E-atâta
rece-n primăvară,
e-atâta
vifor
ce
răzbate dintre gene,
e-atâta
mlaștină în trupurile triste,
zăpezile
se-mbracă
în pământ,
vă plouă
cu nămol din gând,
iar
lumânarea
se albește cu troiene,
vara
se scurge în trifoi,
voi,
alungați iubirea spre iubirea
de pe
vânt.
E-atâta
foc în vatra vieții,
jarul
mocnește-n veri printre nămeți,
se scurg
ghețarii prin ferestre
și
vă îmbracă
sufletele-n sloi...
degeaba
fluturii
din geam vi se așează stol pe epoleți,
doar
îi vedeți
și
vă ascundeți
iar de viață
în
noroi.
E-atâta
soare
care
plouă dintre ceruri
și-atâta
lună
ce
așteaptă însorirea,
casa-i
curată,
iar
sufletul
vă cheamă-n
inimă iar zorii...
degeaba
primăvara
își
caută în voi
trezirea,
nu-i
auziți chemarea istovită,
căci
v-ați
ascuns în nori
cocorii.
Silvia Urlih 07.03.2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu