miercuri, 4 aprilie 2018

UNDE ÎMI EȘTI COPILĂ ? - Silvia Urlih


Unde să plec
să-mi aflu dorul,
unde să-l aflu, dacă e,
unde să-mi știu cărarea sorții
când soarta mea
mă ține-n palme,
unde să-mi știu cuibul
și locul,
pe ce planetă s-ar afla,
unde să-mi văd oglinda vieții
când ea,
oglinda
opacă este-n mine ?

Unde mă aflu,
în ce loc,
de ce pământul mi-e dușman,
de ce cu gândul mă petrec
în alte locuri
neștiute,
unde ză zbor,
când aripi negre
mă înconjoară împrejur,
de ce nu-mi simt
sufletu-ntreg,
de ce mă dor
aripile ?

Unde îmi ești copila mea,
născut
ce s-a născut cu mine,
de ce-ai plecat
când te-am gonit
dar, te-am gonit din neștiință,
unde te-ascunzi,
copila mea
cu plete galbene-mpletite,
de ce-ai plecat
și m-ai lăsat
să-mbătrânesc
fără de tine ?
Silvia Urlih 04.04.2018



marți, 3 aprilie 2018

CÂND NU ȘTII CINE EȘTI - Silvia Urlih


Când
visele îți sunt
cenuși în agonie,
când
în speranțe te învârți
și nu mai știi
ce știi,
când rătăcire ești,
și-ți ești doar plantă vie,
înseamnă c-ai murit
și nu mai știi
să-ți fii.

Când
dorul te dărâmă
și nu-i mai ești
zidire,
când
lacrima te umple
de ură-n răzbunare,
când
frunze nu mai ai,
copacul ți-e-n muțire,
înseamnă c-ai murit
și nu-ți mai ești
aflare.

Când
nu-ți mai ești profet
ți-ești slugă-n slujire,
când
nu-ți mai simți simțirea
ce ieri
îți mai zâmbea,
când
sufletul ți-e dus spre altă
amurgire,
înseamnă c-ai murit
și nu mai știi
zbura.

Când nu mai știi ce ești, nici cine-ai fost în viață,
înseamnă că-n trăire încă îți ești paiață.
Silvia Urlih 03.04.2018


UMILIȚI DE UMILINȚE - Silvia Urlih




Pe covoare de țărână
pășesc pasi
în umilință,
își duc crucea în spinare
fără lacrimi,
făr’ durere,
nu au visuri,
n-au credință,
n-au în viața lor dorință,
își duc soarta în genunchi,
își duc
zilele-n tăcere .

Pe culoaru-ntunecat
nu-i lumină,
nici durere,
trupuri goale de suflare
nu-și simt sufletul
cum plânge,
își duc traiul fără crez,
morți sunt,
însă-s în picioare,
haina ce îmbracă golul
e prea largă,
sau îi strânge.

Umiliți de umilințe
n-au curaj
să-și strige vrerea,
se târăsc fără speranță,
nu văd razele de soare,
stau chircite-n trupuri goale
suflete
ce-și vor averea,
vor
averea ce-au primit-o
la născarea din
născare.
Silvia Urlih 03.04.2018



luni, 2 aprilie 2018

SĂ ÎMPĂRȚIM IUBIREA - Silvia Urlih



Aș vrea
să-ți dau seninul
din clipa de tăcere,
aș vrea
să-mi dai un strop
din mirul vindecării,
aș vrea
să împărțim iubirea
ce azi
ne e părere,
aș vrea
să ne iertăm
la Poarta-ngenuncherii.

Aș vrea
ca din troiene
înmănuncheate-n gânduri,
s-alegi
doar gândul dulce
ce-ți cântă-a sărutare,
aș vrea
să-mi vindeci rănile
ce încă
plouă-n râuri,
să mă clădești o rază
ce urcă
înspre soare.

Aș vrea
să alungi
iarna
ce-n mine viscolește,
să îmi aduci în suflet
grădină-nmiresmată,
aș vrea
să-mi spui
că ploaia
ce-n lacrimi șiroiește,
nu îmi va fi iar
cruce
în sticlă înrămată.
Silvia Urlih 02.04.2018


SĂ FIM DIN NOU - Silvia Urlih





Ți-am adunat în ochii mei
privirea,
privire
ce ți-a fost
o clipă rătăcită,
știam că-mi ești,
că îmi vei fi
menirea,
știam că vocea îmi era
de veacuri
cunoscută.

Știam
că ne vom fi legați
de curcubeu,
știam
că îmi vei fi
jăratecul din vatră,
știam
că ne vom fi uniți de
Dumnezeu,
și niciodată
nimeni n-o să ne despartă.

Ți-am adunat în ochii mei
trecutul netrăit,
privirea ta
m-a fulgerat cu-albastră
albăstrire,
nu te știam,
nu mă știai,
dar, uite c-ai venit,
eu ți-am venit,
tu mi-ai venit,
să fim din nou..
iubire.
Silvia Urlih 02.04.2018


duminică, 1 aprilie 2018

SUNT COPACI, NU SUNT PAIAȚĂ - Silvia Urlih


Doi copaci uitați de vreme
stau pe coasta
unui deal,
rupți de vijelia vieții
își duc zilele cărunte,
rădăcinile-i mai țin,
căci
își cântă din caval,
melodia vremilor le duc anii
către munte.

Sprijiniți unul de altul,
obosiți,
își tin coroana,
frunzele le-au ofilit,
crengile abia respiră,
trunchiurile-s rupte-n două,
dar
îi ține-n viață teama…
teama de a nu muri
vinovați fără de vină.

Doi copaci uitați de lume,
sprijiniți
de stânca sorții,
răbdători și-ncredințați
de credința lor în viață,
își trag seva dintre stânci
și-și așteaptă
ziua morții,
vor muri tot în picioare,
sunt copaci,
nu sunt paiață.
Silvia Urlih 01.04.2018