Nu-i așa
că viața-i verde
și corcorii-s călători,
toamnele
că sunt albastre
și iubirile-s flămânde,
norii
că se-așează-n taină
peste umeri uneori
iar tu
vrei
să te-ncununi
cu posacele secunde ?
Nu-i așa
că tinerețea
vestejește când te sui
pe cărări bătătorite de copaci
despăduriți,
când te-mpiedici de cuvinte
care
sunt a nimănui
și ajungi să fii tot singur
printre brazii
gârboviți ?!
Nu-i așa
că ea,
iubirea,
gureșă-i când vântul cântă
și te duce pe o arcă
înfrunzită
printre maci,
că în pajiști luminate
uiți că greul ți-e osândă,
și te lepezi de-ntristare ,
când cu tine
te împaci ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu