NOI TOT VOM FI - Silvia Urlih

Și,

când n-om mai fi,

noi

tot vom fi,

vom fi poate doi aștri-mbrățișați,

poate vom fi

două petale ce se-ntregesc în floare,

sau

fir de iarbă de rouă-nrourată,

sau

poate că vom fi

doi stropi care lumină-n ploaie,

sau

doi luceferi de ceruri adoptați,

poate vom fi

două lumini în lumea

nepătată.

Când n-om mai fi,

noi tot vom fi,

vom fi

frunze pe ram, de ram înlânțuite,

când

vântul ne va rupe,

ne vom zâmbi, căci

vântul,

ne va purta prin câmpuri de soare înverzite,

ne-om auzi șoptitul,

când

ne-om simți în suflete cum ne alină iar

pământul.

Când n-om mai fi,

noi

tot vom fi,

vom fi

pentru că

suntem

munți de nestrămutat,

suntem

două văpăi, o flacără-n aceeași lumânare,

suntem

doi aștri ce și-au găsit seninul căutat,

suntem,

am fost,

vom fi,

val în aceeași mare.

Când n-om mai fi,

noi

tot vom fi,

vom fi

și paseri și fluturi și albine,

vom fi

păduri și brazi și câmpuri , poate lacuri,

vom fi

izvoare, sau pietre, vom fi poate, oricine,

dar,

tot în doi ne-om împărți

somnul

dintre veacuri. 

Silvia Urlih - 18.11.2015