,
Desi lumea în care părinti am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns. 

SINGUR...

Solitar e drumul pe care singur  mergi,

un drum fără întoarcere, cu sute de poteci,

un drum pe care pe care râzi și uneori mai plângi,

un drum precum o floare plantată în ghiveci.

Lasă-ți iubirea prin neguri să te ducă,

urmează-ți inima și spune-i mulțumesc,

aprinde lumânarea , spune-i să te conducă

la casa din pământul cu iz împărătesc.

Nimic din ce poți face nu e de nefăcut,

urmează-ți visele , fii gândul de pe cruce,

urmează-ți visele și fă-ți din ele scut

ascunde-le de cei ce vor să le usuce.

Deschide-ți inima și zbori spre univers,

urmează-ți gândul ,căci el îți aparține,

fă din al vieții cale un cânt pictat de vers,

încrede-te în El, păzește-te de tine !

Silvia Urlih

RUGĂCIUNEA INIMII

Cum am ănvățat să spun rugaciunea inimii , cu inima.

 Imi inchideam ochii, priveam spre inima, si-mi doream sa-mi imaginez cum e asezata ea in partea stanga a pieptului si ascultam cu atentie bataile ei. Curand, inima si miscarile ei mi le-am putut auzi... apoi am inceput sa introduc rugaciunea lui Iisus odata cu inspiratia in inima, si sa trag aerul si rosteam "Doamne Iisuse Hristoase - si respiram – miluiește-mă".Simt cum din stomac pornesc o mulțime de fluturi…simt cum se îndreaptă în zborul lor cu aripile fremătînd , spre inimă.În momentul în care spun rugăciunea, simt cum inima mea freamătă de fericire, cum se înfierbîntă, apoi simt că-mi vine să zbor.

Nu există un moment anume al zilei pentru această rugaciune simplă.O poți face oricînd si oriunde… in timpul lucrului, atunci cand acesta permite, in timpul plimbarii, la asteptarea autobuzului, in timpul calatoriei, in timp ce se creeaza stopuri de circulatie pe autostrada, inaintea unei convorbiri neplacute sau de mare insemnatate pentru noi, in situatii de tensiune, de disperare, de depresiune, in conditii speciale, dimineața la sculare, seara la culcare….etc. Acest gen de rugaciune ne ajuta sa fim mereu in prezenta lui Dumnezeu, indiferent de imprejurarile sau situatiile in care ne gasim. Cei care practica acest fel de rugaciune nu fac deosebire intre timpul rugaciunii si cel al lucrului.

ÎN CÎNT SĂ NE-ADUNĂM

Ooo, cît aș vrea să te iubesc din nou,

Să-ți mîngîi tîmplele s-ascult al dragostei ecou,

Cuvinte dulci să îți șoptesc, să te alint,

Să sorb licoarea, din dulci pocale de argint .

Ooo, cît aș vrea să te iubesc, să te ador,

Să-ți simt suflarea-în părul meu ce freamătă de dor,

În brațe să mă simți, pe pieptul tău,

Sa-mi plîng tristețea, să mă ridici din hău.

Ooo, cît aș vrea să te accept, să mă iubești,

Să-ți simt  atingerea,în valuri să mă adîncești,

Alături, tu și eu spre stele să zburăm,

            Să stîngem flori, și-n cînt să ne-adunăm.  
de Silvia Bya

Retrospectiva anilor ce-au fost.... Silvia Urlih

Înainte să-mi dau seama, iată-mă cu ghiocei la tâmple. Mă uit in jur….mă uit în spate….revăd fapte…revăd prieteni…revăd locuri….mă uit în adâncul sufletului meu  și mă întreb : mai există copilul din mine ? a îmbătrânit oare o dată cu mine ? Ce am făcut eu bine, ce am făcut eu rău,ce aș schimba ? Ce aș lăsa așa cum a ieșit ?

Doamne, Te întreb, am construit eu ceva de durată în lunga mea viață ? Îmi privesc inima…..ce văd în ea ? Am învățat să mă iubesc ? Am învățat să iubesc? Am învățat să te iubesc Doamne? Am învățat să dăruiesc iubirea pe care tu mi-ai dat-o ? Scrutez cu greu viitorul….este încețoșat ? Am început să învăț sa trăiesc.? Și iar privesc in spate…Ce am făcut ? averi ? case ? mașini ? fapte bune  ?  Nimic din toate astea nu sunt perene….sau poate sunt ? Dar vine vremea să plec și să las totul în urma mea,așa cum le-am construit……bine sau rău….    

Singura mare avere care rămâne in urmă : –COPIII – Copilul și felul cum am reușit să-l legăn , să-l cresc, să-l educ…cum am reușit să-l fac să înțeleagă să-și trăiască viața…..cum l-am învățat să construiască ceea ce eu am început….bine,sau rău, frumos sau urât…. Doar așa rămâi veșnic tânăr în amintirea ta, în amintirea tuturor, în amintirea COPIILOR TĂI.....

                Mă uit spre sufletul meu….e fericit ? am făcut ceva și pentru mine ? Mi-am oferit fericirea pe care o merit , sau poate că nu merit să fiu fericită ? Am luptat, mi-am depășit limitele…. Am suferit, am tăcut, am înghițit relele….ce am făcut pentru mine ? Am dăruit ….m-am dăruit….am crescut copii, am ajutat prieteni, am învățat să-i iert și să-i respect pe cei din jur …. Sunt fericită ? Sunt împlinită ? Care au fost cele mai fericite clipe din viața mea ?..... Am fost  fericită când am adus pe lume un copil, am fost fericită când a început școala, când a termita facultatea, când s-a însurat, când a devenit tată. Sunt fericită când el este fericit. Sunt fericită când cei din jurul meu sunt fericiți……sunt fericită când mă rog celui de sus…..

Care au fost cele mai nefericite clipe din viața mea ? Off….că multe maii suuuunt…

Ce am făcut eu bine, ce am făcut eu rău,ce aș schimba ? ce aș lăsa așa cum a ieșit ? Nimic nu aș schimba. Tot ceea ce am trăit a fost la intensitate maximă. Am apăsat  pedala de accelerație a vieții și am zburat spre amurg……, sau spre răsărit…. Poate abia acum încep să trăiesc. Poate că abia acum , când am pus la punct tot ceea ce mi-am dorit pentru cei dragi mie e timpul să-mi acord puțină atenție. Aș schimba ceva din felul în care am trăit ? NU ! Aș lăsa toată viața mea așa cum a fost. Nimic nu a fost întâmplător. Toate au avut o rânduială. Ce va rămâne în urma mea ? în afară de copii, NIMIC…. Doar amintiri și fapte. Cine sunt eu ? ! Ce-mi este viața !?

SUNT APĂ ȘI FOC

Sunt focul

ce cu apă se-adapă,

un foc ce de râu se agață,

sunt foc

ce înoată în apă,

o apă

ce arde cu viață.

Sunt focul

ce arde în valuri,

sunt valul

ce focuri aprinde ,

sunt apa

ce arde-n adâncuri,

o apă ce focul în brațe-l cuprinde.

Sunt apă și foc

într-un val,

apă și foc

în vechi trup,

sunt semințe de opal

ce nicicând nu se rup.

Sunt focul

din margini de soare,

focul

ce apa nu-l stinge,

sunt apa

din focul ce doare,

sunt focul

ce nimic nu-l atinge.

VIAȚA, O BALADĂ

E viața baladă

de gânduri nespuse,

baladă

de doruri strânse-n curcubeu,

e viața torent

de lacrimi nescrise

ce urcă lin spre Dumnezeu.

E viața baladă

de plâns în surdină,

baladă

peste durerile-nvinse,

e viața cânt

de mandolină

cu iubiri și vise încă nescrise.

E viața baladă

de zâmbete îndurerate

cu plâns și râs

în tăceri,

cu versuri

în poeme cenzurate,

cu valuri strânse-n munți de dureri.

Fragment din cartea„Biserica sufletului meu”- Silvia Urlih

FII PUTERNICA !!!!

Dragele mele

Am sa ma adresez in special celor care inca nu au ajuns la varsta de 50 de ani….voi aveti timp sa invatati sa nu faceti greselile pe care le-am facut eu, de-a lungul timpului….Am luptat, m-am sacrificat,am muncit , am daruit…..iar mie nu mi-am acordat atentia cuvenita…Am avut mare grija sa arat foarte bine la exterior… cum sunt imbracata, cum sunt coafata…cum vorbesc, cum ma comport….sa nu jignesc, sa nu supar, sa nu deranjez……Am avut grija sa invat sa ma rog…. sa ma rog pentru cei de langa mine….sa le fie bine, sa nu le liseasca nimic……Nu am avut timp sa citesc in cartea sufletului meu...eram prea preocupata pentru fericirea celor din jur…

Am cazut rupta de durere in genunchi de fooarte multe ori…..tot de atea ori am reusit sa ma ridic …am invatat sa merg cu capul sus, sa nu-mi fie rusine de mine si de familia mea…

Am invatat apoi din repetatele mele greseli sa-mi acord si mie din ce in ce mai des atentia cuvenita..

Noi femeile ne comportam ca si cum am trai mii de ani! In sine, fiecare zi nu inseamna foarte mult, insa adunate, aceste zile reprezinta chiar viata noastra. Timpul nu poate fi recuperat, el trece, fiecare moment este unic! Ne bucuram de viata prea putin si amanam mult prea mult lucrurile cu adevarat importante pentru noi!

Si totusi,niciodata nu este prea tarziu sa facem o schimbare in viata noastra, sa ne regasim pe noi insine. Cu cat mai devreme cu atat mai bine. Este frumos sa fim in cautarea succesului, insa totul capata sens numai in momentul in care ne acordam noua atentia cuvenita. Multe femei ajung la 50 sau 60 de ani si realizeaza ca nu si-au acordat lor suficienta atentie si abia atunci incep sa aduca un echilibru in viata lor….niciodata nu este prea tarziu.

Cum sunt gandurile si experientele tale? Hraneste-ţi grandina mintii cu informatii, cunostinte sau experiente placute….cultiva multe flori in gandurile tale….vei inflori si tu pe masura ce gradina mintii tale va fi plina de flori.

Simplifica-ti viata si bucura-te de fiecare clipa.Scoate buruienile, gandurile negative din gradina mintiii tale! Uda si ingrijeste ceea ce ai bun! Vizualizeaza un viitor luminos!Adu in viata ta, in gandurile, sentimentele si actiunile tale, energie pozitiva!Priveste-te in oglinda si minuneaza-te de ceea ce vezi !Fii calma si rabdatoare cu tine ! Plimba-te singura prin aer liber ! Iesi la un ceai sa o cafea cu prietenele !

Nici una dintre noi nu este de neinlocuit…

FII PUTERNICA !!!! Cumpara-ti o floare sau un buchet imens de flori, ori de cate ori esti deprimata,sau obosita !