Pășesc printre ore iar pasul
mă arde,
ora,
mi-e teamă pe frunte s-o calc,
sar peste mine ca niște
petarde,
se-așează
alături
pe
catafalc.
Ora m-apasă,
mi-oprește suflarea,
mă strânge
în clești înfierați de netimp,
secunda
mă cheamă să fac rezervarea,
încep secerișul
și-s singură-n câmp.
Pășesc printre ore iar pașii
mă dor,
se-apropie seara,
în noapte mă-ndeamnă,
ușa-mi deschide spre abator
să mărunțească
secunda
din toamnă.
Silvia Urlih 08.07.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu