MĂ ADUN DIN…autor Silvia Urlih

Mă adun

iar din colb,

din nisipul fierbinte,

dintre coji de mălin rătăcite

prin crâng,

mă adun

din pământ

ceruită-n cuvinte,

vlăguită de timp

iar renasc ,

iar mă strâng.

Plâng

cu lacrimi de soare,

plâng

cu lacrimi ce ard,

mă-nfioară veștmântul ,

mă întreb

cât mai pot,

mă adun din lumină,

mă refac din hazard,

mă privesc dintre stele,

mă lipesc ciot de ciot.

Râd

cu lacrimi de nea,

râd

în hohot tăcut,

râuri albe se scurg

pe obrazu-mi brăzdat,

mă adun din prezent,

mă adun din trecut,

mă adun pentru mâine…

într-un vers

decodat.

Silvia Urlih 18.08.2014

PRIN NOI - Silvia Urlih

Pe plaja ce naște căldura

din umbra iubirilor noastre,

se-nalță un munte fierbinte

ce brațu-și întinde

spre noi,

ne toarnă pe trupuri oceane ,

ne-mbată cu struguri

din glastre,

ne toarnă eternul în vene,

ne duce

cu râu-n zăvoi.

Nisipul ce curge fierbinte

din tine în mine

prin noi,

ne leagănă-n ziua ce vine,

ne leagă cu spice

de aur,

ne-mbracă în muguri de floare,

aruncă mărgean

în șuvoi,

ne pune pe frunte coroana

țesută

din frunza de laur.

Din umbra iubirilor noastre

noi toamne renasc

din talaz,

din toamna rămasă în urmă

am rupt doar un fir

de trifoi,

cu noapte uitată pe plajă făcut-am

din noapte

amiaz ,

nisipul fierbinte s-a scurs,

din mine în tine

prin noi.

Silvia Urlih 17.08.2014

RĂMÂI COPACUL… Silvia Urlih

Îți unduiesc izvoare-n trup,

câmpiile-și deschid

corola,

argintul visurilor tale te poleiește

în dorință,

din tine naște plaja goală,

dar…

cauți sub nisip corola,

cauți să-ți mărginești cu trupul sufletul scos

din neființă.

Insula neiubirii tale

încerci

să o sădești cu pomi,

nisipu-l încălzești cu rouă,

iubirea-nmugurește-n ram,

cauți în buzunarul gol,

găsești în el doar…

doi atomi,

cu ei începi răsadul vieții ,

începi să-l ari,

să-i pui

balsam.

Nucleul crește din pământuri,

se face ram,

pe ram cresc

frunze,

din frunze-nmugurești lăstar

și

din lăstar copac umbros,

copacul tău trezește-n tine gânduri neclare

și obtuze…

dar…

de nu îți ari izvoru-n trup,

rămâi copacul…

găunos

Silvia Urlih 17.08.2014

IUBIRI AMĂGITOARE- Silvia Urlih

Cum cresc

pădurile din noi,

cum înfloresc

în noi magnolii,

cum se mândresc

și se fălesc

că sunt

iubiri nemuritoare,

cum se usucă uneori sub ploi acide strânse-n

molii,

cum plâng pe umeri fără scoarță ,

cum se îndoaie

sub ogoare.

Sunt

în pădurile din noi,

nebune iele trădătoare,

sunt

în delicatețea lor,

înșelătoare,

fără milă,

te amăgesc să li te vinzi,

le dai arginți…

dar…

cât te doare,

când pleacă-n iazul din pământ

cu–a lor iubire

nefertilă.

Ce-amăgitoare-s uneori iubirile

ce nasc

din muguri,

ce pline de minciuni

și lacrimi

sunt

vorbele spuse în șoaptă,

ce-nălțătoare-i o privire ce te îmbată-n must

de struguri,

și cât de drag îți este el...

un om

ce-n suflet

te așteaptă.

Silvia Urlih 17.08.2014

CÂND IUBIREA E IUBIRE- Silvia Urlih

Vaduri încrustate-n ramuri

îți duc trupul

în iubire,

te cuprinde apa vieţii,

te transformi

în ploi de ceruri,

sub mătasea soarelui

te înalți

în poleire ,

lutul tău devine aur

printre flori

și giuvaeruri.

Cresc

ca ploile-n torente braţele

din trupul ei,

sunt

ca razele de soare mâinile

pe trupu-ți rece,

mângâierile-i pe trup

sunt atingeri

de la zei,

gustul buzelor zemoase

către visuri

te petrece.

Ochii-ți pleacă de sub pleoape

spre altarul

din cuvinte,

gura-ți caută flâmândă gura ei

în băjenire,

degetele-ți tremură

peste carnea ei

fierbinte,

simți

că trupul îți ia foc,

când iubirea

e

iubire

Silvia Urlih 16.08.2014

IUBEȘTE !- Silvia Urlih

Nuferi albi

îmi cresc la tâmple,

râd în soarele-ntomnirii,

în petale albe-mi poartă anii, 
cu desaga-n

spate,

ochiul cerului mă-ndrumă

să spun

bun venit venirii,

să-nțeleg că în iubire,

nu se spune

nu se poate.

Brațul cerului îmi ia

de pe umeri

sacul greu,

tinerețe mă brăzdează peste chip …

și-ntineresc…

din oglindă îmi zâmbesc

și mă-ntreb:

oare sunt eu ?

anii au fugit de mine…

i-am gonit

și îi gonesc.

Din corola inimii

printre vene sânge zboară,

năruit

îmi umple trupul ,

dar

năvalnic curge-n vreme...

fără țel

și fără sensuri,

schilodită,

dar ușoară

strigă către mine toamna :

hai

iubește

nu te teme !

Silvia Urlih 15.08.2014