Mă
adun
iar
din colb,
din
nisipul fierbinte,
dintre
coji de mălin rătăcite
prin
crâng,
mă
adun
din
pământ
ceruită-n
cuvinte,
vlăguită
de timp
iar
renasc ,
iar
mă strâng.
Plâng
cu
lacrimi de soare,
plâng
cu
lacrimi ce ard,
mă-nfioară
veștmântul ,
mă
întreb
cât
mai pot,
mă
adun din lumină,
mă
refac din hazard,
mă
privesc dintre stele,
mă
lipesc ciot de ciot.
Râd
cu
lacrimi de nea,
râd
în
hohot tăcut,
râuri
albe se scurg
pe
obrazu-mi brăzdat,
mă
adun din prezent,
mă
adun din trecut,
mă
adun pentru mâine…
într-un
vers
decodat.
Silvia Urlih 18.08.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu