duminică, 26 decembrie 2021

Retrospectiva anului 2021 - Silvia Urlih


 

Mă uit în urmă și nu văd nimic. Blank. Nici nu am realizat că s-a mai dus un an. La fel s-a dus și anul 2020. Acești doi ani nu-i pot pune la socoteală în răbojul anilor. Zilele mi-au trecut identice. Parcă am făcut copy-paste. Nu am știut când a fost luni, apoi iar luni, apoi iară luni. Am numărat doar zilele săptămânii, nu și cele din calendar. Când au trecut iar cele 365 de zile ? Nu știu.

A fost însă un an cu mari satisfacții profesionale și personale.

A fost un an în care m-am mai descoperit, sau redescoperit.

Nu-l consider un an pierdut, ci un an câștigat. Ce am câștigat ? Am reușit să mă mai împrietenesc cu mine din ce în ce mai mult.

Am reușit să înțeleg de ce am anumite pofte, de ce organismul meu îmi cere anumite alimente. De ce ? Pentru că îmi lipseau anumite minerale sau vitamine. Normal că i-am dat organismului meu ce și-a dorit.

Am reușit să mai găsesc răspunsuri la unele dintre întrebările care mă măcinau de ani de zile.

Am reușit să mă apropii și mai mult de Dumnezeu.

Ce am mai învățat? Am învățat lecția răbdării, a așteptării și a ascultării.

Am învățat să-mi iubesc casa și singurătatea. De fapt, nu am fost singură niciodată, doar că așa îmi imaginam eu că sunt.

 Am învățat că degeaba îmi fac planuri, pentru că cel mai meșteșugit în a-mi face planuri, este doar Dumnezeu…. Dumnezeul meu.

Deci, dacă nu-mi aduc aminte de anii 2020 și 2021, înseamnă că am rămas (ca și vârstă) în 2019. Nu-i așa că-i un cîștig ?

Se pare că această pandemie m-a dus spre binele meu. Se pare că aveam nevoie de aceste restricții, pantru a mă mai vindeca de ceva temeri din trecut.

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih

vineri, 17 decembrie 2021

Doar gânduri- 26 - Silvia Urlih

Când două pietre tari se întâlnesc, e grav…e foarte grav.

Pietrele tari nu se lasă șlefuite nici de cei din jur, dar nici de sine însuși.

Pietrele tari, nu-și vor găsi vreaodată perechea. De ce ? pentru că nu vor să se lase șlefuite. Își imaginează că sunt diamante, că dețin adevărul absolut și că nimeni, niciodată nu se poate ridica la nivelul lor de străliucire.

Geșit, dragii mei, foarte greșit. Doar Dumnezu cunoaște adevărul absolut. Poate cineva să se ridice la nivelul lui Dumnezeu ? Vă spun eu, NU . Nimeni nu-și poate aroga dreptul de a spune că știe adevărul absolut.

Deci să revin la titlul inițial. Două pietre tari, nu vor putea conviețui vreodată. De ce ? Pentru că fiecare va ține la „adevărurișle” lui și nu va putea vreodată ceda la … comunicarea cea de toate zilele.

Acolo unde neînțelerere nu e, nimic nu e.

Concluzia ? Atunci când fiecare dintre parteneri ține cu tot dinadinsul la părerile sale, mai bine… vedeți-vă fiecare de viața voastră. Altfel, nu veți face decât să vă faceți viața un chin. Merită să-ți pierzi anii lângă cineva care nu poate fi maleabil ?

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih 

 

sâmbătă, 11 decembrie 2021

Doar gânduri - 25 - Silvia Urlih

Mulți dintre oameni nu au curajul să înceapă transformarea cu sine însăși, de teama unui eșec.

Își spun pur și simplu că ei nu sunt capabili. Şi, cel mai grav  este că folosesc teama ca o scuză pentru a nu face ceea ce îi sperie, deşi, asta este cea mai bună cale pentru a căpăta încredere în ei. Preferă să continue să-și plângă de milă, decât să ia decizia de a se confrunta pe sine însuși.

Am folosit această scuză ani la rând dar cu timpul mi-am dat seama că făcând acest lucru mă sabotez singură pentru că încrederea în sine nu este ceva care se dezvoltă doar citind despre ea.

Până nu ieși în lume şi faci ceva care să îţi provoace temerile pentru a-ți demonta cele mai negre scenarii, nivelul tău de temere nu va dispărea, ba din contra, te vei simți din ce în ce mai depășit de situațiile care îți apar în cale.

Ai curajul să-ți înfrunți temerile și fricile ! Ele nu dispar de la sine, dacă nu te confrunți cu ele și-ți demonstrezi că ești puternic și că ai încredere în tine.

Dacă eu am reușit, reușești și tu !

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih

 

duminică, 28 noiembrie 2021

CU DUMNEZEU ÎN FAȚA MEA - Silvia Urlih


 

Un pelerin mi-am fost în viață,

am alergat fără să știu

că voi ajunge-n asfințit…

mi-am fost și soare,

nor

și ceață

d-am înțeles

că mersul meu,

mă duce-ncet

spre infinit.

 

Am fost pădure,

am fost râu,

am fost și seceră de grâu,

am fost albastrul cerului,

am fost și foc ce arde-n vatră,

am fost o lacrimă cernită,

am fost și brâu de pus la brâu,

am fost și câine și copil,

am fost și oaia fără șatră.

 

Un pelerin mi-am fost în viață,

un pelerin cu sac în spate

mi-am dus pietroaile cu zâmbet

și lacrimile au curs râu,

în greu rucsac am avut zâmbet

și plâns și toate cele toate,

dar am zâmbit

și-am mers ”nainte,

căci mai întâi mi-am fost pârâu.

 

Cu Dumnezeu în fața mea

am alergat fără-ncetare

cât de curând voi fi pe-o stea

încă mai urc…sunt în urcare.

Silvia Urlih - 28.11.2021

vineri, 26 noiembrie 2021

Doar gânduri 24 - Silvia Urlih

Mă uit în oglindă și văd o femeie matură, cu trăsături frumoase și fără riduri. Mă uit în bulletin și nu-mi prea place când văd ce an de născare scrie.

Mă uit în urma mea și mă bucur și mă fericesc de ceea ce văd.

Mă uit înaintea mea și… nu pot crede că ceea ce e scris în buletin este adevărat. Știu și simt că mai am multe de făcut.

Vai Doamne… ce-i și cu vârsta asta.. Te simți tânăr, te vezi tânăr, arăți chiar bine, când te uiți în oglindă. Dar, când vezi că nu mai ai aceeași podoabă capilară, că nu e nevoie să mai mergi la coafor și la mani-pedi așa cum o făceai cu ceva ani înainte, parcă nu te mai simți tocmai confortabil.

Unghiile nu trebuie să ți le mai tai săptămânal. Le poți tăia liniștit din două în două săptămâi. Părul nu trebuie să ți-l mai tunzi lunar, pentru că a stagnat din creștere și oricum nu mai e cum era. Tensiunea îți e mai mare ca-n tinerețe, pentru că, mnloh… și inima obosește după ce  zeci de ani a tot pulsat mii de litri de sânge.

Ce dacă nu mai ai claia de păr din tinerețe ? Important este ce era sub claia aia de păr și ce este acum sub scalp..

Ce simți, cum te simți ?

Ce dacă părul ți-e grizonat ? Împortant este că te-ai înțelepțit.

Ce dacă ridurile îți brăzdează obrazul ? Își au și ele farmecul lor.

Ce dacă ai 2 kg. în plus ? Împortant este să nu ai 10 sau 20 kg. în plus.

Ce dacă nu mai poți alerga ca-n tinerețe ? Important este să nu uiți de tine și să continui să te miști, făcând plimbări cât mai lungi.

Ce să zic, anii își spun cuvântul, chiar dacă noi nu vrem să acceptăm asta. Important este să te vezi și să te simți tânăr și-n putere. Important este să nu-ți dai voie să te vezi îmbătrânit.

Învățați să îmbătrâniți frumos. Fără boli, regrete, frustrări și fără frici !

Dragii mei, că vrem, că nu vrem, inevitabil ne îndreptăm spre moarte, o moarte frumoasă, care ne va duce dincolo de nori, acolo unde e foarte frumos, acolo unde e pace, liniște și multă lumină. Împrieteni-ți-vă cu Doamna care vă va conduce în loc cu verdeață , în loc luminos !

Nu vă fie frică de ea ! Dincolo de nori e raiul. Moartea este o binecuvântare. Te întorci acolo de unde ai venit. Iadul este aici, pe pământ.

Dă-ți voie să-ți trăiești viața,  așa cum simți ! 

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih

 

sâmbătă, 20 noiembrie 2021

Doar gânduri 23 - Silvia Urlih

Ani de zile am „jucat” rolul salvatorului. Ani de zile am crezut că misiunea mea este aceea de a salva lumea de la dezastre. Ani de zile am crezut că doar eu pot face bine oamenilor. Ani de zile am trăit cu iluzia că pot face bine cu forța. Doamne cât m-am înșelat !

M-am străduit să o salvez pe mama din drama pe care o trăia alături de tatăl meu.  Vedeam cât de mult suferă și am făcut tot ce mi-a stat în putință să-i fac viața mai ușoară.

De multe ori am renunțat la dorințele și nevoile mele, pentru a-i fi alături, pentru a-i obloji rănile sufletești.

De multe ori i-am fost alături, atunci când era bolnavă și o tot internam la spital. Dar, cum ieșea din spital, în ziua următoare iar era bolnavă.

Ani de zile m-am oferit, fără să mi se ceară, să-i ajut pe cei de lângă mine, dacă erau în nevoi.
Ani de zile am trăit cu credința că “sacrificiu înseamnă iubire“.

Mi-am dat seama la un moment dat, că ceea ce făceam eu, era „dragoste cu sila”. Degeaba mă implicam eu în rezolvarea problemelor lor, dacă ei nu și-o doreau.

Am dăruit, m-am dăruit, până când am constatat că nu mai am ce dărui, pentru că nici eu nu mai aveam de unde da. Am conștientizat că nu ai de unde da, dacă tu nu ai.

Am făcut toate astea, până în urmă cu câțiva ani, când am ajuns să clachez. Am clacat din toate punctele de vedere… și psihic și trupește și sufletește. Am clacat deoarece am acumulat atât de multe sentimente și resentimente, încât am ajuns să mă întreb: „De ce vreau eu să salvez oamenii ? De ce fac ceea ce fac? De ce o fac eu pe justițiara? De ce doar eu mă dedic lor, iar lor nu le pasă de viața lor “

Am găsit răspunsurile la întrebările mele și acela a fost momentul în care am început să lucrez cu mine și cu interiorul meu.

Mi-a fost destul de greu să renunț la rolul de salvator, dar am înțeles că trebuie  să le redau libertatea de a-și trăi viața așa cum vor, așa cum le sunt alegerile.

Abia din acel moment am început să mă ocup de mine, să-mi trăiesc propria mea viața și să-mi urmez adevărata misiune în lumea asta.

Astfel, am aflat că nu mă iubeam, nu mă respectam și nu mă prețuiam absolut deloc.

Am renunțat la rolul de salvator voluntar și am început să ofer ajutorul doar celor care mi-o cer. În acest fel am conștientizat că și eu sunt om cu propriile sale suferințe, cu propriile sale frustrări și frici.

Am purces la un drum lung de renaștere, de regenerare și de refacere. Una câte una, mi-au dispărut propriile frici și frustrări. Picătură cu picătură am pus în căușul sufletului iubirea și stima de mine.

Dragii mei ! Nu vă asumați rolul de salvator, acolo unde nu vi se cere ajutorul !

Nu uitați, sacrificiul nu înseamnă iubire, indiferent cui vă sacrificați… fie părinților, fie copiilor, fie prietenilor. Ajutorul se cere . 

fragment din cartea „ Doar gânduri” - Silvia Urlih 

 

vineri, 19 noiembrie 2021

INIMĂ ȘI SUFLET SUB CHEIE - Silvia Urlih


 
Inima e sub cheie
și sufletul mi-e sub cheie,
nu voi mai accepta să o dau oricui….
de câte ori am dat-o, au intrat în casa mea
doar neaveniți,
care nu au văzut alteva
decât buda din ogradă.

Inima mi-e sub cheie și sufletul la fel,
trupul nu-i de vânzare nu-i marfă pe tarabă,
iubirea nu se vinde, nu-s bani în portofel
să poată cumpăra o viața prea pe grabă.

Iubirea e un înger ce zboară-n lan de grâu,
iubirea vine-ncet, ca fluturele-n zbor,
iubirea vine-o dată și nu e prea târziu
să vezi cum grâul crește pe-un vechi, uscat ogor.

Iubirea e un suflu ce merge-n nemurire,
e gând curat și sincer ce vrea să se-nfrățească,
e aripă de înger ce-o simți ca tresărire,
e pierdere de sine, e masă-mpărătească.

Silvia Urlih - 19.11. 2021

luni, 15 noiembrie 2021

Doar gânduri- 22 - Silvia Urlih

 

Nu vreau să mă mai întorc înapoi, în trecutul lui nenea Ceaușescu, dar nici în prezent nu mai vreau să trăiesc.

Opriți mersul planetei ! Vreau să cobor din ea !

La ce bun ne-am sacrificat noi, generația noastră și a copiilor noștri? Pentru ce am strâns cureaua până la ultima gaură ?

Țara noastră ajunsese să nu mai aibă nici un fel de datorii. Țara noastră, prin conducătorii noștrii,  investea în fabrici, spitale, locuințe, drumuri, locuri de mucă... etc. Habar  nu aveam atunci ce se întâmplă cu noi și în afara țării noastre. Trăiam într-o totală ignoranță. Și…. unore ne era bine că habar nu aveam ce e cu noi. Știam că de la 8 la 16 avean de lucru. După ora 16, eram LIBERI .

Știam că aveam doar 2 ore de privit la tv. Știam că citeam cărți sau ziare. Știam că uneori trebuia să sâmbăta să mergem la cules de struguri, sau porumb, sau mai știe ce alte legume sau fructe.

Acum, că avem cunoaștere, că știm despre toate și despre tot, la ce ne ajută ? Suntem mai săraci decât ne-am fi putut imagina.

De ce spun asta ? Pentru că, deși magazinele sunt pline, deși pe televizor găsim mii de programe, nu mai avem liniște și nici libertate. Suntem constrânși de alte reguli.

Din nefericire, cred că mulți nu-și dau seama că trecem prin al 3-lea război mondial. Cel al virușilor.

Populația e prea îmbătrânită ? Sunt prea mulți oameni care primesc pensii, fără a produce, chiar dacă au contribuit lunar la fondul de pensii 30 sau 40 de ani ?

Când Ceaușescu a decis să ne hrănească cu soia la preț de nimic, ne-am revoltat. „nu mai vrem salam cu soia”. Ce nuam  vrut noi atunci ? Nu am vrut o alimentație sănătoasă.

Ce facem acum? Dăm bani grei nutriționoiștilor, care ne prescriu și ne înstruiesc să mâncăm  soia și alte semințe, cică pentru a ne păstra sănătatea .

La ce ne ajută „libertatea” de azi ? Ne ajută că știm ce este acela stress , depresie, oboseală, lipsa de cultură. Citim tot felul de știri și informații pe net. Waauuuu… uite ce am evoluat !!

Au murit oameni în 1989 pentru LIBERTATE. Știam oare, noi, atunci, ce e aceea libertate ? Unde-i LIBERTATEA ???

            Cică acum suntem liberi. Da suntem liberi dacă suntem vaccinați. Avem libertatea de a intra în magazine. Avem libertatea de a circula oarecum liberi prin lume, doar dacă suntem vaccinați.

Oare vaccinarea nu era destinată imunizării noastre ? Unde-i IMUNIZAREA, de vreme ce tot transmitem acest nenorocit de virus? Ce se vrea cu noi, umanitatea ?

Din nefericire, acum, noi românașii, am devenit, prin conducătorii noștri, slugă străinilor. Mi-e milă de generațiile care ne vor urma.

Noi, generația de sacrificiu din epoca Ceaușescu, vom pleca dincolo de nori. Ce vor fi, cum vor fi, ce vor face, nepoții și strănepoții noștrii? Spre ce lume ne îndreptăm ?

Mnoh… sunt doar alte gânduri.

 

VREAU SĂ FUG PE –O STEA

Opriți mersul planetei,

că eu m-am săturat,

vreau să cobor din ea,

dar,

unde să mă duc,

ne speriem de febră,

sau de un strănutat,

aș vrea să mă ascund,

poate în cuib de cuc.

 

Ne speriem de tuse,

ca de-un dușman temut,

ne intră frica-n oase,

ne speriem

de-o gripă,

ne-ascundem printre măști,

ne temem de-un sărut,

ne temem și de noi iar frica,

ne rupe din aripă.

 

Opriți mersul planetei,

deja este prea mult,

eu o să evadez

în raiul meu ascuns,

prea multe informații,

nu vreau

să mai ascult,

prea multe întrebări

ce n-au nici un răspuns.

 

Opriți mersul planetei, vreau să cobor din ea,

vreau să m-ascund oriunde, dar nu mai vreau aici,

vreau să-mi clădesc o casă acolo, sus pe stea

vreau ca să uit de toate, vreau să m-ascund de bici.

fragment din cartea „Doar gânduri” - Silvia Urlih