DACĂ ȚI-AI RESCRIE VIAȚA - Silvia Urlih

Dacă ți-ai rescrie viața

pe un petecuț de cer,

ce i-ai cere cerului

să ascundă

din trecut,

ce-ai ascunde într-un cufăr

rătăcit în colț stinger,

ce răspunsuri ai găsi

la durerea

ce-a durut ?

Dacă ți-ai rescrie viața

pe un nor din depărtare,

ce i-ai spune norului

în desaga lui

să ducă,

ce i-ai pune între neguri

să păstreze lângă soare,

ce-ai păstra în amintiri

și le-ai răsădi

în nucă ?

Dacă ți-ai rescrie viața

pe o aripă de dor,

unde ți-ai ascunde dorul,

l-ai pune la adăpost,

cum ai ști

să îmblânzești zborul

blândului cocor,

să îl rogi să ia cu el

dorul

de ce nu a fost?

Dacă ți-ai rescrie viața

pe un munte-nzăpezit,

ce-ai ascunde în zăpadă

să rămână

pe vecie,

ce ai pune ca standard

să îți fie răsărit,

cât ai scrie,

cât uitare,

cât : așa a fost să fie ?

Silvia Urlih 25.02.2018

SUFLETUL TE VREA - Silvia Urlih

Iubite,

am obosit s-alerg

printre ciulini,

am obosit

s-ascult durerea lumii,

am obosit

să îmi văd visul pictat

printre mălini,

am obosit

să mă îmbrac

cu umbra lunii.

Iubite,

am obosit

de-atâta pribegit,

am obosit

să plâng doar în surdină,

am obosit

să umblu

desculță-n amurgit,

am obosit

s-adun în pumni

lumină.

Iubite,

sunt obosită,

sufletul te vrea,

îți vrea privirea

și umărul să-ți plâng,

ar vrea

o clipă din clipa-ți

să îmi dea,

și-ar  vrea,

să nu mai fie o umbră

într-un crâng.

Silvia Urlih 15.02.2018

PARE CĂ N-AM FOST EU - Silvia Urlih

Aş vrea

să-mi număr timpul,

dar timpul fuge-agale,

minute ce-au trecut,

le-am numărat

în grabă,

nici n-am văzut cum anii

mi i-am uitat

în cale,

pare că nici n-au fost,

i-am strâns pe toți

în salbă.

Aș vrea

să număr anii,

dar anii mei

sunt frunze,

s-au scuturat din crengi,

crengi fără de suflare,

aș vrea să-mi văd imagini,

dar ele sunt

confuze,

pare că n-am fost eu,

ci

cruce călătoare.

Aș vrea

să-mi șterg amurgul,

să fiu

în dimineață,

dar

dinineața-mi spune că

orele-s târzii,

târzie-mi e aflarea,

deja

sunt bob de ceață,

o ceață ce-și încalță

pantofii argintii.

Silvia Urlih 24.02.2018

MAI ȘTII CÂND ?! - Silvia Urlih

Iubite,

mai știi când  ne-nveleam

cu iarba crudă,

cum ne spuneam în doine,

doiniri neascultate,

cum auzem în noapte

șoptiri

din apa nudă,

și cum ne povesteam

povești

de mult uitate ?

Iubite, mai știi când

ne priveam ,

privirile dureau,

dar mângâieri plăpânde

zâmbirea

o chema,

mai știi când

în tăceri

cuvintele-amuțeau,

și cum cu roua zilei,

trezirea  ne-adormea?

Iubite, mai știi cum te-așteptam tăcută

lângă geam,

iar tu veneai în noapte

cu luna-n cingătoare,

mai știi cum

mă chemai în gând,

iar eu veneam.

Mai știi ?

Eu știu,

iar amintirea,

în amintire, doare.

Îți amintești iubite

cum inimile noastre ardeau

în lumânarea timpului

ce-a fost ?

Silvia Urlih 24.02.2018

PIERDE-ȚI PAȘII SPRE MINE - Silvia Urlih

Găsește-mă

și pierde-ți pașii

spre mine,

privește-mă

și pierde-ți privirea

în ochii mei,

ascultă-mă

și lasă-mă să-ți fiu ecou,

ridică-mi sufletul

și uită-mă-n palmele

tale.

Lasă-ți pășirea

să-ți fie plină de mine,

lasă-mă

să fac din tine slovă

și lacrimă

și zâmbet,

lasă-mă

să-ți fie foame și sete

și dorință,

lasă-mă să-ți fiu,

lasă-te să-mi fii.

Iubește-mă,

trăiește-mă

și uită-te-n mine,

prindemă-n brațe

și

nu mă lăsa să cad,

ține-mă la pieptul tău

și-auzi-mi lăcrimarea,

lasă-mă să mă trezesc în tine,

cu tine,

lângă tine.

Silvia Urlih 23.02.2018

LUMEA VISULUI ETERN - Silvia Urlih

Sunt

pădurea primăverii

ce aşteaptă-apusul serii,
frunză ce picură toamna

să adoarmă-n în poala iernii,
mugur deflorat de vară,

sărutat de buze arse,
mângâiere de crengi arse

pe brad verde-ntinerit.

Sunt ca ceaţa,

ba mă împrăştii,

ba m-adun în trupul meu,
baleiez în două lumi,

drum de vis cu scări în nori,
urc în pragul înserării,

urc prin visul alb al vieţii,
lumea mea din două vise,

lumea visului etern.

Silvia Urlih 23.02.2018

ȘI DE VA FI - Silvia Urlih

Și de va fi să vii

în noaptea asta,

te-oi aștepta

cum luna și-așteaptă

răsăritul,

te-ntâmpin,

îți voi deschide chiar fereastra,

să fii cu mine,

să numărăm în doi

doritul.

Și de va fi să vii

în fiecare seară,

te-oi aștepta

cum soarele-și așteaptă

amurgitul,

îți voi deschide ușa

spre casa planetară,

și vom trăi în doi

ursitul

și menitul.

Și de va fi să vii  

în serile ce-or fi,

te-oi aștepta

cum cerul și-așteaptă

însoritul,

mă voi picta-n icoană

și nu voi adormi,

îți voi fi mângâiere,

căci îmi vei fi

sortitul.

Silvia Urlih 23.02.2018

 

UNEORI SUNT - Silvia Urlih

Uneori,

sunt ca o ploaie,
o ploaie care plouă-n mine

şi plouă trist

și plouă să-mi ascundă lacrimile.

Uneori,

sunt ca un soare,

răsar înăuntrul meu,

și trăiesc pentru a-mi susține cerul

care mă susţine.

Uneori,

sunt ca o ceață,
o ceaţă densă de mătase,
mă învălui, mă prind în braţe,
până devin şi eu un trup de ceaţă.

Uneori,
sunt precum mustul,
îl sorbi cu grijă, cu tandrețe

şi simţi cum te leagănă

savoarea dulcelui fierbinte.

Silvia Urlih 22.02.2018

CUMINȚENIA IUBIRII - Silvia Urlih

Uneori,

cuprind în coajă de castană
necuprinsul lumii,
îl înghesui într-un miez de vise

și îl învăț cumințenia iubirii.

Uneori,

îmi place să stau pe un colț de lună
și licăr slab şi pâlpâi fin,
ba vreau să cad, ba vreau să mă ridic,

dar continui să plutesc.

Uneori,

desprind din nouri bucăți mici de cer,

le așez cu grijă una lângă alta,

le înșir talisman și le port

să-mi fie noroc.

Silvia Urlih 22.02.2018

VIN ȘI REVIN - Silvia Urlih

Vin și revin

din serile tăcute,

mă învelesc ecourile,

ecouri ce le știu de milenii,

vin

și
mă îmbracă în glas de pămînt.

Răsună în mine

vocea stinsă în trupuri

de mult timp apuse…
prind fir de rădăcină în talpa humei…

e pămîntul

ce m-a îmbrăcat

 pe mine.

Vin și revin

în serile în care vântul

sau gândul

sau iubitul,
mă înfășoară în marama lui,
mă sărută în fugă,

ca o nălucă…

îmi lasă dorul lui

de-ai fi mireasă.

Silvia Urlih 21.02.2018