Nu te mai compara cu cei mai „neroditori” decât tine- Silvia Urlih

Cu mulți ani în urmă, am constatat, ba chiar după lungi analize cu mine însămi, am ajuns la certitudinea că sunt un om unic. Acum,că deja am împlinit 60 de ani, da,  chiar sunt sigură că am fost și încă sunt o femeie unică. Încă nu am descoperit o persoană care să fi trăit o viață identică cu a mea.

De când mă știu, m-am deosebit de restul lumii prin felul în care mă îmbrăcam, prin atitudinea pe care o aveam vis-à-vis de viață, prin felul în care gândeam și prin felul în care luam decizii. Aveam și încă am, „teoriile” mele, care m-au făcut și încă mă fac diferită de restul lumii. Din nefericire, muți prea mulțiu s-au străduit să-mi strivească personalitatea și să-mi estompeze visurile. Uite că, până acum, încă nu au reușit.

Încă din copilărie am refuzat să mă compar cu ceilalți oameni, mai ales cu cei mai slabi, mai „neroditori” decât mine. Îmi plăcea și-mi doream să fiu ca și cei pe care eu îi percepeam a fi puternici, răzbătători în viață, care s-au realizat din multe puncte de vedere. Mi-am dorit să fiu ca ei. Mi-am dorit să fiu puternică, mi-am dorit să-mi pot depăși limitele, mi-am dorit să ajung un „cineva” în societate. Și… am reușit.

Rezultatele comparaţiilor cu ceilalți, au fost insatisfăcătoare pentru mine. Cum să mă compar cu cei mai slabi și mai incompetenți decât mine? Am preferat să fiu printre locurile mijlocașe dintr-o clasă de copii supradotați… decât să fiu prima dintr-o clasă de copii …limitați intelectual. Să spunem că asta mi-a fost predestinat ?!

Un om care se compară cu cei mai slabi din jurul său, e un om care se limitează, este un om căruia îi este frică să intre în contact cu vitregiile vieții. Un om care preferă să fie lider peste inculți, este un om ratat, un om care doar așa se simte împlinit…. Se simte bine să fie șeful inculților.

De ce spun asta ? De ce nu am acceptat să rămân în urma turmei ? Pentru că eu am personalitatea mea, am caracterul meu, am destinul meu.

În copilărie am văzut filmul„ Pe aripile vântului”. De atunci, Scarlett O`Hara mi-a fost „mentor”. Am vrut să fiu ca ea. De copil mi-am spus „ Și mâine este o zi”. Mi-a plăcut replica și puterea ei de a depăși situațiile extreme în care a fost pusă ( mai puțin compromisurile pe care le-a făcut).

Nu m-am raportat și nu mă raportez la părerile altora despre mine. Nu m-a interest, nu mă interesează și nici nu mă va interesa ceea ce spun unii despre ceea ce am realizat, despre ceeea ce am făcut sau despre ceea ce fac, pentru că, gura lumii-i slobodă și ar face orice doar ca să te strivească, sau să-ți taie aripile.

Toată viața mi-au plăcut provocările și le-am răspuns cu zâmbetul pe buze, deși, de multe ori,  le-am răspuns cu multe lacrimi vărsate pe ascuns ( nu trebuia să mă vadă nimeni că plâng)….eram un exemplu, eram, în ochii tuturor, o femeie puternică, nu ? Dar… și femeile, mai ales cele puternice, mai plâng câteodată.

Mi-am fixat, cu foarte mulți ani în urmă un obiectiv. Nu a contat că a trebuit de multe ori să mă târăsc ca o râmă. Nu a contat că a trebuit să muncesc zi și noapte. Nu a contat că a trebuit „să fur” meserie pe bani grei. Nu a contat că de multe ori uitam de mine și mă dedicam celor care îmi solicitau ajutor. Am luptat cu mine însămi, mi-am depășit de multe ori limita suportabilității și mi-am atins obiectivul. Și, iar mă repet, nu am făcut în viața mea compromisuri de care să-mi fie rușine, pentru a-mi atinge unicul obiectivul, pentru a-mi îndeplini visul. Am acceptat multe concesii, am acceptat multe umilințe, dar am muncit cinstit și am mers mai departe spre a ajunge la dorința care m-a ținut vie în viață.

După ce mi-am atins scopul propus cu zeci de ani în urmă, am avut puterea să lăs totul în urmă. Mi-am reluat viața, într-un alt loc, și am avut puterea să o iau de la zero, pentru că misiunea mea nu se sfârșise acolo unde să fiu eu mare femeie de afacere. Misiunea mea , în viața asta, era de fapt alta. Am lăsat munca mea de-o viață în urmă și, am vrut să-mi dovedesc mie și celorlalți, că, POT. Am reușit și a doua oară.

P.S.Am reușit să-mi depășesc limitele și să ajung „cineva” în societate. Scopul meu,  motivația care m-a întărit și care mi-a dat putere să pot merge până la a-mi împlini obiectivul, a fost fiul meu. După ce mi-am atins obiectivul și scopul, am plecat. Am renunțat, fără nici un pic de regret la TOT, inclusiv la trecut. Am avut puterea să las în urmă munca de-o viață, tocmai pentru că mi-am îndeplinit misiunea…. aceea.

De ce m-am povestit iar pe mine ? Pentru tine, cititorule, doar pentru tine. Crezi că-mi este ușor să mă tot „bârfesc” pe mine? Nu, nu mi-e ușor, dar, sper ca tu să înțelegi că DACĂ VREI POȚI !

P.S.1 . Eu, în înverșunarea de a-mi împlini unul dintre obiective, am uitat de mine și nu mi-am acordat timp de odihnă, de relaxare.

Nu face ca mine. Nu toată lumea are puterea de a nu se refugia în boală, atunci când este mult prea obosit.

  Eu, sunt o femeie puțin mai „specială”. De ce spun specială ? Pentru că am o relație deosebită cu divinitatea și mi-a fost oarecum mai ușor să depășesc anumite situații.

fragment din cartea „Viața-i viață, trăiește-o !”- Silvia Urlih
09.08.2019