NE IUBIM - Silvia Urlih

 

Dormi dragul meu

și nu te teme,

în somn

eu ți-oi veghea dormirea,

poate că visul

îți va trimite

niște semne

prin care să-nțelegi

că-n noi

este iubirea.

 

De ce tresari ?

Ți-e somnul un coșmar?

E vis de noapte dragul meu,

s-o duce cu trezirea,

eu îți aduc

și liniștea

și fericirea-n dar,

eu îți aduc în zorii zilei

și viața

și iubirea.

 

Nu te-nfrica,

e doar un vis de noapte,

mâine

te vei trezi

și-n zi iar ne zidim,

ne vom iubi

și ne-om vorbi în șoapte,

ne-om spune

iar și iar,

că ne iubim.

Silvia Urlih - 09.10.2020

NATURA S-A UNIT CU MINE - Silvia Urlih

În roș de mac m-am îmbrăcat,

să-mi fiu de roșu-nconjurată,

mi-am pus câmpiile de grâu,

cununi pe  fruntea obosită,

în râul verde m-am scăldat

să fiu

de rele iar uitată,

de colț de stea m-am agățat ,

să fiu

de îngeri ocrotită.

 

În cer albastru m-am urcat

să-mi fiu albastrul de pe nor,

în albul florilor de crin

m-am scufundat

să-mi fiu credință,

de galbenul de lună plin,

m-am rezemat ,

să-mi fiu izvor,

iar roșul macilor din câmp,

m-a învățat să-mi fiu ființă.

 

Și alb și roșu și albastru

m-au învățat să-mi fiu ce sunt,

și rău și câmp dar și pădure

mi-au arătat că încă pot,

și cer și lună, chiar și nor,

mi-au spus

că-s floare din pământ,

natura s-a unit cu mine,

mi-a spus că-s om ,

că nu-s robot.

Silvia Urlih 07.10.2020

EU ȘI TU SUNTEM - Silvia Urlih

Din pământ, pământ ne naștem

și-n pământ ne-om răsădi,

din pământ

și eu și tu

aripi ne-am croit spre drum,

din pământ , pământ ne-am fost,

iar pământu-l vom simți,

în pământ,

cândva ne-om face ,

iară trupul va fi scrum.

 

Palme de pământ ne suntem,

cu sclipiri

și cu pelin,

ochi albaștri ne privesc

și ne urmăresc

de sus,

iad ne e pământul ăsta,

raiul de albastru-i plin,

viața-i zbor de fluturi mii,

care zboară spre apus.

 

Eu și tu suntem pământ,

pomi

cu aripi desfrunzite,

eu și tu suntem apusuri

care zboară spre zenit,

eu și tu suntem iubire

ce iubire își promite,

eu și tu suntem iubiri

care-și spun :

bine-ai venit !

 

Eu și tu suntem copaci,

doi copaci care-au crescut,

am fost lujeri

și copii,

am fost soare-n răsărire,

am fost oameni

cu oftaturi

și cu răni care-au durut,

am fost oameni ce și-au fost,

oameni

dornici de iubire.

Silvia Urlih - 05.10.2020

 

VIAȚA E FRUMOASĂ ! - Silvia Urlih

Încă mai bate

orologiul din perete,

secundele 

se-adună-n pumn de timp,

tic-tac-ul lui îmi strigă

că i-e  sete,

vrea să-și adape grâul

din nou câmp.

 

Câmpul

acum e plin de spini

și de scaieți,

era cândva pictat

de roșu-aprins,

acum

e plin de mincinoși

și de profeți,

care ne spun că viitorul

ni s-a stins.

 

Încă mai bate orologiul,

parcă plânge,

îmi spune-n ticăit

că nu mai poate,

că-ntre secunde

lacrima și-o strânge,

da-mi strigă-n gura mare,

că seceta-i departe.

 

Îmi bate orologiul

și îmi spune,

să nu mă tem,

căci viața e frumoasă,

îmi spune

că raza mea

nu va apune,

să nu-mi las visul tăiat

de nici o coasă.

Silvia Urlih - 05.10.2020

O NOUĂ REVEDERE - Silvia Urlih

 

O frunză,

o carte,

o bancă părăsită,

o amintire uitată

sub un copac umbros,

un zâmbet,

un plâns,

o viață urgisită,

o ultimă colindă scrisă

de-un albatross.

 

Un pas peste-amintiri,

un cer înnegurat,

un mers peste păduri

și

printre înfloriri,

o trecere prin vremi

de care am uitat,

o alergare-n noapte

spre alte noi

treziri.

 

O umbră neumbrită,

un mac printre ciulini,

ecoul care-mi cântă

sortitul

la ureche,

o sângerare dulce

rămasă

printre spini,

o nouă revedere

cu sufletul pereche.

Silvia Urlih 25.09.2020

MAI DOARE CÂTE-O CRUCE - Silvia Urlih

                        Mai doare un cuvânt,

mai doare-o amintire,

mai doare un suspin ,

mai doare câte-un plâns,

mai doare o cădere de stea

în amurgire,

mai doare sacu-n care durerile

s-au strâns.

 

Mai doare câte-o cruce…

ce grea îmi pare-acum,

mai doare câte-un gând

ce se mai răzvrătește,

mai doare câte-o lacrimă

ce se transformă-n scrum,

mai doare câte-o floare

ce-n toamnă înflorește.

 

Mai doare câte-o toamnă

ce nu se regăsește,

mai doare câte-un câmp

ce singur iar se vede,

mai doare câte-o frunză,

de jos iar se privește,

mai doare câte-un dor,

ce-n dor se vede verde.

 

Mă doare câte-un cântec

ce-i gând în gândul meu,

mă doare fericirea

ce-mi strigă a chemare,

mă doare-n zori iubirea

de Dumnezeul meu,

mă doare închinarea

și crucea din altare.

Silvia Urlih - 22.09.2020