Doar gânduri 34- Silvia Urlih

Când am decis să scriu această ultimă carte, m-am gândit că vor fi doar gânduri de final de viață.

Din nefericire, realiatea mi-a demonstrat că nu-i chiar așa cum mi-am imaginat, sau dorit eu.

Credeam, în nimicnicia mea, că am terminat-o cu al treilea război mondial, acela cu virusul nemernic. Dar, Doamne ce rău m-am înșelat. Nici bine nu am terminat-o cu coviduțul, că au venit peste noi alte amenințări… bombardelele reale. Răzbelul inițiat de Putin îmăpotriva Ucrainei… El știe de ce… Cert este că, nu-i a bună cu răzbelul ăsta.

Trăiesc ceea ce nu mi-am imaginat vreodată că voi trăi. Eăzboiul pe care bunicii și părinții mei l-au trăit. Îl trăiesc și eu. Mă uit stupefiată la televizor și văd cum orașe devin ruine. Nu pot să cred că-I adevărat ceea ce văd. Eu, doar aud de câteva ori pe zi avioane survolând perimterul în care trăiesc.

Cum necum, am mai petrecut o lună. Când și cum au trecut cele 3 luni din anul 2022, harar nu am. Eu am rămas încă în anul 2019, când mi-era foarte bine din toate punctele de vedere. Dacă spun că acum mi-e greu, l-aș supăra pe Dumnezeu.

Privind în urmă, nici nu știu cum îmi era mai bine. Să trăiesc cu „amenințarea” guvidelului, sau, acum, cu cea a răzbelului și a amenințării cu arma atomică.

Cu guvidelul deja mă împrietenisem.  Cine știe, poate că mă voi împrieteni și cu răzbelul, atâta timp cât încă îmi este doar vecin..

Nu știu însă cum mă voi putea împrieteni cu lelea sărăcie. Cu siguranță că voi găsi soluții  pentru a mă „lupta” și cu lelea asta. 

De când mă știu, pentru mine nu au existat probleme, ci soluții la situațiile cu care m-am confruntat.

Locuri de muncă sunt în exces pe piața muncii. Am de unde alege. Decât să stau să-mi plâng de milă, aleg să muncesc, chiar dacă primesc pensie.

Sunt câte unii care spun că, decât pe minim pe economie mai bine stau acasă. Ok, stai acasă, dar cum ? Cerșind ajutor financiar ? De la cine, căci visteriile STAT-ului sunt goale, de unde ajutoare ?

Măi fraților, voi nu conștientizați că și angajatorii se confruntă cu scumpirile ? De unde să dea și ei bănetul pe care câte unii și-I doresc ?? Voi, ăștia mai tineri și-n putere, găsiți-vă bre 2 locuri de muncă. Sunteți tineri și puteți !

Dar, moh, fiecare cu filozofiile sale. Nu judec pe nimeni.

Repet : HAI LA MUNCĂ, DRAGILOR !

fragment din cartea „Voucher spre viață ”  Silvia Urlih

 

Doar gânduri 33- Silvia Urlih

 

Da, îmbătrânesc și ce-i cu asta ? Viața este un proces ireversibil. Timpul își vede de mersul său. Că vrem, că nu vrem, anii trec. Îmbătrânim. Dar, oare cum ne împrietenim cu acest proces al îmbătrânirii ? Știu sigur că nu mai pot deveni tânără și frumoasă, oricât m-aș strădui. Însă stă în puterea mea să îmbătrânesc frumos si cu demnitate.

Dacă te întrebi pentru cine fac asta, ți-o spun eu.  Nu o mai fac pentru nimeni. O fac doar pentru mine! Îmbătrânesc frumos doar pentru mine. Tinerețea mi-am dăruit-o, bătrânețea mi-o dăruiesc. De fapt, ce o fi aia bătrânețe ? O fi când te dor oasele ? Păi de ce te dor ? Nu cumva te dor pentru că în tinerețe ți-ai bătut joc  de sănătatea ta și nu ai ascultat de cei care au trecut deja prin anumite experiențe de viață ? Ți-aduci aminte când mama sau tata sau orice alte rudenii îți spuneau „ Griji de tine, pune-ți ceva pe cap, că-i frig” sau „Îmbracă-te bine dragu mamii, că-i ger afară” sau… etc.

Dragii mei, cei trecuți de a doua tinerețe ! Nu-ți da voie să evadezi în boală ! Nu-ți da voie să bolești pentru a atrage asupra ta atenția celor din jur !

Învață să îmbătrânești frumos ! Fiți mândri de riduri, de părul cărunt și de mersul mai grijuliu ! Nu mergem spre tinerețe, ci spre bătrânețe.

Se spune „bătrânețe haine grele” Hai să face ca hainele să ne fie ușoare !

Dacă eu pot, poți și tu !

fragment din cartea „Voucher spre viață” - Silvia Urlih

Doar gânduri - 32 - Silvia Urlih

Încărunțesc fiule. Încărunțesc și nu doar atât, simt că parcă îmbătrânesc. Simt că greutatea anilor ce mi-au fost își arogă drepturile. Simt că mă lasă puterile. Acum ceva ani, aveam doar ceva ghiocei la tâmple și o claie de păr. Acum, tot părul mi-e plin de ghiocei și s-a împuținat.

 Știi ceva ? Nu mai vreau să-mi ascund ghioceii sub vopsea. Vreau să-mi dau voie să-mi arăt neputințele.

Nu mai vreau să-mi ascund unele neputințe în spatele propoziției „nu vreau să mai fac asta”, ci îmi spun cu toată răspunderea că, „nu mai pot să fac asta”.

Conștientizez pe zi ce trece că, anii își pun amprenta pe puterile mele. Vezi, spun puterile mele și nu chipul și sufletul meu.  Sufletul mi-e mereu tânăr și vessel, așa cum îl știi tu.

Să știi dragul meu drag că am învățat să ridic piciorul de pe accelerația vieții. Am învățat să accept faptul că ceea ce făceam acum ceva ani în jumătate de oră pot face liniștită și în 2 ore.

Am învățat să mai las și pe mâine ce nu am putut face azi, pentru că tot eu le voi face.

Fiul meu drag, știi ce am învățat cel mai mult ? Am învățat că nu mai am cui să mă dăruiesc, decât mie. Acum, trebuie să am grijă de mine și de sănătatea mea fizică și mentală, pentru că nu vreau să-ți devin ție povară. Le ai și tu pe ale tale. Ai familia , grijile și problemele tale.

Nu-mi doresc și nici nu cred în ceea ce părinții mei s-au străduit să-mi inoculeze : Am făcut copii pentru a-mi fi toiag la bătrânețe. Eu nu vreau să-mi fii toiag.

Vreu să fiu o mamă de modă nouă, nu de modă veche.

Când chiar nu voi mai putea să mă mișc, îmi doresc să fiu cenușă … apoi să mă împrăștii într-un lan de grâu și maci.

Ți-aduci aminte ce mi-ai spus cândva ? „Când tu vei fi bătrână, voi fi și eu bătrân” .

Te iubes, fiul meu drag !

Apropos ! Zeci de ani de zile nu ți-am spus „te iubesc” De ce nu am făcut-o ? Nu m-au lăsat păriții mei și al tatălui tău. În concepția lor era : „Copilul se iubește doar când doarme”. Au greșit, bieții de ei. Și eu am greșit. Dar, uite că a venit vremea trezirii. Eu m-am trezit și am conștientizat că am greșit. Dar nu a fost vina mea, ci a educației pe care și eu am primit-o.

Tu să nu faci aceeași greșeală. Spune-le de zeci de ori pe zi fiicelor tale că le iubești. Faptul că le arăți prin fapte, nu este sufficient. Cuvântul , vorba, rănește sau te înalță. Înalță-le pe fetele tale !

Și eu ți-am arătat prin fapte că te iubesc și că ești rațiunea mea de a trăi. Ție însă îți lipseau cuvintele, vorbele, îmbrățișările.

Te iubesc, copilul meu drag !!

Fragment din cartea „Voucher spre viață” - Silvia Urlih 

 

Doar gânduri- 31- Silvia Urlih

Am întrebat timpul ce trebuie să fac, el mi-a răspuns „dă-mi voie să trec "

Am intrebat timpul de ce aleargă așa de repede, el mi-a răspuns „ tu mă grăbești”.

Am întrebat timpul ce aș putea face să-l țin  în loc, el mi-a răspuns „lasă-te în voia mea”.

Am întrebat timpul de ce mă duce spre îmbătrânire, el mi-a răspuns „asta-i legea firii”

Am întrebat timpul dacă mă pot întoarce în timp, el mi-a răspuns „NU! ”

Am întrebat timpul ce trebuie să fac, el mi-a răspuns „trăiește azi ca și cum mâine nu ai mai fi și lasă-mă să pășesc încet,  sau să alerg” .

fragment din cartea „ Doar gânduri” Silvia Urlih 

 

Doar gânduri 30 - Silvia Urlih

Secundele trec, minutele trec, orele trec, zilele trec, săptămânile trec, lunile trec, anii trec…Toate trec, timpul trece. O dată cu secudele, ne trecem și noi. Oare am învățat ceva din trecerea noastră prin timp ?

Ajungem în toamna sau iarna vieții și ne simțim goi. Goi de ce? Goi de noi ? Goi de viața ce-am trăit? Goi de visurile neîmplinie ? Sau poate că ne simțim plini de nerealizări și frustrări? Sau poate că realizăm că ne-am trăit viața degeaba, dedicându-ne altora și nu nouă ?

Cert este că vine o vreme când ne facem bilanțul. Mnoh… nu toți, pentru că nu mulți s-au împiedicat de conștientizarea întâlnirii cu propriul sine și cu propriul Dumnezeu.

Indiferent cum ne-am simți, trebuie să fim mulțumiți cu ceea ce am făcut în viața noastră. Așa am știut, așa am crezut că e mai bine pentru noi și pentru cei dragi nouă.

Timpul ?? Normal că timpul trece și ajugem pe undeva spre îmbătrânire. Abia atunci ne înțelepțim. Abia atunci putem să tragem linie și să analizăm unde ne-am fost în ecuația vieții noastre.

Sfat : nu regretați nimic din ceea ce ați făcut în viață ! Așa ați crezut că este bine atunci. Mai poți schimba ceva ? NU. Deci.. Trăiește-ți viața !

fragment din cartea „ Doar gânduri” - Silvia Urlih

 

VIS ȘI ATÂT - Silvia Urlih

 

Acum înspre seară,

mi-a spus cineva

că timpul va sta,

că ora-i murire,

mi-a spus cineva

că vom fi

mucava,

eu nu am crezut,

era doar o știre.

 

Mi-a spus cineva

că nu-mi voi mai fi,

că aripi uscate vor fi

pe cărări,

mi-a spus cineva

că-n zori voi muri,

eu nu am crezut,

căci zbor

către zări.

 

Mi-a spus cineva

că lumea-i gunoi,

că prea multă ură

aleargă spre stea,

mi-a spus cineva

că nu suntem noi,

eu nu cred..

chiar dacă

mi-a spus cineva.

 

Cu visul în vis uneori mă-mpletesc,

ar vrea să îmi spună ceva, dar n-aud,

mi-e bine când sunt în cer îngeresc,

mi-e groază când în meandre m-ascund.

Silvia Urlih - 29.01.2022

Doar gânduri- 29 - Silvia Urlih

 

Tu ai avut o păpușă a ta, pe care să o primești în anii copilăriei de la mama ? Pe care să o îngrijești și fără de care să nu te poți despărți, fără de care să nu poți dormi ? Eu nu am avut, dar îmi confecționam (sezonier, când purumbul era aproape copt) din cârpe pe care le băgam în ciorapi sau mici săculeți cusuți de mine. Le făceam rochițe din hârtie creponată în diverse culori. Le pictam ochi mari și zâmbitori, nasuc mic și o gură imensă care râdea …. Așa vedeam eu atunci viața. Așa-i vedeam eu atunci pe oamenii mari. Vecinii se întâlneau săptămânal la petreceri, făceau mici, râdeau, glumeau cântau și chiar dansau.

Părul il făceam din mătase de porumb. Când i se usca părul, dispărea și păpușica.

Pe fiecare dintre ele le botezam cu numele meu. Toate, ani de zile s-au numit Silvia. Pe fiecare în parte o iubeam, o alintam, o învățam sau o certam atunci când făcea vreo răutate. Le hrăneam, le adormeam la pieptul meu, le trimiteam la școală, le învățam matematica sau româna, le trimiteam la cumpărături… etc. . Mă vedeam în păpușica făcută de mine, pe mine. Vorbeam cu Silvia non-stop. Îmi arogam dreptul de mamă care-și iubește și-și învață copilul să fie bun, răbdător, iertător și înțelept.  

Când trebuia să renunț la Silviuca, plângeam. Oare de ce ? Poate că anii treceau, eu creșteam, vedeam viața altfel, vedeam imperfecțiunile vieții și aveam impresia sau poate că simțeam că mai arunc o bucățică din mine.

Anii au trecut, eu am crescut, și am renunțat treptat la a-mi mai confecționa păpuși cu părul din mătase de porumb.

Fără să conștientizez, am făcut cu mine (eu, păpușa- eu copilul- eu „adultul”) psihoterapie.

Continui și acum s-o fac, doar că o fac conștient atunci când povestesc cu mine privindu-mă în oglindă. 

fragment din cartea „Doar gânduri”- Silvia Urlih

Doar gânduri - 28- Silvia Urlih

 

Din când în când, mă uit în urmă și mă minunez. Parcă nu aș fi trăit eu ceea ce am trăit. Mă uit în urmă cu detașare. Nu mă mai apasă trecutul. Parcă aș privi la un film. 

Uneori mă apucă mila de mine, dar de cele mai multe ori sunt mândră de mine.

De fapt, chiar sunt mândră de mine.

Oare eu am fost femeia care era să moară la naștere ? Oare eu sunt femeia care a trebuit să aleagă între viața ei, a fiului ei și a viitorului făt ? Oare eu am fost femeia care a reușit să deschidă aripile și să zboare din scaunul cu rotile? Oare eu am fost femeia care a pus punct unei vieți și a acceptat să înceapă o altă viață de la zero ? Oare eu am fost ?

Da, eu am fost, femeia care a răzbit în lupta cu destinul. De ce spun cu destinul ? Pentru că asta mi-a fost dat să trăiesc, la fel cum mi-a fost dat să merg mai departe. Eu doar mi-am dat voie să SIMT ceea ce divinitatea îmi spunea.

Dacă femeia ce mi-am fost a reușit să răzbată printre meandrele și labirinturile vieții ei, înseamnă că am reușit.

Am reușit să ajung la pacea cu mine însămi. Am fost când jos, am fost când sus. Acum sunt pe linia de plutire. Plutesc  pentru că mi-e foarte bine cu mine însămi. Am făcut pace cu mintea , cu sufletul și cu trupul meu. Sunt trei în unu.

Dragii mei dragi ! Nu vă dați voie să evadați în boli ! Orice boală a trupului, vine de la suferința sufletului. Nu vă dați voie să trăiți în umilințe compromisuri! Orice compromis duce la scăderea stimei de sine.

Eu nu sunt o habotnică, deși cred foarte mult în Dumnezeul meu. Nu mai merg de ani de zile la popi să le pup mâna . Am înțeles, după ani de zile,  că biserica este în sufletul meu. Mă rog în biserica sufletului meu.

Care este cheia reușitei în viață ? IUBIREA, IERTAREA și UITAREA ! Abia după ce faci pace cu tine însăți, poți privi în urmă cu detașare.

Am înțeles destul de târziu asta, dar… niciodată nu e prea târziu. Știi cum se spune „Dă Doamne mintea omului cea de pe urmă”.

Amintirle nu le poți șterge. Nu ești computer să apeși o tastă. Important este să te poți uita în urmă ca la un film de…. dramă, sau comedie, sau acțiune.

Este filmul vieții tale și atât.

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih

Doar gânduri - 27 - Silvia Urlih

Apropos de stima și iubirea de sine. În copilărie, am suferit enorm pentru că aveam buzele mai cărnoase. Mă vedeam și mă simțeam cea mai urâtă fată. Nici nu-mi mai venea să mă uit în oglindă. Mă gândeam chiar că, atunci când voi fi mare, voi merge la medic să mi le micșoreze.

Mare mi-a fost mirarea când, după ani de zile, am făzut cum se schilodesc unele femei pentru a-și mări buzele (parcă ar fi toate la fel).

Faptul că am văzut cât de la modă este să ai buze cărnoase, mi-a crescut stima de sine. Eu le am natural.

Ce mândră am fost și încă sunt de mine !!!!
Ceea ce vedeam eu a fi defect, s-a dovedit de fapt că este șarmul meu. Degeaba mi se tot spunea că „sunt frumoasă”. Ceea ce eu îmi inoculasem în copilărie  era pregnant în creierul meu.

Din nefericire, neacceptările din copilărie este foarte greu să ți le transformi în acceptări, dar nu este imposibil. Eu m-am acceptat.

Acceptă-te așa cum mama natură te-a lăsat !

P.S. Nu mă refer la persoanele obeze. Obezitatea este un semn de neacceptare a ceea ce continui să fii. Caută să identifici ceea ce-ți lipsește . Nu acoperi golul din suflet cu mâncare. O femeie grasă, nu va fi șarmantă. Ba mai mult, va avea din ce în ce mai multe frustrări și-și va găsi foarte greu echilibrul emoțional și sufletesc.

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih 

 

VIAȚĂ ! - Silvia Urlih

 

Când eram copil de-o șchioapă,

nu știam ce mă așteaptă,

alergam precum căprița pe maidan

și pe câmpie,

eram lujer verde-n crâng,

îmi eram gândul din șoaptă,

nu știam ce este viața,

eram strugur

verde-n vie.

 

Strugurul s-a copt în toamnă,

iarna l-a făcut vin bun,

toamnele-au trecut în grabă,

vinul s-a răsfiert în beci,

veri și ierni și primăveri au trecut

și… iar Crăciun

ani-au fost precum e viața,

când fierbinți

și când prea reci.

 

Toamna vieții a venit

și mi-a spus că sunt în iarnă,

zilele au alergat

precum zborul de cocori,

ieri mi-eram copil voios,

azi mi-am pus o altă haină,

azi mi-s omul ce-a învins ,

azi

mi-s ziua mea din zori.

Silvia Urlih - 14.01.2022