FIICĂ A VIEȚII - Silvia Urlih

În palma gândului mă legăn,

purtată-n vis

de visul serii,

mă plămădesc din flori de tei,

fără păcat,

doar cu dorință,

mă-nchin în sacre sanctuare,

mă-nchin la ușa învierii,

mă-nalță sufletul pe munte,

privesc spre mine…

nu-s ființă.

Sunt

o plămad-a gândului

ce a rămas la poarta nopții,

sunt trup născut din trup de lună,

sunt o plămadă a visării,

m-am rupt din pântec de lumină,

lumina lumii

și a sorții,

m-am zămislit fiică a vieții,

copil desculț

pe valul mării.

Sunt

vinovatul fără vină,

cu vina de a fi femeie,

sunt zbor peste ocean de suliți

ce și-au dorit

să mă rănească,

sunt foc, sau rug, sau apă lină,

sunt flacără ce-n jar scânteie,

sunt floare de nu mă uita

ce în grădină

vrea să crească.

 Silvia Urlih 13.06.2017

RENAȘTE ROUA IAR DIN BRUMĂ - Silvia Urlih

Sunt veri

în care se-mpreună

albastrul rece, liniştit,
cu verde crud şi plin de viaţă

îmi învelesc trunchiul ciuntit,

bucatele de grâu dospit

îmi dau căldură,

mă hrănesc,
cu vântu-n gînd,

cu mare-n suflet,

mă leg de stânca ce mi-e scut.

Sunt veri

în care îmi adun secunda timpului

ce-a stat,
înnod pământul cu mareea,

leg marea-albastră

în câmpi,

renasc în mine fluturii,

pornesc în mine orele,

se-adună florile în mine,

m-aruncă marea iar

la mal.

Sunt veri

în care timpu-n cor

mă leagănă în somn de mac,

mi se revarsă-n ochi

izvorul,

iar din izvor renasc în lac,

renaște-n mine primăvara,

renaște-n muguri de trifoi,

se-adună iar

pădurea-n mine,

renaște roua iar din brumă.

Silvia Urlih 08.06.2017

AUZI ZBORUL DIN TINE ? - Silvia Urlih

Auzi

cum cântă sufletul,

îi simți cântu-ngeres ?

Te vezi

oglindă fără chip

în ochi de univers ?

Te vezi ?

îți vezi zâmbirea blândă

din cer împărătesc?

Auzi

cum cântă-n tine cântul cântat de vers ?

Auzi

zborul din tine

când tot îți ești credință ?

Te vezi zburând dintre ciulini

spre culmi

de mult visate ?

Vezi ce ușor ți-e zborul când

știi ce ți-e dorință ?

Auzi cântarea inimii

când

mintea ți-e departe ?

Îți vezi auzul inimii

cum

bate-n ritm de vals ?

Îți vezi auzul glasului

când

mâna ți-este cruce ?

Te vezi un taler fără braț

când

brațul ți-e balans ?

Îți simți auzul,

simți vederea

spre tine cum te duce ?

Silvia Urlih 08.06.2017

SUNT TRISTE FLORILE DE TEI - Silvia Urlih

Sunt triste florile de tei,

în

pomul gândului se zbat,

le-a scuturat hoinarul vânt

ce i-a trecut

pe lângă trunchi,

cu gându-n gând

în gânduri pure

de la cărare se abat,

se zbat ca somnul fără somn,

își spală rana

din genunchi.

Te-ai înfruptat cu flori de tei,

le-ai luat mirosul

amanet,

le-ai pus în carte la presare,

le-ai vrut o poză

în album,

ai vrut să cânți de unul singur,

n-ai înțeles…

eram duet,

îți plângi de milă pe sub tei,

nu simți

parfumul din parfum.

Sunt triste florile de tei,

ești astăzi

punctul de final,

ai vrut o virgulă să fii,

dar

ai ajuns pe scoarță rid,

ai vrut să fii doar singular,

eu

am dorit să fim plural,

am vrut să fim un univers,

dar

ai rămas un câmp arid.

Silvia Urlih 07.06.2017

M-ADUN DIN MINE ȘI RENASC ! - Silvia Urlih

M-adună munții din genunchi

și mă sădesc din nou

ca vârf,

mi-adună pietrele pierdute,

m-adună-n stâncă de mărgean,

îmi spală fruntea cu cer verde,

îmi spală cu izvor

genunchii,

m-adună cerul iar în munte,

m-adun în munte,

mă adun.

M-adun în val

ca valul mării și mă ridic

pe val de mare,

înnod cu un minut prezent,

tic-tacul stins al timpului,

înnod secundele în timp

iar timpu-l cos

cu-n lan de maci,

m-adună cerul în cer verde,

m-adun cu timpul,

mă adun.

M-adun din vânt,

cu gându-n mine,

răstorn izvorul în ulcior,

mă-mpreunez cu-albastrul lunii,

cu luna mă-nfășor în gând,

marea mă spală de regrete,

nisipul

mă ascunde-n el,

cu verde crud și plin de viață

m-adun din mine

și renasc .

Silvia Urlih 06.06.2017

FIULE DIN DEPĂRTĂRI - Silvia Urlih

Se apleacă chipul mamei,

ca un cer

pe fruntea ta,

glasul ei te-nvăluie ,

gândul ei

te ia la sân,

ochii mamei,

ploi deznoadă,

plouă sufletul în ea,

ploi de amintirea ta,

ploi adânci ce tot rămân.

Scutur flori de iasomie

cu miros

a glasul mamei,

scutur flori de măr tomnatic,

gust de mamă

în alint,

bate vântul amintirii,

cu miros din rodul toamnei,

bate vânt din depărtări,

flori de soare

și argint .

E ca brazda

mâna mamei

ce te-a semănat

făptură,

te-a copt ca pe pâine albă,

te-a pus rod

pe masa lumii,

te-a sădit pom în grădină,

te-a udat la rădăcină,

te-a-nvelit cu nopți albastre,

rătăcite-n colțul lunii.

Sunt ca ochii soarelui,

ochii mamei

prinși de dor,

plouă sufletul în ea,

plouă doruri

și-așteptări,

curg din suflet sori

și mări,

curge apă de izvor,

te adapă toată viața,

fiule din depărtări.

Silvia Urlih - 03.06.2017

TE SUN DE VEACURI, NU RENUNȚ ! Silvia Urlih

Alo !

Sunt eu,

m-auzi tu, soartă?

Te sun în fiecare seară,

ridică receptorul , soartă,

ascultă-mă,

sunt eu,

sunt umbra ta!

Te sun din receptorul vieţii mele,

sunt glăsuirea ta,

te sun în fiecare seară,

adorm

tot aşteptând să îmi răspunzi!

Alo!

Sunt eu,

mai eşti la capătul de fir?

Te rog răspunde,

spune și tu ceva !

Mi se aprinde receptoru-n pumn,

se-ncinge glăsuirea-n fir,

sunt eu,

o voce fără nume,

te sun din receptorul sufletului meu,

speram că

firul vieții mele este legat

la telefonul tău.

Alo !

Sunt doar un glas

fără de voce ?

Sunt doar o voce

fără glas ?

De ce doar uneori nu îmi răspunzi,

de ce-mi dai ton de ocupat ?

O să aștept până-n apus de drum,

răspunde-mi soartă, nu fi indiferentă,

de ce nu îmi răspunzi ?

Sunt Eu, sunt glasul tău,

te sun de veacuri,

nu renunț!

 Silvia Urlih 03.06.2017

SE-ADUNĂ ORELE ÎN MINE- Silvia Urlih

Se-adună orele,

se scriu cu litere de-o șchioapă,

se-adună orele în mine,

se-adună-n veșnicul sfârșit,

se mână cu iuțeală,

se nasc

muguri pe creangă,

se lasă-apoi uitate în timp,

spre asfințit.

Se-adună orele,

se-ngesuie,

se calcă pe picioare,

se-mpiedică de nopți prea scurte, somnoroase,

aleargă,

ziua 
o schimbă-n noapte-apăsătoare,

se schimbă-apoi în zi

spre alte zile-ntunecoase.

Se-adună orele în timp,

se-adună,

se fac scrum,

se scaldă în nisipul reavăn ,

mișcător,

se-adună iar în muguri,

se-ntorc din nou pe drum,

se scriu cu litere de-o șchioapă,

de-același autor.

Silvia Urlih 02.06.2017

SUNT OM CE IUBEȘTE ȘI IARTĂ - Silvia Urlih

Eu,

sunt femeia din vers,

nu sunt o rimă-n poeme,

sunt roua din floare,

sunt crinul cel alb

din altar,

sunt zarea din limita lumii,

sunt firul

ce crește un ghem,

nu sunt o urmă-n nisip,

sunt darul

ce-ți vine în dar.

Eu,

sunt eterna poveste,

sunt dragoste, sunt și credință,

nu sunt

o zdreanță uzată pe lavița vieții din viață,

altar îmi e trupul,

altar îmi e sufletul

și-a mea ființă,

nu-s jertfă la trup de barbat,

nu sunt și n-am fost

paiață.

Eu,

sunt sămânța ce crește din lacrimi amare,

sărate,

sunt floarea ce nu va muri

pe mormânt,

sunt eu,

femeia ce-a suferit și

n-a vrut s-arate,

sunt om ce iubește

și iartă,

sunt vis pe pământ.

Silvia Urlih - 01.06.2017