IUBITE ! de Silvia Urlih

Știi iubite,

azi,

necuprinsul iar ne va fi dușman,

ne va goni spre depărtări ce le-am dori

aproape,

vom fi departe o secundă,

doar

un minut din an ,

dar,

ne vom fi senin,

seninul dintre ape.

Știi iubite,

de astăzi depărtarea ne va uni-n vecie,

dar

vom simți că dorul nu doare,

ci

ni-i sfetnic,

ne vom privi prin pleoape,

vom arde în făclie,

vom fi aceeași clipă

cântată-n zori

de tulnic.

Iubite,

doar astăzi orizontul ne va chema

spre el,

doar astăzi va durea sărutul

ce ni-i dar,

sărutul meu

va fi

lumina din tunel,

sărutul tău

va fi

o flacără ce arde

în altar . 

Silvia Urlih - 19.11.2015

NOI TOT VOM FI - Silvia Urlih

Și,

când n-om mai fi,

noi

tot vom fi,

vom fi poate doi aștri-mbrățișați,

poate vom fi

două petale ce se-ntregesc în floare,

sau

fir de iarbă de rouă-nrourată,

sau

poate că vom fi

doi stropi care lumină-n ploaie,

sau

doi luceferi de ceruri adoptați,

poate vom fi

două lumini în lumea

nepătată.

Când n-om mai fi,

noi tot vom fi,

vom fi

frunze pe ram, de ram înlânțuite,

când

vântul ne va rupe,

ne vom zâmbi, căci

vântul,

ne va purta prin câmpuri de soare înverzite,

ne-om auzi șoptitul,

când

ne-om simți în suflete cum ne alină iar

pământul.

Când n-om mai fi,

noi

tot vom fi,

vom fi

pentru că

suntem

munți de nestrămutat,

suntem

două văpăi, o flacără-n aceeași lumânare,

suntem

doi aștri ce și-au găsit seninul căutat,

suntem,

am fost,

vom fi,

val în aceeași mare.

Când n-om mai fi,

noi

tot vom fi,

vom fi

și paseri și fluturi și albine,

vom fi

păduri și brazi și câmpuri , poate lacuri,

vom fi

izvoare, sau pietre, vom fi poate, oricine,

dar,

tot în doi ne-om împărți

somnul

dintre veacuri. 

Silvia Urlih - 18.11.2015

TE IUBESC ! - de Silvia Urlih

Te iubesc,

cum soarele-și iubește raza,

când

pleacă spre pământ,

cum își iubește luna

umbra

când străluce,

cum porumbelul își iubește

scrisoarea,

ce-i e gând,

cum noaptea își iubește

apusul,

când merge să se culce.

Te iubesc

cum vântul își iubește

cântul,

chiar de-l doare,

cum ramura-și iubește înverzirea,

cum râul își iubește

curgerea

spre mare,

cum dimineața își iubește

roua

și trezirea.

Te iubesc,

cum floarea își iubește

pământul

ce-i e hrană,

cum ploaia își iubește

rodul

și destinul,

cum piatra își iubește

strângerea-n coroană,

cum

mă iubesc pe mine,

cum

îmi iubesc divinul. 
Te iubesc, om !

Silvia Urlih - 17.11.2015

ȘI DACĂ… Silvia Urlih

Și

dacă muntele

s-ar prăbuși sub grelele-i poveri,

nu ar mai fi

pădure

să-i crească-n arătură,

și

dacă marea

s-ar scurge spre alte învieri,

pământul

s-ar usca sub propria-i tortură.

Și

dacă soarele

s-ar îmbrăca în haine ceruite,

nu ar mai fi

grădină

să-i râdă cu blândețe,

și

dacă grâul

ar putrezi sub ploi neîmblânzite,

pâinea

s-ar risipi în strigăte răzlețe.

Și

dacă tu

mi-ai spune că nu-ți sunt lumânare,

n-aș mai vedea

lumina

din sufletu-mi pribeag,

mi-aș ostoi și trupul și sufletu-n cărare,

m-aș prăbuși în hăuri,

dacă

nu mi-ai fi prag.

Și

dacă cerul nostru

nu ne-ar mai fi grânar,

ne-am rătăci prin lume,

să ne arăm

ogorul,

ne-am răscoli în raiul care ne-a fost

dat

dar,

ne-am prăvăli sub munte

să ne aflăm

izvorul.

Și

dacă rădăcina

mi-ai rupe-o în fășii,

aș rătăci prin ceruri

să-mi fac din stea

zăbrele

aș fi pământ în mine

și

aș încremeni,

aș fi

doar o statuie cu trupul în atele. 

Silvia Urlih - 16.11.2015

FĂRĂ IUBIRE - Silvia Urlih

Frunze oglindite-n geamuri,

cresc pe ram,

fără iubire,

mâzga albiilor goale, caută maluri

de aur,

gânduri

fără de gândire cântă,

cântă a jelire,

visuri

ce-ai avut cândva,

dezgolite stau,

pe plaur.

În pădurile din noi,

strigă

deznădejdi amare,

cântul ielelor în horă,

îl aude

numai vântul,

vorba-ți moare nerostită

căci

cuvintele ți-s goale,

nu te-aude decât ploaia

când

cu mâl umple pământul.

Cu o pânză de păianjen

sunt legate

inimi pure,

în simțiri fără simțire cad

iubiri nemuritoare,

sufletul

se-ntreabă-n gând,

cât mai poate să îndure,

albii

încrustate-n marmuri

își strâng trupul

ca pe-o floare.

Gânduri nerostite mor,

fără

nici o împlinire,

visele

se sinucid fără urmă de-ntristare,

ziduri

ce-am zidit cândva

cresc pe trup

fără oprire,

albii seci,

fără iubire,

își duc râul

în spinare. 

Silvia Urlih 12.11.2015

ȘI MORI, FĂRĂ IUBIRE - Silvia Urlih

Și mori puțin,

când simți cum sufletul se stinge

suspinând,

lumina când se culcă,

iar

lacrimile doar în tine curg,

cuvântul te lovește,

răspunsul vrei să-l dai…

și-l dai în gând…

și mori,

puțin câte puțin,

când

aripa te duce

spre amurg.

Iar mori,

când sufletul îți pleacă,

dar vrei să-l mai reții doar o clipită,

când

trupul obosit vrea odihnire pe-un petic

de uitare,

când

sufletu-l deschizi, dar

dăruirea ta, de vorbe ți-e lovită,

iar mori puțin,

când totul,

și sufletul

și trupul

și lumânarea,

doare.

Și mori puțin,

cuvintele te-ngroapă,

trupul

nu-ți aparține,

când

tu iubești un suflet

dar,

sufletu-i plecat în bejenire

tăcerea te-nconjoară,

și

strigi încet că sufletul îți moare făr’ de tine,

și

vrei să mori puțin,

și mori,

puțin câte puțin,

și

mori,

 fără iubire. 

Silvia Urlih - 11.11.2015

NOPȚI DE VIS - Silvia Urlih

În nopți de vis

ce-mi cern visarea,

prinsă-n cutia gândului,

deschid

potirul cu-amintiri,

dezleg

sigiliul ferecat,

mă împletesc în crcubeu,

mă prind

de poala vântului,

și merg departe peste visuri,

să-mi aflu datul

ce mi-e dat.

În nopți de vis

m-am rătăcit,

în nopți de vis iar mă trezesc,

descui

un lacăt și-ncă unul,

să-mi aflu sufletul ce-mi strigă,

îmi strigă

muntele să-l urc,

genunchiul să mi-l oblojesc,

îmi strigă

marea s-o răstorn,

să-mi fac din valul ei,

verigă.

În nopți de vis

de ne-nțeles,

mi-a fost ades sufletul rupt,

în nopți de vis

care mi-au fost,

mi-am fost prieten

și dușman,

în nopți de vis

visez să fiu,

din

fructul vieții mă înfrupt,

în nopți de vis

vreau să trăiesc,

să îmi duc datul

la liman. 

Silvia Urlih- 10.11.2015