Nu-i
așa că atunci când iubești și nu ți se răspunde cum ți-ai dorit la dovezile de
iubire, te doare ?
Nu-i
așa că atunci când te desparți de persoana pe care o iubești și care renunță la
tine fără a-ți spune motivele, te doare ? Nu-i așa să atunci când pierzi o
persoană dragă, te doare rău „plecarea” ei ? Nu-i așa că te doare al naibii de
rău golul lăsat de „plecarea” persoanei dragi? Nu-i așa că dacă nu primești
răspuns la un banal mesaj, te doare ? Nu-i așa că un reproș nefondat, te doare?
Nu-i așa că indiferența cuiva, fără ți se explice de ce te ignoră, te doare?
Nu-i așa că dacă ești judecat pe nedrept, te doare?
Nu-i
așa că te doare și suferi, uneori în tăcere, alteori, îți povestești suferința
unui prieten (sau așa-zis prieten)?
Și, dacă tot te doare, cauți să găsești un remediu… un
pansament, un medicament, ceva care să-ți oblojească suferința. Cauți, dar… nu
găsești.
Mergi la psiholog, povestești, revii acasă, dar rana continuă
să sângereze. Te tot întrebi cum să faci , unde să pui pansamentul, ce alifie
să pui pe rana care, fir-ar ea să fie, sângerează continuu. Nu te doare nimic
fizic, dar te doare ceva și nu știi ce. Îți spun eu ce te doare și de ce nu
găsești o pastilă care să tea jute.Te doare sufletul.
Îți dorești să devii un robot fără simțiri, sau să mori. Da, îți
dorești să fii un robot, care să facă tot ceea ce făcea și până acum, dar care
să nu simtă suferința. Însă, dacă ai deveni un robot, ai mai simți ceva frumos
din ceea ce mama natură îți transmite? Te-ai mai putea bucura de susurul unui
râu sau de zborul fluturilor, sau de mirosul florilor de tei, sau de ninsoare,
sau de răsăritul, sau de apul soarelui ? Dacă-ți împietrești inima, ai mai
putea vreodată să întâlnești „marea dragoste”, o dragoste la care tot visezi
și, pentru că nu ai găsit-o încă, ai ajuns în infernul în care te simți acum?
Îți dorești să mori??? Ai grijă ce-ți dorești, pentru că s-ar
putea să se întâmple. Nu neapărat să mori, ci să-ți moară cineva drag, sau să
ai un accident grav în urma căruia să suferi enorm și să rămâi cu sechele pe viață.
Rănile pe care le-ai avut, nu se vor vindeca niciodată. Vor
rămâne cicatrici. Dar, învață omule drag să te lași pătruns de durerea durerii,
să nu fugi de ea, să o trăiești la timpul prezent, să plângi, să urli, dar după
câteva zile să te gândești iar la viitor. Lasă durerea în urmă și… vezi-ți de drumul
tău în lumină.
Sufletul, în tandem cu psihicul tău refăcut, vor găsi căi de
a ieși din durere, din dezamăgire și, după un anumit timp,timp pe care tu ți-l
vei da,((să nu fie mai mult de 7 zile) va găsi resurese să-și revină și să
găsească soluții.
Vei găsi o soluție să depășești durerea , vei înțelege că
ceea ce a fost, a fost o altă lecție și vei găsi puterea să mergi mai departe
spre o altă încercare, spre o altă lecție.
Noi, oamenii, avem atât de multe resurse pe care nu le conștientizăm!
Avem nevoie de puțin timp ca să ne dăm voie să le găsim.
Da, durerea doare, dar va trece cu înțelepciune, cu rugăciune
( rugăciunea inimii) și cu dorința de a te vindeca. Singurul medic îți ești
doar tu. Doar tu poți depăși piedicile, durerile și suferințele. Psihologii te
îndrumă, dar restul trebii tu trebuie să-o faci. Nu s-a inventat încă un medic
care să vindece suflete frânte și îndurerate…. Ei doar te îndrumă. Eu știu dar și
tu trebuie să știi că nu există probleme pe care să nu le poți rezolva. Există zeci
de soluții la orice problemă, inclusiv la „problema” sufletească.
fragment din cartea „Viața-i viață, trăiește-o!” - Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu