OCHIUL DIVIN - Silvia Urlih

Pe cerul albastru cu adânci învieri,

doi ochi

stau veşnic treji,

veghează trăirea

sau murirea

din oameni,

sunt ochii de vultur bătrân,

ce străjuiesc drumurile dintre lumi.

Ochii devin aripi,

evantaie întinse

sub greutatea stelelor,

adună sub aripi

canonul

lumii ce-apune

sub greaua-i povară..

Sub tâmple ninse de timp,

ochiul plânge de prea multă apăsare,

îl doare albastrul,

îi fulguie pana din aripi,

lasă ușorul să se-nfigă în creastă de munte,

și

ne dă voie să ne găsim

lumina

învierii din noi.

Ochiul divin ne veghează pretutindeni.

Silvia Urlih - 06.11.2018