Doar un actor- Silvia Urlih

In lipsa prezenței tale , altcineva ți-a  luat locul. Alte mâini i-au îmbrăcat trupul, alte buze i-au gustat pielea, alte atingeri i-au adorat formele. A primit respectul și iubirea pe care tu nu ai știut să i-o acorzi vreodată  . Ai tratat-o ca pe proprietatea ta, ca pe sluga ta. Ai împins-o în brațele altui bărbat care i-a spus cuvintele pe care le aștepta de la tine. I-a arătat că poate fi respectată. Poate că a mințit-o, dar a mințit-o frumos . Acum, ți-ai dat seama că o iubești ? Târziu… mult prea târziu.

A împărțit prea mulți ani singurătatea în doi. Acum, când se pare că te-ai schimbat, preferă să plece de lângă tine,  undeva unde să fie iubită, undeva unde să simtă căldură și respect. Acum are curajul de a se rupe de tine.

După ce împingi un om să plece de lângă tine, nu are rost să-l oprești din drum,  nu are rost să-l rogi să se mai întoarcă, nu are rost să-i ceri să mai rămână, nu are rost să-ți ceri iertare…

Ai greșit….cu cuvântul, cu fapta și doare rău. Ai lovit cu pumnul și doare. Ai lovit apoi cu vorbe dulci  și doare și mai rău. Ai distrus un suflet. Ai lovit-o cu trandafiri albi, doar că erau plini de spini... Urmele lăsate de spini încă-i mai ard trupul. Lacrimile vărsate nopți în șir i-au brăzdat obrajii încă tineri.

Femeia forțată să plece din viața ta, din viața lor, nu mai vrea să joace rolul principal în piesă .

Piesa de teatru , drama ei și a ta , a luat sfârșit. Cortina s-a lăsat…. e întuneric pe scenă…și este liniște deplină. În spatele cortinei… doar tu și ea. Ceilalți actori s-au retras spre cabine să-și șteargă fardul , machiajul și să plece grăbiți spre casele lor.
          De ce nu aplaudă nimeni ? De ce plângeți ? De ce nu râdeți ? E doar o piesă de teatru….O piesă în care el a lovit, ea a plecat, după zeci de ani în care a suportat umilințe, suferințe, înjosiri.
          Un actor bun nu se lasă alungat. Un actor bun își șterge lacrima,își șterge fardul, zâmbește …. și merge mai departe. El știe că după ce s-a lăsat cortina, trebuie să dispară, cu zâmbetul pe buze, așa cum a jucat toată viața lui acolo, în lumina reflectoarelor.

Femeia, actrița care și-a jucat propriul rol  în piesa voastră, cu sufletul sfâșiat , cu lacrimi în ochi dar cu zâmbet și speranțe în privire trage cortina, închide ușa în spatele ei ,  lasă în urmă amintirile și un buchet mare de trandafiri albi , ai căror spini o privesc tăcut.

CAPTIV ÎN TRUP

În dialoguri mute sunt sufletele noastre,

se-ntreabă neîncetat

unde-au greșit;

de ce nu mai plutim

ca ieri

spre astre ?

de ce rămâne

destinul ne-mplinit?

Sunt întrebări ce ți le pun în gând…

nu îmi răspunde,

oricum nu te mai cred,…

tu m-ai ucis

când m-ai lăsat plângând,

iar ura ta,

m-a transformat din șevalet

în pled.

Am fost îndrăgostită de sufletu-ți uzat…

de suflet,

nu de trupul sterp și ofilit …

cu vorbe otrăvite în hău

m-ai aruncat …

eu am ieșit,

tu ai rămas în trupul tău

zidit.

Azi, sufletele  noastre sunt îndoliate.

eu voi pleca ,

din lanțul tău

o să mă rup…

când  trunchiurile noastre

vor fi carbonizate,

sufletu-ți va rămâne,

pe veci,

captiv în trup.

Fragment din cartea „ Buserica sufletului meu” Silvia Urlih