Iubite,
mai
știi când ne-nveleam
cu
iarba crudă,
cum ne
spuneam în doine,
doiniri
neascultate,
cum auzem
în noapte
șoptiri
din apa
nudă,
și cum
ne povesteam
povești
de mult
uitate ?
Iubite,
mai știi când
ne
priveam ,
privirile
dureau,
dar
mângâieri plăpânde
zâmbirea
o chema,
mai
știi când
în tăceri
cuvintele-amuțeau,
și cum cu
roua zilei,
trezirea ne-adormea?
Iubite,
mai știi cum te-așteptam tăcută
lângă
geam,
iar tu
veneai în noapte
cu luna-n
cingătoare,
mai
știi cum
mă
chemai în gând,
iar eu
veneam.
Mai
știi ?
Eu
știu,
iar
amintirea,
în
amintire, doare.
Îți amintești
iubite
cum inimile
noastre ardeau
în lumânarea
timpului
ce-a fost
?
Silvia Urlih 24.02.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu