M-am însorit o clipă
cu clipa prezentă
să fim o sferă,
să fim
curcubeu,
dar n-am văzut
că luna mea era absentă
când clipa mi-a strigat
că eu sunt…
eu.
Când mi-am văzut oglinda din privire
clipa a tremurat o clipă-n timpul meu,
din ora ei mi-a dat un strop de licărire
să-mi fie calea lină, să nu simt că mi-e
greu.
Azi
orele aleargă,
se calcă în picioare,
cerul se ofilește,
crinii
își plâng amurgul,
cadranul este gol,
pe tâmplă iar
îl doare,
căci eu nu sunt în sferă,
pe drum
cu demiurgul.
Silvia Urlih 08.07.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu