ȘI DE VA FI SĂ FIE - Silvia Urlih

Izvoare

fără brațe,

izvoare

fără maluri,

izvoare

fără lacrimi se împletesc în munți,

izvoare

fără matcă își caută pe dealuri

iubirea

ce-au pierdut-o printre

crestate frunți.

Izvorul tău tăcut

alunecă

spre cer,

întinde-o mână moartă

să se oprească-n

curs,

se sprijină o clipă

de sufletu-mi

stingher,

și pleacă mai departe spre era

ce s-a scurs.

Și de va fi să vezi,

izvoare

cum se scurg,

cu frunze și pădure,

cu lacrimi și cu dor,

să le oprești la tine

sub pleoapă

în amurg,

și de va fi să fie,

să fie iar …

izvor.

Silvia Urlih - 30.03.2016

TIMPUL ÎȚI CÂNTĂ-N ȘOAPTĂ - Silvia Urlih

Iubite, auzi ?!

Timpul

îți cântă-n șoaptă.

Îți cântă a baladă.

Viața ai strâns-o-n cântec,

cântul

l-ai scris pe râu și-l ai în partitură.

L-ai scris pe râuri repezi

și

le-ai lăsat să curgă în cascadă,

Cascada te-a umplut

și ți-ai făcut din ea

armură.

Iubite, auzi ?!

Ascultă melodia, căci

tu ești dirijorul.

Ți-ai dirijat orchestra

și corul

și râul volburat.

Ai adunat în suflet ecoul,

pădurea

și pasărea

și zborul.

Le-ai pus în cântul vieții

și

umăr lângă umăr,

ați cântat.

Iubite, auzi ?!

E liniștea-nserării.

Solfegiul obosit se culcă peste mare.

Râul ce îl conduci,

urcă încet

spre munte

și calcă peste an.

E obosit,

revarsă,

dar

se-ndreaptă spre izvorul din născare.

Ai scris pe valuri viață…

e viața ta.

E scrisă-n partitura ce-ai pus-o
pe pian. 

Silvia Urlih - 30.03.2016

NE LEAGĂNĂ AMURGUL - Silvia Urlih

Ne leagănă amurgul

în

pânză de mătasă,

ne spumegă lucirea

și

ne gătește-n zori,

mă-mbraci cu mângâieri

în

rochie de mireasă,

privirea-ți îmi dezbracă petalele din flori.

Ne leagănă amurgul

și

ne aruncă-n râu,

mă împletești în raze

aprinse

de vulcan,

erupe asfințitul,

ecouri

strâng la brâu,

ceasul cuprinde ora

și-o uită

pe cadran .

Urcăm

pe norul serii spre câmpul înverzit,

urcăm

să mai aprindem o noapte-n lumânare,

cerul

se-nseninează,

de stele împânzit,

luna

ne primenește cu-o dulce

sărutare.

În curcubeu ne strângem

din raze

și din flori,

florile noastre toate

se-adună

în buchet,

vulcanul se oprește,

noi,

mai simțim fiori,

fiorii fericirii,

șoptiți de noi...

încet. 

Silvia Urlih  25.03.2016

TU ÎMI EȘTI - Silvia Urlih

Iubite,

mă strânge cerul

de-atâta zbor prin lacuri

fără mal,

mă strânge cerul

de-atâta pribegit

prin spic de grâu,

îmi e câmpia obosită,

dar

ochii-mi văd un pom în vârf de val,

privirea-mi s-a oprit,

căci pomul

îmi ești tu,

iar valul

mi-este râu.

Iubite,

mă strânge soarele

de-atâta stat pe ramuri

fără rod,

mă strânge soarele

de-atâta înotat

prin mări străine,

mă doare câmpul,

dar

tu mi-ești poarta ce mă trece peste pod,

îmi ești  mătasea

ce mă ține

lângă mine.

Iubite,

iubirea ta

îmi este ogorul plin de maci,

iubirea ta

mă umple cu roua de pe ram,

tu îmi ești casă,

când în privire-ați tandră mă îmbraci,

tu îmi ești cerul

și ploaia

și soarele

ce-mi susură la geam. 

Silvia Urlih  - 23.03.3016

INELUL ESTE-N INELAR - Silvia Urlih

Iubite,

mai știi când

ne plimbam pe mare și

mă-mbrăcai în nemurire?

Mai știi când

îmi puneai pe frunte cununi de lauri

și măceș?

Mai știi când

ne luam de mână

și ne făceam nemărginire ?

Știi…

mi-ai dăruit atunci pământul

și

cerul

din floarea de cireș.

Iubite,

mai știi când

îmi cântai sonete,

iar cântu-mi dăruia iubire?

Mai știi când

mă-nsoreai în spice

și le sădeai pe culmi alpine?

Mai știi când

noaptea ne spunea

că veacurile ne vor fi

sortire?

Știi…

azi ne-am găsit

în voalul sorții

să împlinim unirea

din mine

și

din tine.

Iubite, mai știi c-ai îngropat inelul în crisalida unui mac?

Azi, macul ce-ai sădit cândva, răsare-n palma ta mănoasă.

Inelul este-n inelar, iar miezul inimii-ți mi-e leac.

Iubirea ta îmi este scut, iar universul ne e casă. 

Silvia Urlih 17.03.2016

TU ȘTII FEMEIE ! - Silvia Urlih

Femeie

ce te naști din plâns

de căprioară,

femeie

ce înveți să-ți duci munții-n priviri,

tu știi

că uneori

ramul o să te doară,

tu știi

că plânsul tău

va naște răsăriri.

Femeie

care știi pădurea

s-o dezmierzi,

femeie

ce te naști un fluture

să zbori,

tu știi

ca să câștigi, dar

știi ca să și pierzi,

tu știi

cum răsăritul la tine

să-l scobori.

Femeie

ce te naști din râu

învolburat,

femeie

ce-ți dorești să naști

lăstari vânjoși,

tu știi

să înflorești din câmpul

nearat,

tu știi

să luminezi prin nori

opaci și groși.

Femeie

ce te naști din crin

și păpădie,

femeie

care știi ce-i mers

îngenuncheat,

tu știi

să domolești taifun

și vijelie,

tu știi

să încolțești

din grâu

nesecerat. 

Silvia Urlih  08.03.2016

E-ATÂTA SOARE - Silvia Urlih

E-atâta rece-n primăvară,

e-atâta vifor

ce răzbate dintre gene,

e-atâta mlaștină în trupurile triste,

zăpezile

se-mbracă în pământ,

vă plouă cu nămol din gând,

iar

lumânarea se albește cu troiene,

vara se scurge în trifoi,

voi,

alungați iubirea spre iubirea

de pe vânt.

E-atâta foc în vatra vieții,

jarul

mocnește-n veri printre nămeți,

se scurg ghețarii prin ferestre

și

vă îmbracă sufletele-n sloi...

degeaba

fluturii din geam vi se așează stol pe epoleți,

doar îi vedeți

și

vă ascundeți iar de viață

în noroi.

E-atâta soare

care plouă dintre ceruri

și-atâta lună

ce așteaptă însorirea,

casa-i curată,

iar sufletul

vă cheamă-n inimă iar zorii...

degeaba primăvara

își caută în voi

trezirea,

nu-i auziți chemarea istovită,

căci

v-ați ascuns în nori

cocorii.

Silvia Urlih  07.03.2016