Încă mai bate
orologiul din perete,
secundele
se-adună-n pumn de timp,
tic-tac-ul lui îmi strigă
că i-e sete,
vrea să-și adape grâul
din nou câmp.
Câmpul
acum e plin de spini
și de scaieți,
era cândva pictat
de roșu-aprins,
acum
e plin de mincinoși
și de profeți,
care ne spun că viitorul
ni s-a stins.
Încă mai bate orologiul,
parcă plânge,
îmi spune-n ticăit
că nu mai poate,
că-ntre secunde
lacrima și-o strânge,
da-mi strigă-n gura mare,
că seceta-i departe.
Îmi bate orologiul
și îmi spune,
să nu mă tem,
căci viața e frumoasă,
îmi spune
că raza mea
nu va apune,
să nu-mi las visul tăiat
de nici o coasă.
Silvia Urlih - 05.10.2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu