DORINȚI- Silvia Urlih

Fă-mă trunchi

din trunchi de vreme,

rupe-mi

lutulde pe trup,

lasă-mi anii să mă cheme,

din timp,

să mă mai înfrupt.

Fă-mă ochi

din ochi de soare,

zugrăvește-mi un alt

chip,

stinge focul, că mă doare,

fă-mă umbră

din nisip.

Fă-mă timp

din timp lumină,

vămuiește-mi doar o zi,

pune-mi ziua Ta în mână,

clipele,

nu le zdrobi.

Fă-mă slovă–n poezie,

vorba

nu mi-o mistui,

lasă-mi zilele

să-mi fie,

lasă-mi anii,

nu-i ciunti.

Silvia Urlih - 15.07.2014

FĂ-MĂ FEMEIE - Silvia Urlih

Sunt

floare albastră,

petala mă doare,

urc singură-n zori,

pe stânci

rătăcesc…

leagă-mi tulpina și strânge-mă tare,

pune-mă-n glastră

la geam

să zâmbesc.

Ia-mă în brațe,

petala-mi pictează,

știi…

vântul a rupt-o în trecerea lui

frunza mi-e frântă ,

iar dorm…

nu sunt trează

și nu mai am nume

când stânca

o sui.

Pune-mă-n munte,

în munte

mă-mbracă,

zidește cu mine grădini plutitoare,

botează-mă-n apă

căci

frunza mi-e seacă,

fă-mă femeie,

sau fă-mă iar

floare.

Silvia Urlih 10.07.2014

STRIG LUMII - Silvia Urlih

Spun lumii să tacă…

nu mă aud

și trebuie

să strig…

nu-mi pot citi

în liniște prefața…

în zumzetul ei

mi-este frig,

nu-mi simt tumultul,

nici răsăritul,

nici viața.

Strig lumii să tacă,

să râdă,

să trăiască,

masca de plâns s-o arunce-n deșert…

părinții

și frații

și neamul

să-i iubească,

să fie întreg…

nici jumătate,

nici sfert.

Strig lumii să tacă, s-audă iubirea,

în brațele ei să-și afle sfârșitul,

eu vreau bucuria, vreau regăsirea,

în liniște să-mi aud spoveditul.

Silvia Urlih - 09.07.2014

PĂȘESC PRINTRE ORE- Silvia Urlih

Pășesc printre ore iar pasul

mă arde,

ora,

mi-e teamă pe frunte s-o calc,

sar peste mine ca niște

petarde,

 se-așează alături

 pe catafalc.

Ora m-apasă,

mi-oprește suflarea,

mă strânge

în clești înfierați de netimp,

secunda

mă cheamă să fac rezervarea,

încep secerișul

și-s singură-n câmp.

Pășesc printre ore iar pașii

mă dor,

se-apropie seara,

în noapte mă-ndeamnă,

ușa-mi deschide spre abator

să mărunțească

secunda

din toamnă.

Silvia Urlih 08.07.2014

CLIPA DIN TIMP - Silvia Urlih

M-am însorit o clipă

cu clipa prezentă

să fim o sferă,

să fim

curcubeu,

dar n-am văzut

că luna mea era absentă

când clipa mi-a strigat

că eu sunt…

eu.

Când mi-am văzut oglinda din privire

clipa a tremurat o clipă-n timpul meu,

din ora ei mi-a dat un strop de licărire

să-mi fie calea lină, să nu simt că mi-e greu.

Azi

orele aleargă,

se calcă în picioare,

cerul se ofilește,

crinii

își plâng amurgul,

cadranul este gol,

pe tâmplă iar

îl doare,

căci eu nu sunt în sferă,

pe drum

cu demiurgul.

Silvia Urlih 08.07.2014

AMINTIRI... Ipotești 2014

AMINTIRI

(Ipotești 5 iulie 2014)

Foc, lumină, boare, ceață,

lemne arse-n carul mare,

cântec, spuse, vers, dulceață,

zi de mare sărbătoare.

Foc, miresme, ars, cenușă

fum , clepsidră-n patrulare,

timp ce-ascunde după ușă

clipe dulci de neuitare.

Foc, arome, adunare,

oameni veseli , bunătate,

amintiri scrise-n altare,

suflete nealterate.

Silvia Urlih

DOAR O CLIPĂ - Silvia Urlih

Timpul s-a oprit din mers și mi-a spus :

-Pășește-mi pragul, căci vei învinge,

vei sta doar o clipă până-n apus …

și dacă vei ști, nu te vei stinge.

Mă uit cu sfială

la ușa deschisă,

neumblatul m-așteaptă

să-mi simt

răsuflarea,

îmi simt nepătrunsul

dar sunt nedecisă…

să intru

să-mi aflu aflarea ?

Cu braț hotărât

sparg

ușa de ceață,

cu pas definit

pășesc pe drumeag,

privirea-mi aleargă deschisă spre viață,

încep să mă scriu,

să-mi scriu soarta

din prag.

Azi ninge cu zile din timp adunate,

din răsărit a rămas doar un strop,

pășesc spre amurg cu desaga în spate,

clipa din timp, cât mai pot s-o dezgrop.

Silvia Urlih 07.07.2014

GÂND DIN GÂND - Silvia Urlih

Nelipsite

sunt de gânduri

gândurile-ntortochiate,

gând

din gând înmugurește

și revarsă în cascadă…

gându-i gând

ce rătăcește

prin cotloane deochiate,

și gândește cum s-azvârle

gândul

cătrănit de sfadă.

Gândul

se gândește-n gând

dacă gându-i de folos,

dacă negânditu-i gând

poate fi

iconostas ,

dacă gândul negândit

poate fi mai

arțăgos

ca să scoată dintre

gânduri

gândul negru

de pripas.

Silvia Urlih 06.07.2014

CA NIȘTE NEFIINȚE - Silvia Urlih

Mi-e trupul curcubeu

în

rumen infinit,

sunt pieton

sunt veșnicul absent ,

am fost

sau

sunt zidită

oglindă-n pribegit  

să pâlpâi printre aștri …

gravură

în torent.

Ești eu,

sunt tu,

suntem un tot și-un toate,

ciobiți ne regăsim,

oglindă-n fortăreață,

mai zăbovim o oră

pe sufletul ce poate

neîngrădit

de nimeni să fluiere

prin viață.

Suntem

oglinzi uitate prin rafturi

necitite…

eu sunt oglinda ta,

tu

ești oglindă

spartă…

ca niște neființe ieșite din morminte,

neauziți

ne dumicăm anafura

din soartă.

Silvia Urlih 03.07.2014

NU-I AȘA ?! - Silvia Urlih

Nu-i așa

că viața-i verde

și corcorii-s călători,

toamnele

că sunt albastre

și iubirile-s flămânde,

norii

că se-așează-n taină

peste umeri uneori

iar tu

 vrei să te-ncununi

cu posacele secunde ?

Nu-i așa

că tinerețea

vestejește când te sui

pe cărări bătătorite de copaci

despăduriți,

când te-mpiedici de cuvinte

care

sunt a nimănui

și ajungi să fii tot singur

printre brazii

gârboviți ?!

Nu-i așa

că ea,

iubirea,

gureșă-i când vântul cântă

și te duce pe o arcă

înfrunzită

printre maci,

că în pajiști luminate

uiți că greul ți-e osândă,

și te lepezi de-ntristare ,

când cu tine

te împaci ?

 Silvia Urlih 02.07.2014