duminică, 13 august 2017

ÎNVĂȚ SĂ MĂ NASC ÎN RĂSĂRIT - Silvia Urlih




Cum aș putea
să redevin copilul care-am fost,
când
anii îmi împodobesc trupul uzat ?
Cum aș putea
să fiu din nou copil,
când
lada cu-amintiri am încuiat-o
și
aud clinchetul cheii
de la lacăt ?

Cum aș putea
să citesc cartea pe care deja am scris-o,
de la final spre începuturi,
cum aș putea
să o rescriu de la încheiere spre introducere,
cum aș putea
să mă nasc acum,
în amurgire și să trăiesc
ca și cum aș alerga spre aceeași naștere ?

Nu aș putea să redevin copil,
nu pot să mă pierd în început,
pentru că
rătăcesc în imposibil.

Dar ,
pe drum m-am reîntâlnit cu ea,
copila ce am fost
ne-am acceptat, ne-am îmbrățișat
și,
am redevenit una.


Încă învăț să mă nasc în fiecare răsărit.

 Silvia Urlih 13.08.2017

sâmbătă, 12 august 2017

NU AȘTEPTA ULTIMA ZI ! Silvia Urlih

Ce ai face dacă ai ști
că mai ai doar o zi de trăit ?
Cui i-ai spune cât de mult îl iubeşti?
Cui i-ai cere iertare?
Pe cine ai ruga să-ți fie alături?
Ce ai face pentru tine?
Cât de mult ai admira răsăritul,
dar asfințitul ?
Ai privi cu regret în urmă ?
Ai vărsa  lacrimi
în fața amintirilor?
Cât de importante mai sunt fricile,
micimile
şi atașamentele tale ?
Cât de mult mai contează dacă cineva
a avut
o viaţă mai reușită decât a ta?

Eu,
i-aş strânge în jurul meu pe cei
ce i-am iubit,
le-aș spune
că-i iert, deși m-au rănit,
nu aș regreta nimic
și
i-aş mulţumi pământului
că mi-a fost drum în această călătorie
şi cerului
că mi-a luminat paşii în drumul meu.


Nu aștepta ultima zi de viață !
Silvia Urlih 12.08.2017

ORFAN DE TINE - Silvia Urlih



Mi-adun cuvintele din suflet,
le las
să-și facă lăcaș în gând,
le adun
în mănunchi de spice,
le dau voie
să se cearnă în grâu,
le ajut
să se scrie în pagini…
pentru voi,
cei ce-mi veți urma.

Mă plouă cu
frânturi de amintiri trăite,
trăiri dulci,
trăiri amare,
am deschis fereastra vieții
și
las lumina trăirilor
să se picteze în cuvinte,
le las să danseze
pentru tine,
mă las să înfloresc
în poezie.

Scriu
lecții de viață
pe cartea cerului…
scriu despre mine, despre tine,
și-ți spun :
nu te lăsa orfan de tine,
rămâneți împreună,
șterge-ți lăcrimarea,
ia-te în brațe
și ține-ți de cald,
ia-te în brațe
și călăuzește-te prin întunericul
creat de tine…


Vei ajunge să-ți fii lumânare.
Silvia Urlih - 12.08.2017

miercuri, 9 august 2017

AM FOST, SUNT ȘI VOI FI O CARTE - Silvia Urlih

Mă uit în urmă și mă văd,
mă revăd…
o carte,
doar o carte
în care am pictat cuvinte,
am lăsat să cadă frunze de gând
pe filele albe,
mi-am lăsat sufletul să plouă
în cartea vieții mele.

Am lăsat să curgă boabele de rouă,
le-am lăsat să-mi spele sufletul,
le-am lăsat să-mi mângâie
fruntea obosită
de atâta trăire,
le-am lăsat să ude bobocii florilor
care vroiau
să se ofilească,
până ce au înflorit iar.

Am scris cu viață în viață,
cuvinte cernute de gând,
le-am lăsat să scrie
pe bucăți din suflet,
cu suflet,
am lăsat inima să-mi fie călimara sângelui
pierdut în bătăliile pe care le-am dat
cu mine și…
am reușit !

Am fost sunt și voi fi o carte
în care
am scris,
scriu
și

voi scrie.
Silvia Urlih - 09.08.2017

luni, 7 august 2017

AM ALES SĂ NU MAI FIM - Silvia Urlih

E seara
nostalgiilor,
e seara
amintirilor,
e amintirea ultimului sărut,
a ultimei îmbrățișări,
e seara-n-care
un braţ m-a învelit
și
m-am pierdut în el ca-n puful norului,
deși
doar eu știam că e ultima noapte,
e seara-n care m-am rătăcit în braţele tale,
ca-ntr-un necuprins .

Privesc acum
la umbra norului tău,
urma lui
mă ademenește spre ceea ce a fost,
dar,
din tine
a mai rămas
doar gândul…
De ce doar gândul ?!
Pentru că
ai rupt necuprinsul brațelor tale…
Din tine
a rămas doar parfumul umbrei
urmei tale.

Mai simt o secundă căldura brațului pierdut,
dar,
doar ca să mă pierd
ca la începuturi în el
și
găsesec doar frânturi,
rătăcesc în imposibil,
rătăcesc în noaptea amintirilor noastre și…
nu regret nimic…
ai fost
și nu mai ești
pentru că eu,
sau tu,
am ales să nu mai fim.


Am ales să nu mai fim pentru a nu ne răni.
Silvia Urlih 07.08.2017

sâmbătă, 5 august 2017

SĂ FIU UNA CU VISUL - Silvia Urlih

Sub lampa lunii,
sunt doar
o candelă,
o candelă în care înoată
în ulei,
pline de speranță,
vise…
arde uleiul,
ard
și unele dintre visuri.

Sub flacăra timpului,
sunt doar
o clepsidră,
o clepsidră în care se odihnesc,
printre munți de nisipuri,
dorinți…
uneori,
clepsidra este întoarsă de uragan,
iar
dorințile se rostogolesc de-a valma
printre visuri.

Din zecile de dorințe,
rămâne doar una…
rămân doar eu,
eu,
visul
și marea mea dorință…
să fiu,
una cu visul,
să fiu,
una cu dorința,
să fiu fericire.
 Silvia Urlih - 05.08.2017


marți, 1 august 2017

EL și EA - Silvia Urlih

S-au născut din lutul galben,
El și Ea,
două văpăi,
au plecat pe-același drum,
dar o clipă îi desparte,
din pământ,
doi pumni de lut,
s-au unit …
sunt două văi,
văi de ape înspumate,
munți
cu stânci înrourate.

Au pornit pe-același drum,
dar
sunt pietre de nespart,
El e apa curgătoare,
Ea e mal bine zidit,
apa
vrea să spargă malul,
îl lovește,
vrea supremul,
vrea plutirea peste maluri…
Malul
e de neclintit.

Au pornit pe o cărare,
malu-și cară apa-n spate,
fluviul azi e doar pârâu,
un pârâu
fără de vatră,
malul
știe că trezirea,
din iubire îi răzbate,
a luptat cu vijelia,
a fost mâl,
e iarăși
piatră .

El, e valul ce lovește, Ea, e malul înverzit,

El, e lut fără de apă, Ea, e lut sădit în piatră.
Silvia Urlih - 01.08.2017