Ne
leagănă amurgul
în
pânză
de mătasă,
ne
spumegă lucirea
și
ne
gătește-n zori,
mă-mbraci
cu mângâieri
în
rochie
de mireasă,
privirea-ți
îmi dezbracă petalele din flori.
Ne
leagănă amurgul
și
ne
aruncă-n râu,
mă
împletești în raze
aprinse
de
vulcan,
erupe
asfințitul,
ecouri
strâng
la brâu,
ceasul
cuprinde ora
și-o
uită
pe
cadran .
Urcăm
pe
norul serii spre câmpul înverzit,
urcăm
să
mai aprindem o noapte-n lumânare,
cerul
se-nseninează,
de
stele împânzit,
luna
ne
primenește cu-o dulce
sărutare.
În
curcubeu ne strângem
din
raze
și
din flori,
florile
noastre toate
se-adună
în
buchet,
vulcanul
se oprește,
noi,
mai
simțim fiori,
fiorii
fericirii,
șoptiți
de noi...
încet.
Silvia Urlih 25.03.2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu