M-am agățat cu sufletul
de infinit,
am strâns din
dinți
și-am plâns mereu
în gând,
știam cât de
frumos e-acolo
de unde am
venit,
dar visul
m-a trezit
mereu plângând.
Am plâns
de dorul
miresmelor alese,
am plâns
de dorul
trecutelor cărări,
plângeam și îmi doream în vis
ca fructele
alese,
să-mi fie-n zi
alean
peste dureri.
M-am aninat cu
sufletul
de ăst pământ,
am scrijelit cu
palmele
și munți am
construit,
mă-ntreb ades
de-s eu,
sau boare-n
gând,
oare doar am
visat
sau viața mi-am
trăit ?
Silvia Urlih - 02.04.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu