Când
visele îți sunt
cenuși în agonie,
când
în speranțe te învârți
și nu mai știi
ce știi,
când rătăcire ești,
și-ți ești doar plantă vie,
înseamnă c-ai murit
și nu mai știi
să-ți fii.
Când
dorul te dărâmă
și nu-i mai ești
zidire,
când
lacrima te umple
de ură-n răzbunare,
când
frunze nu mai ai,
copacul ți-e-n muțire,
înseamnă c-ai murit
și nu-ți mai ești
aflare.
Când
nu-ți mai ești profet
ți-ești slugă-n slujire,
când
nu-ți mai simți simțirea
ce ieri
îți mai zâmbea,
când
sufletul ți-e dus spre altă
amurgire,
înseamnă c-ai murit
și nu mai știi
zbura.
Când nu mai știi ce ești, nici cine-ai fost în viață,
înseamnă că-n trăire încă îți ești paiață.
Silvia Urlih 03.04.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu