Frunze oglindite-n
geamuri,
cresc pe ram,
fără iubire,
mâzga albiilor goale, caută maluri
de aur,
gânduri
fără de
gândire cântă,
cântă a jelire,
visuri
ce-ai avut
cândva,
dezgolite stau,
pe plaur.
În pădurile
din noi,
strigă
deznădejdi
amare,
cântul ielelor
în horă,
îl aude
numai vântul,
vorba-ți moare
nerostită
căci
cuvintele ți-s
goale,
nu te-aude
decât ploaia
când
cu mâl umple
pământul.
Cu o pânză de
păianjen
sunt legate
inimi pure,
în simțiri
fără simțire cad
iubiri
nemuritoare,
sufletul
se-ntreabă-n
gând,
cât mai poate
să îndure,
albii
încrustate-n
marmuri
își strâng
trupul
ca pe-o
floare.
Gânduri
nerostite mor,
fără
nici o
împlinire,
visele
se sinucid
fără urmă de-ntristare,
ziduri
ce-am zidit
cândva
cresc pe trup
fără oprire,
albii seci,
fără iubire,
își duc râul
în spinare.
Silvia Urlih 12.11.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu