ȘI MORI, FĂRĂ IUBIRE - Silvia Urlih

Și mori puțin,

când simți cum sufletul se stinge

suspinând,

lumina când se culcă,

iar

lacrimile doar în tine curg,

cuvântul te lovește,

răspunsul vrei să-l dai…

și-l dai în gând…

și mori,

puțin câte puțin,

când

aripa te duce

spre amurg.

Iar mori,

când sufletul îți pleacă,

dar vrei să-l mai reții doar o clipită,

când

trupul obosit vrea odihnire pe-un petic

de uitare,

când

sufletu-l deschizi, dar

dăruirea ta, de vorbe ți-e lovită,

iar mori puțin,

când totul,

și sufletul

și trupul

și lumânarea,

doare.

Și mori puțin,

cuvintele te-ngroapă,

trupul

nu-ți aparține,

când

tu iubești un suflet

dar,

sufletu-i plecat în bejenire

tăcerea te-nconjoară,

și

strigi încet că sufletul îți moare făr’ de tine,

și

vrei să mori puțin,

și mori,

puțin câte puțin,

și

mori,

 fără iubire. 

Silvia Urlih - 11.11.2015