Mă uit în urmă și mă văd,
mă revăd…
o carte,
doar o carte
în care am pictat cuvinte,
am lăsat să cadă frunze de gând
pe filele albe,
mi-am lăsat sufletul să plouă
în cartea vieții mele.
Am lăsat să curgă boabele de rouă,
le-am lăsat să-mi spele sufletul,
le-am lăsat să-mi mângâie
fruntea obosită
de atâta trăire,
le-am lăsat să ude bobocii florilor
care vroiau
să se ofilească,
până ce au înflorit iar.
Am scris cu viață în viață,
cuvinte cernute de gând,
le-am lăsat să scrie
pe bucăți din suflet,
cu suflet,
am lăsat inima să-mi fie călimara
sângelui
pierdut în bătăliile pe care le-am dat
cu mine și…
am reușit !
Am fost sunt și voi fi o carte
în care
am scris,
scriu
și
voi scrie.
Silvia Urlih - 09.08.2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu