Iubite,
am obosit
s-alerg
printre
ciulini,
am obosit
s-ascult
durerea lumii,
am obosit
să îmi văd
visul pictat
printre
mălini,
am obosit
să mă îmbrac
cu umbra
lunii.
Iubite,
am obosit
de-atâta
pribegit,
am obosit
să plâng
doar în surdină,
am obosit
să umblu
desculță-n
amurgit,
am obosit
s-adun în
pumni
lumină.
Iubite,
sunt
obosită,
sufletul te
vrea,
îți vrea
privirea
și umărul
să-ți plâng,
ar vrea
o clipă din
clipa-ți
să îmi dea,
și-ar vrea,
să nu mai
fie o umbră
într-un
crâng.
Silvia Urlih 15.02.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu