Se
apleacă chipul mamei,
ca
un cer
pe
fruntea ta,
glasul
ei te-nvăluie ,
gândul
ei
te
ia la sân,
ochii
mamei,
ploi
deznoadă,
plouă
sufletul în ea,
ploi
de amintirea ta,
ploi
adânci ce tot rămân.
Scutur
flori de iasomie
cu
miros
a
glasul mamei,
scutur
flori de măr tomnatic,
gust
de mamă
în
alint,
bate
vântul amintirii,
cu
miros din rodul toamnei,
bate
vânt din depărtări,
flori
de soare
și
argint .
E ca brazda
mâna mamei
ce te-a semănat
făptură,
te-a copt ca pe pâine albă,
te-a pus rod
pe masa lumii,
te-a sădit pom în grădină,
te-a udat la rădăcină,
te-a-nvelit cu nopți albastre,
rătăcite-n colțul lunii.
Sunt ca ochii soarelui,
ochii mamei
prinși de dor,
plouă sufletul în ea,
plouă doruri
și-așteptări,
curg din suflet sori
și mări,
curge apă de izvor,
te adapă toată viața,
fiule din depărtări.
Silvia Urlih - 03.06.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu