CU DUMNEZEU ÎN FAȚA MEA - Silvia Urlih

 

Un pelerin mi-am fost în viață,

am alergat fără să știu

că voi ajunge-n asfințit…

mi-am fost și soare,

nor

și ceață

d-am înțeles

că mersul meu,

mă duce-ncet

spre infinit.

 

Am fost pădure,

am fost râu,

am fost și seceră de grâu,

am fost albastrul cerului,

am fost și foc ce arde-n vatră,

am fost o lacrimă cernită,

am fost și brâu de pus la brâu,

am fost și câine și copil,

am fost și oaia fără șatră.

 

Un pelerin mi-am fost în viață,

un pelerin cu sac în spate

mi-am dus pietroaile cu zâmbet

și lacrimile au curs râu,

în greu rucsac am avut zâmbet

și plâns și toate cele toate,

dar am zâmbit

și-am mers ”nainte,

căci mai întâi mi-am fost pârâu.

 

Cu Dumnezeu în fața mea

am alergat fără-ncetare

cât de curând voi fi pe-o stea

încă mai urc…sunt în urcare.

Silvia Urlih - 28.11.2021