sâmbătă, 12 august 2017

ORFAN DE TINE - Silvia Urlih



Mi-adun cuvintele din suflet,
le las
să-și facă lăcaș în gând,
le adun
în mănunchi de spice,
le dau voie
să se cearnă în grâu,
le ajut
să se scrie în pagini…
pentru voi,
cei ce-mi veți urma.

Mă plouă cu
frânturi de amintiri trăite,
trăiri dulci,
trăiri amare,
am deschis fereastra vieții
și
las lumina trăirilor
să se picteze în cuvinte,
le las să danseze
pentru tine,
mă las să înfloresc
în poezie.

Scriu
lecții de viață
pe cartea cerului…
scriu despre mine, despre tine,
și-ți spun :
nu te lăsa orfan de tine,
rămâneți împreună,
șterge-ți lăcrimarea,
ia-te în brațe
și ține-ți de cald,
ia-te în brațe
și călăuzește-te prin întunericul
creat de tine…


Vei ajunge să-ți fii lumânare.
Silvia Urlih - 12.08.2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu