Aş vrea
să-mi număr timpul,
dar timpul fuge-agale,
minute ce-au trecut,
le-am numărat
în grabă,
nici n-am văzut cum anii
mi i-am uitat
în cale,
pare că nici n-au fost,
i-am strâns pe toți
în salbă.
Aș vrea
să număr anii,
dar anii mei
sunt frunze,
s-au scuturat din crengi,
crengi fără de suflare,
aș vrea să-mi văd imagini,
dar ele sunt
confuze,
pare că n-am fost eu,
ci
cruce călătoare.
Aș vrea
să-mi șterg amurgul,
să fiu
în dimineață,
dar
dinineața-mi spune că
orele-s târzii,
târzie-mi e aflarea,
deja
sunt bob de ceață,
o ceață ce-și încalță
pantofii argintii.
Silvia Urlih 24.02.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu